Plouă febril a tine, a spaimă și a gol

Cu zeii  toți de humă prelinși pe anii mei

Aud cum urlă timpul mărșăluind domol

Și cum desface ora-n secunde fară chei

E-o geană de zăpadă sub cetină în gând

Și cerbii tăi mă poartă pe crupă maiestuos

Orice pretext mi-e cântec și te întreb plângând:

Ai mai trăit vreodată ceva așa frumos ?

Se laudă mirenii că mi-au săpat mormânt

Lichenii dorm sub lespezi de slove ce-au deschis

Și tolba de durere purtată de cuvânt

Și ochii mei albaștri  și rana ta din vis