Cu genele de iarbă și-așteptare

Cu ochii de trifoi topit pe geam

Îmi amintesc de mine în vâltoare

Cum ierni tocmite aspru, răscoleam

Cu neștiută verde nemurire

În carnea noastră despicând poteci

Îmi amintesc de mine cu uimire

Cum dogoram sub pași de lespezi reci

Cu umblet de stafie fără teamă

Din lacrimi deschizând ferestre larg

Îmi amintesc că nu eram de-o seamă

Când mi-ai aprins tot lemnul din catarg

Cu susur de râu alb rotind cascade

Din trupuri dând simbrie și alean

Îmi amintesc bărbatul cumsecade

Ce m-a iubit cerșindu-mă viclean

Cadrane de memorie deodată

S-au răsturnat sub maluri de cuțit

Și m-am surprins sfioasă, demodată

Cu trupul de iubire-mpodobit

Și au rămas ferestrele deschise

Pe ziduri sunt doar umbre de sărut

Perdelele cuvintelor permise

S-au rușinat și-n dor s-au prefăcut