Doar speranțe 10

februarie 9, 2018 în Proză de Marius Nițov

Din amorțeala soră cu nesimțirea dureroasă, că sunt care trăiesc într-o acceptată nesimțire, îl fulgeră un gând groaznic, cel mai nefericit posibil, că în spatele încurajărilor de complezență, el este de fapt un paralizat! Scutură din toate amintirile acest coșmar, gând teribil, însă aceste vorbe: “fii fără grijă, va fi bine! Stai liniștit, e totul ok! Nu-ți fă probleme, te vei face bine! Ai să fii în ordine! au ajuns să-l doară deodată cu ieșirea din amorțire. Uneori cuvintele au efectul anestezicelor, drogurilor, te fac să crezi că ești întreg, îți dau mii de speranțe, pe care le repetă cei ce te privesc cu milă: “fii fără grijă, va fi bine! Stai liniștit, e totul ok! Nu-ți fă probleme, te vei face bine! Ai să fii în ordine! Nu-i nimic, bine că ești viu! Vei fi ok, totul e în regulă!” și nu-ți dai seama cum devin o infecție plină cu puroi la timpan. Treptat, odată cu aceste asigurări, te descoperi mâncat de speranțe, nu mai ești cel care pleca încrezător cu aerul unui cuceritor prin lumea asta formată din două exclamații: “măi, măi, uite-l și pe îngâmfatul ăsta!” sau “săracu’ de el”, în cazul ultimei urmată de încurajările de mai sus, de care nu mai vrea să audă nici în vis, bravul soldat Ieremia. Mult timp a stat așa nemișcat, abia atunci realiza ce fericire se poate naște din cele mai banale mișcări. De exemplu: să-ți duci mâna la gură, avea o muscă obraznică sau iubăreață, scârbos de iubăreață, dacă există termenul acesta neofensator la timpanul literar, sau să faci o piruetă, să urci scări, să mergi pe trotuar, prin parc și să nu-ți arunci curu’ în mașină și apoi să zici “of, ce m-am îngrășat!” Din poziția lui, Ieremia își dădea seama că una dintre cele mai criminale invenții descoperite de om a fost și este mașina, de aici toate bolile de inimă, obezitatea, diabetul, bolile de circulație, respirație și lagărul victimelor din accidentele rutiere. Dar cine are gândirea limpede când totul îi merge într-un trai comod și liniștit, cel puțin din punct de vedere locomotor. Că mare inventator a fost cel care a făcut trupul omului, perfect în toate legăturile, atât de perfect încât să nu-și dea seama când își face rău și să nesocotească așa de imbecil darul primit. Nici pomeneală de: “fii fără grijă, va fi bine! Stai liniștit, e totul ok! Nu-ți fă probleme, te vei face bine! Ai să fii în ordine! Nu-i nimic, bine că ești viu! Vei fi ok, totul e în regulă!”, ajunse să-i înjure printre dinți pe toți care aveau acest rahat de cuvinte dulci în gură. Ba, le întoarse împotriva lor: Stai liniștit, e totul ok! Nu-ți fă probleme, te vei face bine! Ai să fii în ordine! Nu-i nimic, bine că ești viu! Vei fi ok, totul e în regulă!” și le adăuga în final așa să fiți și voi de bine, ok ca mine… Oamenii dintr-un reflex compătimitor tâmpit nu-și dau seama că nu-i normal să-i spui la unul care a suferit o nenorocire… totul va fi bine! Cine nu vrea să fie bine, e careva fericit că rămâne într-un picior sau fără o mână, dacă nu vrea amara soartă să-i ia mai mult în dobânda suferinței. Putem spune cuiva care și-a pierdut piciorul, lasă că-i bine doar atât, se putea mai rău? Se măsoară răul la pătrat sau binom de rău și ecuații din rău, alte rădăcini din rău? Uite așa se cocoață unii cu vorbele de mângăiere lipsiți de cea mai mică empatie. Și la un moment dat, când li se umflă tărâțele în cap, îți spun: “nu-ți mai aduci aminte cum ți-am fost la greu? Repede uită omul cele făcute de prieteni la încercare, ce ușor e să uiți că am fost la rău alături ” și iară s-ar mai putea scrie o carte al marelui atașament. Vorbe, vorbe, vorbe și speranțe după speranțe, după alte mulțimi de speranțe, timpul nu-i întotdeauna un bun sfătuitor, nici nu le rezolvă, cum se spune, pe toate, nici noaptea nu-i un sfetnic bun. În jocul așteptării speranțele devin sirene pe lângă patul de spital și nu-ți mai dau dreptul să faci următorul pas din moment ce ți-au amorțit urechile cu promisiuni. Ajungi să crezi în iluzii, cumva că îți va crește la loc osul și carnea pe el, cum profețea Ezechiel! Drama începe să fie conștientizată la trezirea din amorțeală întocmai cum după un vis frumos, de călătorii prin spații de poveste, te trezești în cel mai urât scenariu, blocat într-un pat nenorocit. De la acest punct terminus al condiției fericirii, laudele, medaliile, decorațiile, înaintările în grad, toate meritele acestea venite ceremonios nu mai fac doi bani. E la fel cum unei păsări după ce i-ai rupt aripile îi dai cele mai bune grăunțe, colivie de aur cu cristale Swarovski, însă nu-i mai poți da ce i-a fost mai scump: zborul.

 

Note