Am stins în ramuri luna
mai 7, 2017 în Fără categorie, Poezie de Camelia Florescu
Iar am uitat de mine și-am stins în ramuri luna,
Iar îmi cuprinde ochiul dojana rătăcirii.
În carne-mi simt păcatul și pare că-i totuna,
De vine sau de pleacă primejdia iubirii.
Mă strigă-n cruci uitate, amară amintire,
Mă troienesc fuioare și nechezat de iarbă.
Nu fuga ta absurdă respiră a uimire,
Ci viscolul din mine și clipa mea cea oarbă
Înghesuită-n ore stă pânza unor gânduri
Și lațul greu al serii ne spânzură-n tăcere
Îmbătrânesc dorindu-mi să-ți scriu acele rânduri,
Ce-mi vor aduce poate puțină mângâiere
Din colți de piatră seacă abia închid în mine
Toți nasturii dorinței de-a fi știut din timp ,
Să te alung din gânduri și nu mă pot abține
Să recunosc durerea ca pe un anotimp.
Cu ezitări sau demoni, cu pas prudent, mărunt,
Cu buzele-mi veșminte dorind să te îmbrace,
Gândeam că nu se poate curentul să-l înfrunt
Mă pregătisem totuși cu ploaia să fac pace
Și am uitat de mine, am stins în ramuri luna
Și te-am lăsat afară din gânduri de-astă dată
În carne-mi strig uitarea și-mi pare ca-i totuna
De-ai să mă uiți și tu cât am să fiu plecată
Și am uitat de mine, am stins în ramuri luna- plăcut!
Mulțumesc mult.