şi ochi cameleonici
iubitule
mi-ai spus în după amiaza
big-bangului meu
râzând lipită
de cel mai înalt nuc din univers
eu n-am înţeles
ce voiai să-mi spui
şi nici nu puteam să privesc
prea adânc în mine
când sânii tăi
tremurau seminuzi
iar rafael îți picta umerii
pe irișii mei

neuronii mi se amestecaseră hilar
cu spermatozoizii supravieţuitori
epidemiei mondiale de depresie
iar filozofia trupului tău
era mult mai interesantă
decât orice altă înţelepciune divină

azi
scormonesc amintiri
prin ploaia sfârşitului
amestec aleatoriu
universurile alternative
din mintea mea colapsată
și mă tot întreb retoric
iubito
cui ar trebui să mă rog
să te regăsesc?