mă priveam în ele ca-ntr-o oglindă
vorbind frumos despre viaţă
trecea repede şi mereu era ultima ţigară
de parcă viitorul ar fi fost viitor

cum reuşesc oamenii nemângâiaţi să adoarmă
în somnul lor câte vise grele se sinucid
când va dispărea neliniştea asta
ca o pată rezistentă la înălbitor

printre convoaiele ambulanţelor
caut un loc unde să plâng în pumni
şi păream vindecată
păream