siamezii
mai 5, 2016 în Arhivă, Poezie de any tudoran
viața a devenit obiect
într-o perpetuă reificare
din stare gazoasă în stare solidă
când măr când pantof de gală
în piciorul unei madone
cu surâs restaurat milimetric
sub generoasa risipă de sine
bufonii râd desculți în ploaie
aruncând pălăriile-n aer
cordonul ombilical îi ține legați
în același perimetru sufocant
o vreme se ignoră
deși simt instinctiv fiecare prezență
clona unui veac decapitat
târâie ziua printre ruine
împânzite cu iederă verde
festinul pe sfârșite
mai are într-un colț
o lumânare-n agonie
niște smochine stafidite
și un ceainic albastru
pe o pânză mohorâtă de vreme
veac decapitat. dar mai este un colț viu, ca o talpa care se mai mișcă. Any, mai credem in viata de apoi?
Bine te-am gasit, Ada, in noua casa! Stiu ca este un cliseu dar speranta moare ultima ar fi frumos sa existe…
Ma bucur tare ca am reusit sa ma inscriu aici!
si eu iti multumesc sa fii cu noi, om bun! bine ai venit!