Abia aștept s-adorm, iubire, să dorm o lună, chiar un an, să dorm ca somnul, în neștire, să doarmă-n mine un motan. Să dorm în pat, să dorm în gară, să dorm en- gross și en-detail, să dorm din iarnă până-n vară ori din septembrie în mai. Să dorm pe burtă și pe spate, să dorm în cap, să dorm în fund, să dorm de dimineață-n noapte, să dorm mergând, să dorm profund. Să crape soarele de ciudă, să moară luna de necaz, să nu mai fie apa udă, să nu mai fie gazul, gaz. Să dorm ca după o beție cu votcă, bere și rachiu și dup-așa peripeție, să dorm ca mortul în sicriu. Să dorm pe frunze de salată, să dorm prin parcuri, pe asfalt, să dorm cum n-am dormit vreodată, ca pe tărâmul celălalt. Să dorm acum și ieri și mâine, să dorm și-n somn, să dorm și treaz, să zac ca un coltuc de pâine lăsat la vrăbii, pe pervaz. Să dorm ca în copilărie, să dorm ca un soldat în post și să mă doar(m)ă-n pălărie că dorm pe mine ca un prost. Mai bine dorm așa, iubire, ca un bandit, ca un actor, decât să dai despăgubire, de dorul tău când o să mor.