Din degete îmi curgeau străzi prelungi

cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate

străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri

nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg

aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt

care să mă cuprindă

plimbarea ar fi fost  o respiraţie peste febra  unui sentiment

suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil

care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă

din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni

admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor

odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit

eram noapte şi eram poate primăvară

sigur nu eram om

pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă

iar degetele le păstram cu nostalgie

de pe vremea când eram

copilărie