Doar speranțe 5

februarie 6, 2018 în Proză de Marius Nițov

în următoarea clipă Livia intră cu o masă pe rotile plină de bunătăți: salate de legume și fructe, pește prăjit, un bol cu carne prăjită și altul cu pilaf, sos de ciuperci, icre, salată de vinete, budincă și lista ar putea continua ca în povești împărătești. La un moment dat, era o liniște ca în copilărie, când se respecta cu strictețe interdicția de a vorbi la masă.
– Dacă mai vreți, să ridicați mâna! Am gătit pentru o armată, de fapt și am un reprezentant de stat major! mai destinse puțin atmosfera autoarea minunatelor rețete aranjate cu dichis pe masa mobilă.
– E grozav ce ne-ai pregătit, Livia! Știam că la voi se gătește bine și fără să dau cu periuța, ești o gospodină pe cinste! remarcă cu mâinile ridicate Sabin.
– Da, să vezi cum gătea mama, a lucrat vreo 20 de ani la Restaurantul „Unirea”, lingeai farfuriile, îmi amintesc că la o vizită a prefectului a fost chemată să-i gătească special pentru evenimente festive! ținu Livia să scoată în evidență sursa priceperii sale.
– E foarte adevărat! Greu mă scotea din bucătărie! confirmă Imi cu gura plină și cu brațul aprobator ca la un vot în plen.
– Da, îmi spuneți dacă mai vreți o cafea! Sau un suc, apă, înghețată, la alegere! strigă oferta diversificată a bunei gospodine.
– Nu, mulțumesc foarte mult de toate bunătățile! A fost grozav, venirea mi-a împlinit așteptările și până voi reuși să-l iau pe Imi la mine, sper că peste 7-8 zile, voi face ședințele aici, dacă nu cer prea mult. Asta din cauza operației nevindecate la picior și șold. Ne-am înțeles cum vom proceda! se uită spre Livia, asigurând-o din privire că evoluția va fi bună.
– Îți mulțumesc de tot ajutorul, prietene! și făcu un efort să se ridice mai mult Imi, parcă în inerția de a-și conduce prietenul.
– Nuuu, nu te ridica prea mult, faci presiune pe abdomen și pe bazin! îl așeză doctorul în poziția inițială și ieși din cameră împreună cu Livia până în holul apartamentului, spre ușa din lemn masiv de la intrare.
– Cum ți-a fost întâlnirea și ce impresie ți-a făcut? era nerăbdătoare Livia să afle un fel de diagnostic și-i puse prietenului de familie niște prăjituri ambalate frumos.
– A fost operat superficial, nu-mi place cum l-au tratat, vreau să-i fac toate analizele și voi lucra cu niște colegi din Franța pentru reparații chirurgicale și din Elveția pentru laborator. Aici nu îmi va spune nimeni cu ce substanțe îi dopau sau drogau și câte efecte au, în ce perioadă etc. Vreau să-l îngrijești cu multă atenție, îți voi da medicamente de la cabinet. Cred că vom reuși! Ne vom revedea peste două zile, cu bine!
– La revedere, Sabine! Contez pe tine! îi deschise ușa cu o scurtă reverență, în glumă bineînțeles.
Când se îndreptă spre casa lui de pe strada Cuza Vodă, Sabin observă că cineva îi luase urma și căută să vadă sigur dacă nu e doar o impresie. Ajunse la poarta casei cu multă verdeață, iedera se prelungea și pe zidul exterior de la vestibul, ușor prelungit spre parcul cu trandafiri din față. Se opri să vadă cine e preocupat de viața lui, în fond nu făcuse ceva împotriva siguranței naționale și nici alte ilegalități nu își amintea să-i fie cuprinse în cv-ul profesional. Locuia singur, soția și fiica erau la Paris, mai avea și acolo un apartament, iar Lili era studentă acolo și doar Monica mai făcea naveta la Focșani. Un munte de dosare în lucru îl așteptau pe biroul luminat destul de tare cu două veioze. Nici nu se așeză bine să-și ia primele dosare în studiu, după ce își aruncă diplomatul pe canapea și pachetul Liviei îl puse pe birou, cât mai aproape, ca să mai guste din delicioasele prăjituri, la poartă auzi un glas răgușit. Din câțiva pași ajunse și-i deschise poarta unui bărbat înalt cu o figură dură, ochi adânciți în niște arcade proeminente, sprâncene împreunate, mustață și bărbia pronunțată, îmbrăcat într-un sacou albastru Calvin Klein și cămașă neagră, pantaloni albi de stofă și pantofi Bigotti negri.
– Cu cine am onoarea? îi întinse mâna doctorul Sabin.
– Lucrez pentru Direcția de Informații a Armatei, sunt generalul Nanu, pot să intru pentru puțin? și deja făcuse un pas spre poteca din fața casei.
– V-am mai întâlnit cumva? întrebă nedumerit Sabin.
– Nu. Doar vreau să vă spun despre Ieremia Rizea câteva lucruri. În primul rând e subiectul armatei și nu vreau să vă amestecați! îl fixă din privire pe Sabin și își aranja gulerul la cămașă.
– O, sigur, înțeleg! De aici începe epopeea serviciilor din armată! Subiectul vostru, dar prietenul meu. Poate nu mă cunoașteți destul de bine, am lucrat și pentru băieții din informațiile speciale, sunt colonel doctor Sabin Mocanu. Sper că nu ați bătut drumul până aici să mă convingeți în acest caz! se puse la biroul său și luă o prăjitură din cele puse de Livia.
– Ba, cum de v-ați dat seama de misiunea mea! făcu pe naivul generalul din fața biroului și fără să ia loc la invitația lui Sabin.
– Domnule general, vă aduc la cunoștință că ați greșit adresa, eu tratez oamenii, nu-i caut la informații! Și dacă aflu ceva, am suficientă experiență să nu dau la media! Mă interesează să repar la Ieremia Rizea ce au stricat distinșii mei colegi din serviciul medical al armatei. Asta cât intră în competența mea, restul vor face doctorii pe care îi cunosc. Doar nu vreți să-l țineți în halul acesta, de teama aflării unui secret sau mai știu… substanțe speciale? se ridică să-l privească pe general în ochii încercănați cu siguranța afirmațiilor.
– Vreau să colaborăm, atât! Sunt date care au circuit închis. Orice aflați în tratament vreau să rămână între noi! insistă să-l privească pe doctor și îi arătă adresa din cartea de vizită. Îmi permiteți să mă retrag?
– Desigur. Sabin îl conduse pe general și îl salută la despărțire, la întoarcere nu mai reuși să fie concentrat pe dosare. Se puse în
fotoliu și privea un tablou vechi, moștenit de la străbunicul ardelean din partea mamei. Nu înțelegea de ce atâta preocupare pentru un schilodit. Ce secrete păstra Imi de încă era în vizorul serviciilor? Bineînțeles, nimic nu-l speria sau surprindea, ubicuitatea serviciilor era o temă arhicunoscută după „epoca de aur”, românii chiar vedeau în economie, politică, afaceri țesătura otrăvită a unor acoperiți care și-au făcut averi uriașe peste noapte. Cineva spunea că inclusiv în armată, prin aceste influențe în alegerea teatrelor de operațiuni pentru unii mai cu relații era tot o afacere excelentă. Dumnezeu mai știe, câte cazuri făcute sub acoperământul legilor, pe care românii știau să le schimbe sau interpreteze după bunul plac, intrau în sfera ilicitului!

Note