BUZUNARE PENTRU RĂVAȘE NETRIMISE – Mirela Orban

iulie 10, 2018 în Cărți de Cristina Ștefan

5/5 (1)

BUZUNARE PENTRU RĂVAȘE NETRIMISE – Mirela Orban

 

Bistrițeanca Mirela Orban revine, după o absență de câțiva ani, cu poezie în volumul
“Buzunare pentru răvașe netrimise”, volum tipărit la Editura Colorama în 2017. Fondator al Cenaclului Lira21, din 2009,  Mirela a început drumul spre poezie înconjurată cu prietenie și bunăvoință de colegii de cenaclu și a debutat cu volumul  “Sub arcade, secunda”, la editura ArtBook, editură dedicată cu precădere membrilor Cenaclului Lira21.

Cum a evoluat versul Mirelei Orban?

În prefața cărții de debut spuneam:

 

“Debutul liric al Mirelei Orban în volumul de poezie “Sub arcade, secunda” la Editura ArtBook, 2011, se întâmplă la timp. Spun asta pentru că Mirela lucrează asiduu în Cenaclul Lira21, de trei ani, fiind admin implicat şi responsabil interactivităţii benefice şi inspiratoare din comunitatea noastră literară.
Nu s-a grăbit să-şi evidenţieze creaţia până acum tocmai pentru a-şi dărui timpul necesar de aflare a expresiei poetice personale şi de individualizare a limbajului liric la nivelul artistic impus sieşi. Cu atât este mai admirabilă aceasta răbdare de poet!
Şi iată că acum putem vorbi despre poezia Mirelei Orban în termeni analizatori despre structurări ale imaginarului ei poetic, despre procedee artistice şi compoziţie, despre mesaj transmis poetic.
Acest volum de debut surprinde poeta în oglinda subtil relevată în două ipostaze introspective, existenţa ca relativizare şi erosul ca existenţă. Aşadar două teme deloc facile presupunând dimensiuni şi unelte de ordin cerebral, de putinţă a denudării fiinţei şi transpunerii ei într-o nouă inundare artistică. Mirela reuşeşte această întrupare într-o manifestare a cuvântului viersuit ca un veritabil metafrast de sine poetic.” – Cristina Ștefan- prefața

 

Mirela Orban este autor și în 4 din cele 6 antologii ale Cenaclului Lira21: “Lira în patru puncte cardinale”,  Rovimed, 2010, “Poetic@”, ArtBook, 2011, “A treia carte. Poezii”, ArtBook, 2012, “Antologie de poezie și proză”, ArtBook, 2013. La Concursul Ovidiu, din cadrul proiectului “2017 – Anul Ovidiu”, Mirela Orban a fost selectată ca finalist și apare cu poezia concurentă în Antologia “Suflete spre soare”, ArtBook, 2018.

 

Recent, scriam în articolul “Biopoetica anilor noștri”  și exemplificam cu poeții liriști George Gîtlan și Carmen Tania Grigore:

„Hățișul în care se zbate critica noastră literară azi duce la concluzia că nici nu mai este nevoie de o gândire globală, literatura contemporană nu mai are nevoie de o poză macrofotogenică. Trăim o biopoetică…

Așadar,  am putea spune că stilistica acestor ani în poezie mizează mult pe o bioexprimare, poezia vieții, pe expresia corporalității, conștientizarea meditativă a atomului individual corelat cu societatea și natura…Și nu mai este bătrâna ‘comuniune cu natura’ ci o evoluție poetică a organismului uman însuși…nu mai suntem doar ‘frate cu natura’, ci ne-am transformat în natura poeziei.”

Și Mirela Orban, într-o exprimare personală, de data asta neîncadrată în minimalism, ci dimpotrivă, este o expresie amplă, sofisticată, folosește elementele biopoeticii contemporane pe măsura singularității sale poetice, consistent, detaliat. Volumul elegant redactat și  ilustrat are două componente titularizate tematic:

“Poema Non Grata” și “Nu știu să mor”, titluri de impact metafizic și modern.

În primul capitol, poeziile vin pe calea erotică, un eros dozat cu delicatețe, interacționând cu reflexivitatea, într-un calm observator care duce la concluzii lirice:

“într-o dimensiune unde/ unu și cu unu nu însumează perechea/ mă dezbrăcam de rotunjimea gândurilor tale”( Poem Tăcut)

Sunt nostalgii romantice, dar și reverie, iar poiesisul baletează inefabil în jurul identificării eului liric, ca o tatonare a mediului creator de poezie prin eros.

“ademenită de slow-jazzul ploii/ în ritmul răgușit al streșinilor/ am alunecat pe cuvintele-mpletite/ și ți-am mușcat buza de jos/ tocmai când îmi aprindeai tăcerile” (Prea mult self-confidence împrăștii)

 

Partea a doua din volum, “Nu știu să mor”, are inflexiuni tanatice și bioelementele poetice vin mai agresiv, mai determinat, spre aura jocului dintre viață și moarte, dintre iubire și despărțire. Ideea sfâșierii sufletului căzut în moarte aduce lirismului Mirelei Orban una din cele mai frumoase poezii ale volumului: Nu știu să mor. Celestul care ne rămâne, poate fi soluția transfigurării în universul poematic: “oamenii nu mor, mamă,/ei se ascund în stele”

“într-o seară de făurar când suferinţa sfredelea insuportabil carnea-ţi vie/şi ghearele ei se agăţau cu disperare de sufletul meu sfâşiat/ai murmurat că vrei să pleci dar nu ştii cum/ mă implorai din privire să mă depărtez să poţi închide ochii” (Nu ştiu să mor)

 Poezia Mirelei Orban nu este una simplă.

 Codul său liric este echilibrat între fragilitate și transparență, fără a deveni imponderabil. “Cu picioarele pe pământ”, spune poeta și înnoadă poesisul de privirea senină către tanatic, pentru a “înțelege călătoria/ pe coapsa unei secunde boltite”, echivalând-o celest.

Volumul al doilea în aceste răvașe netrimise își face loc luminos în buzunarele memoriei noastre poetice, în gamă nouă, cu gust pentru versul liber, armonios. Este o dovadă de continuitate lirică, pe care Mirela Orban, ea fiind și un pictor sensibil, o recomandă ca viziune estetică existențială.

 

 

Cristina Ștefan, iulie 2018

 

 

 

Note