Semnul promis

mai 24, 2016 în Arhivă de any tudoran

Cât de puțin conștienți suntem de căldura căminului părintesc așa sărac și curat ca o lacrimă când suntem tineri întârziem prin fel și fel de locuri dăm importantă nimicurilor ne mutăm în altă țară să ne fie mai bine dpdv material ne lamentăm le rupem sufletul părinților cu neîmplinirile noastre mărunte îi facem nefericiți și le umplem bătrânețile cu tristeți și regrete.

Nu înțelegem că lăsăm un gol incomensurabil în viața lor prin depărtarea care o așternem între noi că timpul nostru aici este limitat abia când pleacă în tăcere fără nici un reproș poate doar cu regretul de a nu ne mai auzi vocea la telefon înțelegem în sfârșit că o parte din sufletul nostru s-a rupt, o fâșie din apartenența noastră a dispărut fără urmă și atunci adunăm toate valorile sentimentale cu sfințenia unor moaște, un batic al mamei, o veioză de la capul patului, husa de la buletin, ultimul cupon de pensie pe care l-a atins, cutia cu fotografii în care mama zâmbește în prima ta zi de școală, vitrina cu bibelouri pe care o ștergea de paști și crăciun cu migală.

Abia atunci ca un animal rănit purtând povara dureroasă a amintirilor care te copleșesc înțelegi că ești singură înțelegi ce înseamnă să fii orfan te gândești că și mama s-a simțit la fel de orfană, de abandonată, dar a trecut peste toate și s-a bucurat pentru tine gândind că îți este bine unde ești.

Abia atunci îți scormonești memoria după cele mai mici detalii ale unor conversații de suflet avute cu puțin timp în urmă îți reproșezi tot ce nu ai făcut să-i îndulcești ultimii ani de ședere aici, îți amintești cu strângere de inimă conversația când îți spunea zâmbind amar la ultima vizită acasă;

– Mamă dacă nu îți mai răspund la telefon înseamnă că am murit…Fac eu cumva să îți dau un semn de acolo, apoi îți amintești cum se ruga în fiecare zi dimineața și seara pentru toată familia, la un moment dat în rugăciunile ei ne înșira pe degete fără să ne mai pronunțe numele, spunea că Dumnezeu ne știe…

Îți vei aminti cum a împachetat cu migală puținele urme rămase din prezentul ei, a ținut să îți dezvăluie în mod expres locul în care atârnau cheile amintirilor într-un cui bătrân bătut în tocul de la ușă, vei înțelege că în noaptea aceea când nu puteai să dormi și fumai pe terasă când s-a deschis poarta de la sine și ceva foșnea lângă tine era sufletul mamei care tocmai s-a eliberat.
Era semnul promis…

Postat de:any tudoran | Categoria: Biblioteca La data: 2013-09-12 13:08:00 | Numar de comentarii: 10 | Citit de: 92 ori (in ultimele 7 zile)

Note