Ariciul şi broscuţa (fabulă) – de Camelia Ardelean
noiembrie 1, 2017 în Poezie, Texte in cenaclu de Camelia Ardelean
Îşi deapănă ariciul plictisul de pe ace,
Se-nchide în caverna bombasticului eu;
Sfidând ecofobia, se-ncumetă s-“atace”,
Odată, o broscuţă adusă de-alizeu.
Încearcă s-o atragă pe căi meşteşugite:
– De unde eşti, cumătră, şi cum pot să te-ajut?
Mi-e spleenu-atât de mare, aproape mă înghite;
Când ţi-am văzut plutirea, rămas-am, sincer, mut!
Precum o baiaderă vivace, antrenată,
Cu saltul tău angelic m-ai cucerit pe dat’;
De vrei să cauţi gazdă, primi-te-oi fără plată,
Voi fi, neîndoielnic, fidelul tău argat!
Prinţesă în alcovuri te-oi face, fără preget
(Să nu-nţelegi ideea, cum că aş fi mişel!),
Cu-alura-ţi de silfidă, nu vei mişca un deget,
Decât ca să “dirigui” superbul meu castel!
Amfibia, sfioasă, cu teamă voalată
Şi gânduri filiforme pe chipu-i diafan,
Împunsă de percepţii, se-apropie şi cată
Pe-atavicul cumătru să-l sperie, în van:
– O aceră, în zare, planează ca o umbră –
Ne-o fi sfârşitul, astăzi – demult predestinat?
– Eşti prea seducătoare, să fii atât de sumbră!
(O prinse de magule ţeposul, aţâţat.)
Gândind la simbioza ce-ar face-o cu domniţa
(De pe-o pomoste-ngustă pe care vegeta),
Se-ntinse mamiferul să-şi caute perniţa,
Căzută sub o floare cu tentă de-albăstrea.
Dar clipa de beţie fatidică se-arată,
Sărmanul Casanova subit alunecă
În propriile “bolduri”; “seppuku”-i fu răsplată
Şi-n pavăza cernită, mândria-i sucombă.
Cumplita superbie, “atotproverbială”,
Planând ostentativă, ne-nvaţă neatenţi;
Când facem în cetatea succeselor escală,
Uităm că omenia-i mai mult de-un pumn de cenţi!
Comentarii recente