totul a început pe

ritmul îndrăcit

al baladei ”hurricane”

a indiferentului premiat nobel

în literatură

pe anul trecut

intram în a patra zi

de băut fără oprire –

nu cred că aveam vreun motiv întemeiat

pentru asta

aproape niciodată nu am avut vreunul

ca să mă îmbăt

pur și simplu nu am nimic altceva

mai bun de făcut

în seara celei de-a patra zi

de binge drinking

eram atât de plictisit și beat

la subsolul unui bar
jegos de rockeri

când am auzit ritmurile baladei

și am crezut că văd fantoma

lui Alfred Nobel însuși

certându-se cu marele Bob

cred că am spus cuiva

la masă

despre nobila întâlnire

iar râsetul incredul m-a atins
aşa de tare

în amorul propriu

încât am pornit obișnuita

bătaie de bar –

întotdeauna le pierd
fiindcă nu ştiu
să mă bat

ceea ce însă nu mă împiedică niciodată

să le provoc

când m-am dezmeticit

cu un maxilar spart

și plin de sânge

în zadar am încercat

să-i explic jandarmului indiferent

care-mi nota datele pentru amenda

regulamentară

că l-am văzut pe inventatorul dinamitei

acuzându-l înverșunat pe Bob

că acesta nu dă nici doi bani

pe marea onoare pe care i-a acordat-o
anul acesta –

iar flegmaticul poet îi răspundea

cu aceeași replică

de fiecare dată:

”the answer, my friend

is blowing in the wind!”

și acum sunt convins

că întreaga scenă s-a petrecut

în realitate

atunci

la subsolul acelui bar

jegos de rockeri –

de aceea o și povestesc aici

în semn de protest

față de faptul că

această întâlnire nu este posibilă