Visele mele?
Un șir de imagini arzând la flacăra nevăzută a minții
aliniate pe-aceeași sârmă de înaltă tesiune a gândului alb
ca niște lebăde rătăcite
printre urșii polari ai Nordului
tot albi
cu dinții încleștați în beregatele focilor
milioane de luminițe clipesc precum stelele în cumpăna ochiului
(înghețat într-o lacrimă!)
în jurul meu doar întinderi de alb orbitor
opac
soția mea pare o vulpe arctică printre haite de lupi albi singuratici
foșnesc din greu aripile înzăpezite ale albatroșilor rătăcitori
mai încolo o femeie face plajă pe o banchiză de gheață
cine oare ne-a încurcat într-atât limbile
încât să ne vedem în propriile vise și să nu ne mai înțelegem?