nu mi-a mai rămas altceva de făcut
decât să omor timpul
sunt un ucigaș în serie
umblu prin cotloanele întunecoase
ale prezentului
prin toate anticariatele existenței
și nu mă regăsesc niciunde

ieri tăcuseră toate ceasurile
mâncătoare de timp
de afară se auzeau tramvaiele morții
oprind în penultima stație a vieții
avioanele cu reacție
zgomotele familiare ale timpului
care-mi demolau fără nicio somație
edificiul liniștii

adormisem și visasem
cum ar fi să trăim fără timp
pe fundul oceanelor
ca peștii
și atunci mi-am adus aminte de tine
(care n-aveai nicio treabă cu timpul!)
cum umblai noaptea pe scări
cu mâinile pline de sânge
cum hrăneai în fiecare dimineața păsările
pisicile
câinii fără stăpâni
și cum îmbăiai Soarele în două lacrimi

mi-ar plăcea să uit cine sunt
să nu mai simt pe grumaz apăsarea
timpului
cineva spunea că în afara memoriei
suntem veșnici
un nebun fericit s-a rătăcit într-un gând
apoi s-a prăbușit înăuntru-i….