în insula mea uitată de lume
descopăr apăsarea supărătoare a lucrurilor
dictatura lor
oriunde aș întoarce privirea
mă-ntâmpină un lucru
o piatră
un arbore
un munte
cărari neumblate de nimeni
mult verde
și simt că devin la rându-mi un lucru
ceva fără inimă
plutind în apele sulfuroase ale timpului
abia dacă mai reușesc să mă-mprăștii dincolo de mine
în gânduri
nici nu mai știu pe unde sunt
pe unde-am fost
peste tot mă lovesc de-aceleași lucruri tăcute
de-aceeași oameni
lumea e mai mică decât credem
dacă n-ar fi repetiția
imitația
am fi mai puțini și mai singuri…