Nu-ți cer să mai rămâi, deși aș vrea

Să văd, cu ochii mei de peruzea,

Cum zorii se revarsă peste noi

Ca altădat`, cu soare sau cu ploi.

Ieri mă făceai să râd sau chiar să plâng,

Cu al tău zâmbet de copil nătâng,

Când pașii tăi cu sunet cristalin

Se depărtau sau iar păreau că vin.

Eu te-am zidit pe veci în al meu gând,

Dar nu-mi doresc să te păstrez plângând,

Ci-n geana unui vis neterminat,

Cu un final, probabil, demodat.

Îmi amintesc ce multe ne-am promis,

Pluteam pe-un colț de cer, în Paradis…

Iubirea s-a mutat în alt locaș,

Ai alungat-o singur, ca un laș.

Te-ai transformat într-un anost boem,

Trăindu-ți viața ca într-un poem,

Valsând, de unul singur, fără rost,

Între va fi, a fost sau nu a fost…