semn rău darling semn rău..
mai 24, 2016 în Arhivă de any tudoran
de grija țării moare patriotul european
diagnosticat cu reumatism acut la limbă
unii oameni au chip de înger blond la suprafață
put a hoit ca o piață de pește pe malul tamisei
intră în stări de isterie
când ceva nu merge conform planului
cineva poate să nu te agreeze pur și simplu
pentru că îi displace fața sau chelia prea strălucitoare
fățarnicul te va composta mai rău decât un câine de emigrant
crucificându-te în litera legii din dogmele lui imaginare
fără limită de virgule și spațiu respirabil
te va mirui cu smerenia până vei mușca țărâna binecuvântată
a credinței lui prețioase
dar să nu ne bucurăm prea tare
cioara poate cânta oricând pe gardul vecin
mai rău va fi când corbii vor părăsi turnul londrei în masă
semn rău darling semn rău…
Postat de:any tudoran | Categoria: Biblioteca La data: 2013-05-13 18:43:37 | Numar de comentarii: 10 | Citit de: 125 ori (in ultimele 7 zile)
Comentarii recente