cherrytrees fever
aprilie 8, 2016 în Poezie de Deminescu Violeta
un evantai pervers îți e privirea
devin gheişă
cu florile cireşului de pe kimono
îngheţate de teamă
și speranţa ca laitmotiv
pentru un blackfriday permanent
la dragostea ta
apă în ape te cuprinzi
ca într-o febră a cireșilor
după ce-au băut prea mult sake
sayonara you girl
iubirea nu s-a inventat
nici la a doua ta venire
și pleci
cum ai răsturna
ca din greşeală ceaiul
pe fila cu metafore perfecte
pentru care
n-ai găsit încă poemul potrivit
Comentarii recente