Uneori mă gândesc la tine ca și când n-ai fi tu
mă-nsingurez în tristețea aceasta perversă
neverosimil
te suprapun peste chipul aproape împăcat al mamei
la biserică
cu mâinile încrucișate pe piept
trecând la cele veșnice
dar imaginea ta rămâne constant neschimbată
ca desenul de pe aripile unui fluture
cele două imagini nu se amestecă între ele
nu-și pierd strălucirea culorilor
nici chiar aici
în ținuturile acestea nisipoase și mișcătoare
ale imaginației

„Iar m-ai aruncat sub ghilotina necruțătoare
a gândului!„
îți citesc și recitesc reproșul în volbura ochilor
ultima vorbă a mamei îmi răscolește și acum sufletul
„să nu vă faceți chipuri cioplite din aluatul otrăvit
al minții”

Nenorocitele astea de gânduri!