Mi-ai luat toată lumina dimineții cu ochii tăi lacomi
semeni tot mai mult cu o gaură neagră
în care absorbi totul din jur
deformezi spațiul și timpul
încalci toate legile fizicii
adunând în tine
într-un spațiu mai mic decât un nasture
o masă de materie mai mare decât Soarele
strivind cu forța gravitației ochilor tăi
forța gravitațională a dragostei
lumina
mă sfărâmi în milioane de bucăți neglijabile
și-mi spui că la celălalt capăt mă așteaptă iubirea
iar eu nu pot înțelege dinăuntru acestui fragment de memorie
rătăcit
cum ar fi posibil să mă adun din nou
la un loc
în absența dureroasă a timpului
sau cum te-aș mai putea iubi din o mie de locuri
trecând linia aceea imaginară a noului orizont
paralel
despărțit de inimă…