2017-ANUL OVIDIU

octombrie 1, 2016 în Evenimente, Revista de Cristina Ștefan

Ce știm despre poetul roman Ovidius Publius Naso?

 

Despre poetul clasic, pe nume în limba română, OVIDIU, aflăm pe internet, dând search,  informații în 374.000 de articole în limba română. Biografia, în multe cazuri citată din chiar operele latinului exilat la Tomis, pare a fi exactă și detaliată.

Pe scurt, OVIDIU s-a născut  la  20 martie, în anul  43 î.Hr., în localitatea Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila, Italia  și a murit pe pământ românesc în anul   17 sau 18 d. Hr., la  Tomis, azi Constanța.

 

De ce a fost exilat OVIDIU la Tomis, el fiind un poet care făcea parte din protipendada Romei, fiind apreciat de însuți împăratil de la acea vreme, Augustus?

Această cădere în dizgrație s-a întâmplat în anul  8 d.Hr., în timp ce Ovidiu se afla pe insula Elba, fără  hotărârea prealabilă a Senatului, Împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis. . Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.

Site-ul Historia tratează acest subiect mult discutat și confirmă lipsa dovezilor ori a mărturiilor privind cauzele exilului, neexistând documente rîmase, astfel presupunerea că însuți poetul la indicațiile împăratului ar fi vrut să ascundă motivul real al îndepărtării poetului,bamai mult nechemarea sa în țară chiar și după moartea lui Augustus.

 

 

“Pentru a păstra taina, poetul invocă mai multe pretexte. Astfel, în elegia autobiografică (Triste, IV, 10), vorbind despre vârsta pe care o avea la data plecării în exil, el spune că toţi contemporanii cunosc pricina nenorocirii sale; de aceea nu crede că e nevoie să mai insiste asupra ei. Într-o altă scrisoare îl roagă pe un prieten să intervină pe lângă împărat pentru a-l ierta şi a-l rechema la Roma, dar, în acelaşi timp, îi cere să nu aducă vorba despre vina pentru care a fost pedepsit, spre a nu redeschide o rană incurabilă.

În schimb, în scrisoarea adresată lui Augustus (care ocupă întreaga carte a II-a a Tristelor), Ovidiu se opreşte în treacăt asupra motivelor care i-au adus condamnarea, dar şi aici este evident că a ales intenţionat termenii pentru a ascunde realitatea:

Peminepoeziaşi-ooarbărătăcire/
Pierdutu-m-a; pe-a doua n-o pot destăinui…/

Aşa voalaţi cum sunt, termenii „poezia” (carmen) şi „rătăcirea“ sau „greşeala” (error) reprezintă, după mărturia poetului, cauzele exilului, capetele de acuzare care l-au făcut să plece din Roma. Dar ce se ascunde sub aceşti termeni şi în ce măsură a tras fiecare dintre ei în cumpănă la stabilirea pedepsei? În aceasta stă cheia întregii probleme şi, în acelaşi timp, dificultatea dezlegării ei.”

 Opera poetului:

( site wikipedia)

Scrieri înainte de exil

Poeme de iubire

  • Amores– „Iubiri” (23 î.Hr.16 î.Hr.), în 3 cărți cuprinzând 49 elegii.
  • Heroidessau Epistulae Heroidum – „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către TheseuDidona către EneaMedeea către Jason
  • Ars amandi– „Arta iubirii” (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei.
  • Remedia amoris– „Remediile iubirii”, replică ironică la Ars Amandi, în care se recomandă amanților nefericiți diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei.
  • De medicamine faciei femineae– „Îngrijirea feței feminine”, cu diferite mijloace cosmetice.

În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiția poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de dragoste, pregătită de Catullus și de neoterici în perioada republicană și dezvoltată de Sextus Propertius și Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Sentimentul de dragoste este tratat în maniera elegiei erotice alexandrine. Poetul cântă iubirea efemeră, ușoară, după cum însuși se autodefinește tenerorum lusor amorum („cântărețul glumeț a dragostei ușoare”), dar și dragostea nefericită, înșelată sau neîmpărtășită, practicând o distanțare față de propriile sentimente.

