Lansare de carte – VARUJAN VOSGANIAN – STATUIA COMANDORULUI
noiembrie 1, 2018 în Evenimente de Cristina Ștefan
Cu această ocazie, va fi lansat volumul Statuia comandorului (ediția a II-a, POLIROM, 2018).
COMUNICAT DE PRESĂ
LANSARE DE CARTE
VARUJAN VOSGANIAN – STATUIA COMANDORULUI
Vineri, 2 noiembrie 2018, începând cu ora 18.00, Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și cu Filiala Bacău a Uniunii Armenilor din România, organizează o lansare de carte care îl va avea ca invitat special pe cunoscutul scriitor Varujan Vosganian. Prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian este autor de poezie (Șamanul albastru – 1994, Ochiul cel alb al reginei – 2001, Iisus cu o mie de brațe – 2005 și Cartea poemelor mele nescrise – 2015) și proză (Statuia comandorului – 1994, Cartea șoaptelor – 2009, Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri– 2013, Copiii războiului – 2013). Romanele sale au obținut numeroase premii naționale și internaționale, fiind traduse în peste 20 de limbi. Cartea șoaptelor a fost desemnată, în anul 2015, cartea-simbol Worldwide Reading pentru condamnarea genocidului.
Comentarii recente