antidot

iulie 30, 2016 în Poezie de Roman Natalia

embun-06

dacă aş cunoaşte unde

mă termin şi

începe seara cu

greieri pregătiţi

să murmure-n dinţi

vara

ah de aş putea fi una

cu lunile tupilate

sub pleoapele pinului

prin care frumosul

îşi scoate

unghia

mâna

de aş fi lupul din nor sau leul

din  stâncă poate

m-aş mai întoarce în dor

deşi nu cu spatele

când aş fi păsării pană

izvorului de munte starea

m-aş mai întoarce-n mine

undă şi mare

Note