Poeme mitologice

  • Phaenomena– Poem descriind diverse apariții cerești (s-au păstrat doar câteva fragmente)
  • Metamorfoze– „Metamorfozele”, 15 cărți în hexametri cuprinzând 250 legende (un om sau o zeitate se transformă într-un animal, într-o plantă sau o constelație, în urma unor întâmplări deosebite), desfășurate cronologic, de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație.
  • Fasti– „Sărbătorile” – calendar versificat al sărbătorilor romane, operă întreruptă prin exilul poetului (cuprinde doar lunile Ianuarie până la Iunie).

Tragedia Medeea, de mare renume în antichitate, s-a pierdut aproape în întregime.

Lirica din exil

  • Tristia– „Tristele”, în 5 cărți
  • Epsitulae ex Pontosau Pontica – „Scrisori de la Pontus Euxinus (Marea Neagră)” sau „Ponticele”, în patru cărți.

Ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis și adresate lui Augustus, soției sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat și de a i se permite revenirea la Roma. Ovidiu prezintă situația nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere și de tristețe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie și de prieteni.

 

 

Din bogata bibliografie în limba română a operelor lui Ovidiu,a comentariilor critice, traduceri,alegem:

 

  • Scrisori din exil, trad. Theodor Naum, București, 1957
  • Arta iubirii, trad. Maria Valeria Petrescu, București, 1977
  • Ovidiu Drimba, Ovidiu, poetul Romei și al Tomisului, București, 1966
  • Nicolae Lascu, Ovidiu, omul și poetul, Cluj, 1971
  • Nicolae Lascu, „Amintirea poetului Ovidiu la Constanța”Revista Pontica, nr. 2, 2012, pp. 339–358.
  • Ovidiu la Pontul Euxin, Adrian Rădulescu, Editura Ex Ponto, 1998
  • Operele complete ale lui Ovidiu în limba latină
  • Ovidiu, la Tomis, 17 iulie 2008, Adrian Bucurescu, România liberă
  • traducerea integrală a Elegiilor lui Ovidiu, TRISTELE (EPISTOLE DIN EXIL), de EUSEBIU CAMILAR, apărută postum în 1966.
  • G. Călinescu, Scriitori străini, Editura Pentru Literatura Universală, București,1967, pag.113-152.
  •  Mic dicționar-Scriitori greci și latini;

Recomandări pentru lectură în cadrul Proiectului 2017-ANUL OVIDIU:

–          Publius Ovidius Naso – Demetrio Marin

–     Publius Ovidius Naso – Metamorfoze, Editura Ştinţifică, (Bucureşti, 1959), trad. David Popescu

Metamorfozele-

 

„În Metamorfoze, Ovidiu se exprimă elegant, chiar rafinat. Descripţiile ovidiene seremarcă prin vivacitatea lor, prin umorul, care le îmbibă. Ovidiu mânuieşte o imagistică bogată în reverberaţii, bazată pe asocieri ingenioase de cuvinte, pe utilizarea unui vocabular expresiv, generator de numeroase efecte vizuale şi auditive, pe o scriitură intens colorată,chiar alambicată, preţioasă. Abundă metaforele şi metonimiile, termenii şi conotaţiile poetice.Fraza este îndeobşte amplă, întemeiată pe o subordonare savantă. S-ar spune că poetuldiminuează distanţarea sa de poetica clasicismului augusteic. Dar tendinţele spre înnoirealimbajului continuă să acţioneze şi în Metamorfoze.”

Eugen Cizec

Între anii  2 şi 8 d.Ch., Ovidiu a compus, în cincisprezece cărţi, aproape 250 de legende privitoare la metamorfoze. A compus aceasta colectie de mituri în  12.000 de hexametri dactilici. Dacă de la această vastă lucrare i s-a imputat acel celebru error și a fost alungat din Roma la capătul pământului, recte Pontul nostru Euxin, Tomis, poate va mai discenne viitorul dar există și riscul devierii adevărului,căci până acum cauza exilului lui Ovidiu la Tomis nu a fost probată documentar iar autorii de tabloide uzează de false presupuneri.

Metamorfozele sunt o operă strălucită, scrisă cu talent și meșteșug, o operă istorică document de acum 2000 de ani(extrase din HomerHesiodTitus LiviusVergilius) despre transformările cunoscute în lume,începând cu crearea universului și până la apoteoza lui Cezar.  Autorul ei a trăit pe pământ românesc și merită omagiat de istoria noastră literară mai profund analizator.

 

Cristina Ștefan, oct 2013

ovid_metamorphoses_vol_ii_1727

Note