Undeva prin savana africană

Hoinărea un tânăr leu

Voinic cu coama-i ca o coroană.

Oricât de puternic era, el tot trist era.

Căci primăvara a sosit,

Iar jumătatea și-o căuta.

Multe leoaice a întâlnit

Dar niciuna nu îi era pe plac

Așadar a renunțat.

S-a oprit lângă lac

Să îşi potolească setea.

În apa cristalină el s-a uitat

Și ceva atenția i-a atras.

O siluetă aurie și zveltă,

Se odihnea vis-à-vis.

Frumusețea întruchipată,

Divinitatea în persoană.

„Oare visez?” s-a întrebat leul.

Acea rază de soare l-a zărit și ea.

Văzând timiditatea lor,

Mama Natură le-a dat un ghiont

Și ei aproape s-au trezit.

I-au cuprins emoţiile,

Ochii le străluceau ca stelele,

Iar fluturii zburau agitați în stomacurile lor.

O clipă și-au vorbit

Și el trecutul i-a aflat.

Aurie s-a născut,

Familiei nu i-a plăcut,

Ciudată în ochii nobililor i s-a părut.

Cuprinsă de mâhnire

Ea de acasă a fugit.

Pribeag ea a umblat

Zile, săptămâni, ani în șir.

O lupoaică singuratică,

Sprintenă ca o gazelă,

Tare de inimă

Și înțeleaptă ca o bufniță.

El de-ndată a înțeles-o,

Iar ea un pupic pe obraz i-a dat.

O senzație plăcută

Amândoi au simțit

Inimile aproape că le-au ieșit din piepturi.

Cuprinși în mrejele iubirii

Cei doi s-au îmbrățișat

Nasurile li s-au întâlnit.

Bătrânul elefant de-ndată i-a cununat

O nuntă ca-n povești s-a ținut.

Regele și regina un regat au întemeiat

Unde iubirea și armonia sunt pe primul loc.