Prefață

SORIN MICUȚIU –  Fereastra deschisă

Al treilea volum de poezie, “Fereastra deschisă“,  al hunedoreanului Sorin Micuțiu (este din Simeria, lângă Deva) ne aduce, după celelalte două volume “Vindecat de nevisare“ și “40“, o poezie filtrată, mai matură, în care transfigurarea pleacă din visul inițial pentru a deveni cale metafizică. Spuneam despre poet în volumul său de debut:

“Sorin şi-a şlefuit scrisul în timp, într-o construcţie onirică fină, polifonică şi cu un impact de uşor mister asupra cititorului,  de nedumerire, surpriza lecturii ducând la o înţelegere limpezită de mesajul poetului. El ne spune în cel mai simplu, dar determinant sens, că visul lui, contemplările lui, nu sunt dintr-o stare pasivă, au scop clar, acela că vizibilitatea, în tot spaţiul existenţei a credinţei în Dumnezeu, duce la vigorarea spiritului, dar şi la conştienţa de a fi. Şi iubirea…

Iubirea de oameni, de părinţi, a femeii dragi, sunt toate vindecări de suflet,  de eşecuri, de neîmpliniri. Meditaţia spre acest sentiment, într-o curată comunicare cu natura, este apanajul unui poet edenic, haric, aşa cum nu se dezminte Sorin, indiferent de tematica abordată în poezie. El rămâne între cele două axe, hotărât, liniştit, sigur pe înţelegerea sa, rămâne privitor spre stele între verticalitatea divinului şi orizontalitatea iubirii.“ (Prefața volumului Vindecat de nevisare, ArtBook, 2012)

După trei ani, realizează, tot la editura ArtBook, volumul “4o“, în care continuă o compoziție pe direcția onirică și de credință: “Înfăşurat în giulgiul visării”, poetul arhivează vise, reflexia semnifică imaculat şi cuminte, realitatea sa poetică venind şi din meditaţii mistice. De fapt, emoţia limbajului său liric este în codul creştin asumat, identificându-se cu el.( Prefața la volumul “40“)

Acum, la volumul de  o a treia treaptă poetică, Sorin Micuțiu menține linia reflexivă și o accentuează pe trei tematici: a timpului ireversibil, a sentimentului de dor, a libertății ca simțire harică. Este și prima parte a volumului în care conexează acești vectori lirici în cumințenia versului care-l caracterizează: “Ca un miel fără glas/ am învăţat să înfrunt necazul,/ că e mai bine de la mine să las/ şi să întorc mereu obrazul“(Poveste de viață –Autobiografică)

Sorin Micuțiu, introvertit, dar condus de mentalitatea creștină manifestă, își asumă misia de curățire a sinelui prin efect direct al versului, deschis, ceea ce induce prospețime, nostalgie, melancolie  și transfigurează poetul pe calea binelui și frumosului. Introspecția este leacul,  nostalgia copilăriei, dorul de ea fac spinii să înflorească “în lutul firii ascunși“ (Dor nebun de mine însumi) pentru că:             “mi-e dor să adorm în grădină/ cuibărit în căpiţa de fân/ să simt cum toarce ca o pisică/ în suflet copilăria.“

Timpul, reduta necucerită de muritori, apare în versuri într-o conotație resemnată, un dat autotelic, poetul vizualizându-l ca pe un prezent dăruit, viitorul nefiind trăit, așadar neexistând: “timpul nu mă susţine/ oare câte uşi voi mai închide/ de emoţie/ de frică/ nu voi şti niciodată“. Meditația mi-a amintit de Preafericitul Augustin (354-430) cu noema căruia se aseamănă viziunea poetului despre timp: “Timpul este o dimensiune a sufletului: trecutului îi corespunde memoria, prezentului îi corespunde atenția, iar viitorului îi corespunde așteptarea. Devenirea este interiorizată, regăsită numai prin analiza sufletului(conștiinței)“ 

“nu mai ridic anilor redute

taxez fiecare clipă neîndulcită

aşternută cu dibăcie pe geana amurgului

mă remontez fără aranjamente şi măşti (Şi lacrimile se evaporează)“

Și noțiunea de libertate are la Sorin Micuțiu înțelesul creștin, de libertatea de a alege în opțiunea de a propovădui binele și frumosul. 

