formă de vis
aprilie 7, 2016 în Poezie de Nuta Craciun
suntem singuri şi goi ca o pădure fără anotimp
numai tablourile tale cu liliac din vremea
în care iubeam amândoi acelaşi pirat orb a lui Stevenson
numai ele în frumuseţea lor adâncă
mai amintesc de vremea aceea în care bucuria
ne bătea mai tare decât inima
iubirea e un zbor urcat la stele dar rătăcit uneori
de la reguli un zeu bizar care îţi cere
să-ţi amputezi sentimentele în schimbul veşniciei
un cântec de laudă ce uită să amintească de ocna artistului
ce nu-şi înconvoaie spinarea
şi nu se supune loviturii de bici
tu spui că fiecare floare e o amintire a oamenilor despre rai
dar ai început să te îndoieşti de logica lor
ca un pictor rău ce ţine lumina ascunsă în pivniţe
şi nu-şi mai învaţă mâinile să iubească
nu poţi picta doar frumosul ţi-am spus
trebuie să inventezi amănunte
să construieşti o imagine vie dincolo de cea moartă
să vânezi mereu umbra îngerului
ascuns printre oameni
aici as fi scris altfel 🙂
nu poţi picta doar frumosul ţi-am spus
trebuie să inventezi amănunte
să construieşti imagini vii dincolo moarte
In rest am notat, un poem viu creonat.