de Bătrânul, pianul și lacrima
octombrie 6, 2017 în Poezie de Cozmescu Simion Corneliu
bătrânul cânta la pian într-o lacrimă
agățată de coada ochiului meu
cânta fără să îi pese de
viața trăită cândva
lumina foșnea risipind notele în aerul ce-mi invada plămânii
degetele bătrânului
alergau pe clapele albe, gri și negre
ce pian ciudat
dar parcă se înserează
atât mi-am spus
și lacrima căzu
alunecând pe obrazul drept
ultima notă mă lăsă la marginea unui amurg
violent
însetat
de atunci
clape albe, negre și gri mă mângâie
mă lovesc
în curând voi fi un bătrân căutând
o lacrimă
melodia o știu
niciodata amurgul nu e bland, ascunse de privirea noastra sunt atatea lacrini…important este sa nu deznadajduim…mai ales ca melodia, o stim
emotionant poemul tau
Frumos și emoționant în același timp. Îmi aduce aminte de acele momente când melodiile cântate de către un artist la pian în timpul unui concert simfonic mă impresionează și îmi dau lacrimile.
Mulțumesc Georgiana-Laura!
Cu placere!