Paul Blaj- Belgia, drogherii și avarii în ploaie( ultimele poeme antume)

Din nou, un album de artă poetică marca Paul Blaj, la Editura Napoca Star, vine să întregească poesisul acestui scriitor din stirpea celor aleși cum bine în așază Calistrat Costin. Paul Blaj ne-a obișnuit cu volume elegante, într-un format specific lui, sobre, cu imagini de copertă, ele înseși poeme. Acum, despre Belgia inspirătoare, din două priviri tematice:

1. Maestrul parantezelor și ploaia
2. Enigma caldă a bunului rămas

Volumul dedicat mamei este, ca și până acum celelalte cărți de poezie ale autorului, o continuare a provocărilor realității evocatoare liricii sale, în stilul său foarte personal. Blânda sa comunicare lirică vine cu o tonalitate numai a lui, o rostire inconfundabilă. I s-a spus că este postmodernist, optzecist, melancolic depresiv, sau un bun înțelegător al transcendenței. No comment, pentru că Paul Blaj poate fi citit în o mie de feluri și funcția subiectivă a interpretării relevă diferit. Dar Paul Blaj este el singur cu autenticul poeziei sale de mână. Și scrie cu ochii aceia care văd poezia în spațiul fizic și temporal proprii acestei vederi astfel că Lumea lui Paul este străvăzută de poezie. Simbiotic. Metafora sa poate atinge sublimul, din imprevizibil:

“buzele tale frământă oameni care trăiesc în picături

cu ele lipești cioburi și îmi dictezi telegrame către lutieri”.

Dicteul din Eros al lui Paul Blaj deține tehnica tratării sentimentale a detaliilor iubirii, diseacă liric micile neprevăzuturi ale implicării afective, o gestică a intimului iubirii și a versului său.

“de ce toate submarinele sunt galbene mă întrebai

cu gura plină de magiun de ce bărbaților le crește burta”

Belgia lui Paul este “belgia mea cu gratii galbene”, “belgia mea amorfă/”, în care “plescăi de durere acele zile belgiene când voi aduna toți/ oamenii care l-au cunoscut pe tata și voi povesti cu ei/” și mai este “visele tânărului cocor” dar și întrebarea “..cine e acesta, bă,/ paul blaj?! să citim ceva de cărtărescu de aceea nu uit noaptea/ când am dormit cu tata în belgia”…Belgia aceasta ca o avarie în ploaie este plină de crâmpeie de viață, de anotimpuri, într-o nostalgică amintire a tatălui și totuși belgia lirică blajiană nu crede-n lacrimi;

“atâtea lucruri minunate se întâmplă când sunt singur

încât nu mă întreb de ce într-o competiție serioasă cu moartea/

de obicei nu te poți baza pe nimeni.”

Paul Blaj nu are obsesii tematice, lirica sa este ubicuă temporal și spațial, sentimental și autopolemic, ar putea vedea poezia oriunde și oricând, metafizica sa existențială este însăși ea poezie…în propriu-i timbru. Belgia, drogherii și avarii în ploaie( ultimele poeme antume) este doar o locație de energie lirică a poetului. Așa vreau să cred, așa vreau să comentez acest volum pentru simplul fapt ca Paul era “în belgia și cu mâinile după ceafă în pat”…se gândea…

“În baia salonului de spital din belgia tata mă ajuta să mă rad/nu te grăbi avem tot timpul îmi spunea era toamnă și soarele…”

…și nu vreau ca belgia să creadă-n lacrimi!

Cristina Ștefan, 23 martie 2017