de-o vreme nu fac decât să mă crucific
să calc peste tăciunii încinși ai zilei
să-mi blestem neîmpăcat ochii
vinovați de răsăritul Soarelui
de existența cerului
(o iluzie optică
confortabilă!)
și iubirea…
iubirea de oameni
percepută ca o reacție nucleară
între dorințe
cu urmări apocaliptice
pe care o mai găsim doar în stele
( Hiroșima pare o glumă! )
izotopul vieții se înjumătățește o dată
la o sută de ani
abia când începi să-ți numeri morții
simți ura ca o gheară înfiptă în gât
viața ca o bătaie de joc a minții
apa ca un lichid insipid
fără culoare
fără gust sau miros
o eroare în termeni științifici
cineva ne-aliniază savant pe o lamelă de sticlă
sub microscop
(într-o soluție saturată de clorură de sodiu!)
apoi scuipă alături
scârbit
și studenții sânt rugați să observe structura moleculară a flegmei…