Pe muzica lui Schubert ai impresia că îngerii umblă pe ape cu tălpile rănite de spinii succesivi a unor lumi imposibil de consolat. Răni care nu se vindecă niciodată doar se perpetuează genetic în avalanșă spre alte și alte generații. Durerea face percepția mai ascuțită.

Durerile se recunosc se reunesc între ele ca o mare familie stau cuibărite în ființa umană până la dispariția finală a fiecărui individ.Suntem căutători de durere precum căutătorii de aur în minele cu risc seismic.Paradoxal sau nu există fericire în sentimentul durerii.

Fericirea în unele mentalități este o stare banală care nu prezintă consistență emoțională individul fericit este un paria.Un exaltat care a ieșit din rândul armatei durerii este considerat pierdut privit cu acel reproș nerostit;
-ne-ai trădat dar nu pentru mult timp fericirea îți va da o palmă pe măsura durerii trădate…

Adagio în G Minor (Albinoni) este un marș al sufletului în drum spre ultima golgota resemnat pios fără urmă de orgolii doar un imens regret a ceva nedefinit. Din când în când sufletul mai trage o gură de aer pentru a prinde puteri să atingă acele culmi intuite de sunetele grave.

Postat de:any tudoran | Categoria: Biblioteca La data: 2014-04-28 00:02:09 | Numar de comentarii: 5 | Citit de: 67 ori (in ultimele 7 zile)