De unde ai venit,

din ce lagună a înzoririi somnoroase,

din ce coastă de lichid amar

turnat în recele pahar;

crochiu din

tușe neglijente,

pieziș, neclar,

aruncat de soarele murdar…

Tu, venind ca o pădure

strigând verde,

strigând arămiu,

apă aspră și netulbure

pe care putesc apăsat și rar,

un zmeu ridicat de pești scalari

ce apropie cerul de hârtie vie

de respirația mea înfometată.

Redescopăr zborul sub păsări sure,

simt ghearele străpungând piele și oase,

eliberându-mi sânge rătăcitor

în cuvinte unduioase

care se risipesc în venele tale,

aceste străzi ale absenței mele

din sufletul tău,

mistuitor.