m-am acoperit cu o bucată de noapte
după ce am văzut ziua înjunghiată
drept în inimă
sângele ei murdărindu-mi fereastra
de la sufragerie
prin care îmbrățișez infinitul
ca pe-o femeie
cearșafurile albe
de la marginea patului
rămase după plecarea îmbufnată a iernii
covoarele cu figuri geometrice
paharele de cristal din sticlă de Bohemia
și Murano
șampania din mijlocul mesei
nedesfăcută
Doamne
și tu ești înăclăită în sângele acesta
roșu închis
al asfințitului
cum dormi
pari desfăcută în două
ca o tulpină de mesteacăn
lovită de fulger
într-un târziu
îmi trag noaptea peste cap
și mă trezesc aruncat
nu știu cum
în spatele ochiului
într-un mixaj halucinant al rațiunii
în care
până la urmă
mă-nărui…