Linii frânte de Aurel Conțu

octombrie 14, 2018 în Poezie de Aurel Contu

îmi reprezint femeia ca pe o absidă
la edificiul vieții multigeometric,
ce nu lipsește din nicio piramidă,
din niciun templu sau lăcaș vremelnic

și nu mă miră plusul lor de frumusețe,
mă mulțumesc doar că sunt vii,
că au precum un poliedru douăzeci de fețe
și, mai ales, că n-au asimetrii

e drept că geometria rămâne doar știință,
când pui compasul sau echerul gol pe gleznă
pierzi din vedere tocmai unghiul ei de referință
ce pleacă din lumină și se termină-n beznă

cu timpul chiar și cercul devine o elipsă,
nu poți rămâne cerc întreaga viață…
da, ea-i când în excces, când lipsă
ca o spirală-nchisă într-un un cub de gheață…

Din volumul în lucru Geometrii

Note