ea mătura fluturii de peste zi,

frumoșii, mătăsoșii, foșnitorii fluturi.

ea îi mătura morți,

îi mătura roșii, albi, violeți, albaștri,

galbeni, turcoaz și portocalii –

acopereau aleile transparente de sticlă,

care vibrau în vântul de înserare.

eu, pe banca din oase ceruite,

îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,

voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.

la fiecare mișcare a frumoasei, mătăsoasei

măturătoare de fluturi,

simt cum mă topesc până ce din

mine nu rămâne decât un fluture negru,

care se-așază pe umărul femeii ce murmură

un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp

se îndreaptă spre mine,

un fluture negru

printre fluturi albi, violeți, albaștri,

galbeni, turcoaz, portocalii,

morți.