 “Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău“, a spus Preotul Iustin Pârvu în lecțiile despre “Daruri duhovniceşti, EdituraConta, 2007, p. 70-71). Exemplară în acest sens este poezia Libertate, în care este inclus  (ca vers) și titlul volumului “Fereastra deschisă: “Libertatea/ este uitare de sine/ de n-ar fi zăbrelele/
fereastra deschisă/ spre curtea interioară/ durerile din ziduri/ și moartea/topită-n podea/ evadez în tăcere/ pe aripile rugăciunii/ mă trezesc/  în dangăt de clopot“. Mare putere de sugestie are metafora ferestrei deschise spre interiorul omului, în timpul rugăciunii și Sorin Micuțiu realizează însăși învățătura  principală a creștinismului de înălțare spirituală prin rugăciune. Am ales împreună titlul Fereastra deschisă dată fiind simbolistica puternică a sintagmei. În religia creștină Fereastra este simbolul Fecioarei Maria iar deschiderea sa permite pătrunderea nestingherită a luminii, lumina ca purificare sufletească, ca intrare a luminii divine. De aceea, marile catedrale creștine au ferestre în vitralii prin care să pătrundă lumina sfântă a “Ierusalimului ceresc“, în fapt reprezentând spiritul divin…Volumul lui Sorin Micuțiu poate fi o fereastră spre lumina divină, spre un spirit curat, blând, omenos așa cum îl cunoaștem pe poet. El este cel care care se confesează în vers în note calde,  deschide cititorului o perspectivă sufletească pozitivă:

“Păstoraş la oi, copil fiind

le-am urmărit umbletul

alergând desculţ prin iarbă…

Şi-n ochii lor privind,

mi-am oglindit zâmbetul.

nici ceasul înapoi nu-l dau
mă rog doar ca orele
să îmblânzească tăcerea 
dincolo de realitatea zilei
e Veșnicia și bucuria de a trăi“

Capitolul al doilea din volum,    Semințe de credință și Psalmi de suflet, cuprinde versuri religioase, în note melodioase. Metanoia este o temă favorită:

“Sunt/ vinovat de neveghere,/ de necuvânt,/ şi neiubire,/ vinovat de necântare,/ de nelumină şi nelucrare…“

Alternând poezia cu rimă, ritmată cu cea în vers alb, psalmii, rugăciunile, meditațiile, într-un ton echilibrat, Sorin Micuțiu marchează sentimentul iubirii de Dumnezeu ca trăire fundamentală, ca trăire superioară a omului, singura dătătoare de sens edenic existenței.

“Iar eu sunt într-un alb curat îmbrăcat.

Iubesc, şi-mi pare că văd îngeri

Ce zâmbesc prin ochii celor ce mă privesc…

Sunt fericit că eşti lângă mine,

Că parfumul iubirii Tale m-a fermecat.“

În capitolul III, Poezii dedicate, găsim o diversitate stilistică, date fiind dedicațiile către diferiți oameni care i-au marcat poetului scrisul, gândirea auctorială, viața, dar și unor tragice evenimente cum a fost incendiul de la Colectiv…acum câțiva ani.

Poetului Traian Dorz, poetul reprezentativ al Asociaţiei misionare “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din care face parte Sorin, îi dedică versuri omagiale, considerându-l mentor și prieten de rugăciune:

“Să ne zidim unul pe celălalt

în poezie, cântare, cuvânt…

La brațul tău să zbor înspre înalt

liturghisind același legământ.

Macii-s în floare în lanul de orz

ne-așteaptă  Poetul: Traian Dorz!“

O altă poezie dedicată “Psalmistului Golgotei, poetului creștin Traian Dorz“, scrisă, de data aceasta, în vers alb, prozaic, denotă valoarea de simbol dată poetului Traian Dorz, care reprezintă pentru autor pavăza, ocrotirea, carapacea împotriva răului și dezbinărilor devoratoare de bune așteptări.

“Am ascuns seara aceea ca pe un suvenir în suflet,

de teama ochilor hrăniţi de nesaţul dezbinărilor

dacă nu ei, atunci cine

 ne-a devorat toate aşteptările?“(Poveste de Mizieş)

Poezia lui Sorin Micuțiu, în acest al treilea volum, marchează maturizarea exprimării sale lirice, contemplarea și visul urcând treapta meditației înțelepte, chiar dacă vârsta poetului este încă tânără, dar el are un atu din învățătura practicantă a religiei creștine…Ar fi nedrept ca poetul să fie încadrat la un singur gen liric literar, cel religios, pentru că Sorin Micuțiu scrie despre teme ample, meditative și cu mijloace poetice diverse. Drum frumos și poezie continuu lecturată de cititori!

Cristina Ștefan