Călătoria la Salzburg…romanul meu străveziu pentru Carmen Mihalache… un critic care a spus cam tot ce contează pentru cititori. Mulțumesc, Carmen, mulțumesc, Ziarul Deșteptarea!

Lecturi 
O călătorie la Salzburg cu scriitoarea Cristina Ştefan

Toposul călătoriei este unul dintre cel mai des întâlnite în mitologie, religie, literatură, psihanaliză, etno-filosofie, pentru că marile evenimente ale vieţii noastre – naşterea, nunta, moartea- nu sunt altceva decât călătorii iniţiatice. Există o întreagă literatură a pelerinajelor, jurnale de bord, de voiajuri în cele mai exotice locuri de pe glob, dar şi ciudăţenii, călătorii mai puţin obişnuite, cum e cea relatată de Xavier de Maistre în atât de spirituala sa scriere „Călătorie în jurul camerei mele”. Noua carte a poetei şi prozatoarei Cristina Ştefan ne invită şi ea la o călătorie de un alt tip, fiind, dincolo de primul strat al întâmplărilor povestite, o meditaţie, o incursiune în interioritate, în străfundurile fiinţei. O introspecţie lucidă, nuanţată, nu lipsită de note dramatice. Sub pretextul unei mult dorite călătorii în oraşul lui Mozart, a cărui muzică o încântă (preferată fiind Simfonia 40 în G minor), Corina, alter-ego-ul scriitoarei, îşi va pune sub lupă întreagă viaţă, în prim-plan fiind relaţia de cuplu cu Achim. De fapt, este un roman pe două voci, rând pe rând având cuvântul ea şi el, Corina şi Achim, care caută adevărul, într-o acută, febrilă autoscopie, necruţătoare cu sine, excluzând cosmetizarea. Nu am să cad în păcatul de a povesti „Călătorie la Salzburg”, care mizează şi pe mister, pe o intrigă de tip policier, cu suspans, rezumândumă la a spune că punctul forte al micului roman este analiza necruţătoare, pe alocuri, a unui parcurs existenţial, cu bune şi rele, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu idealurile şi visurile înaripatei tinereţi confruntate cu dura realitate, cu dezamăgiri, cu spectrul posibilei ratări, cu suferinţele provocate de boli incurabile, etc. Călătoria iniţiatică este şi una cu valenţe terapeutice, Corina, natură hipersensibilă, care trăieşte mai mult într-o lume a imaginarului, căutându-şi mereu refugii (în literatură, în artă), ajungând la o împăcare cu sine şi cu lumea, la regăsirea unui mult dorit echilibru, al unei armonii, al cărui secret nu este altul decât iubirea. Corina, cea „condamnată la visare”, şi pragmaticul Achim, fire mai aspră, realistă, dar suflet mare, generos, se redescoperă după aventura trăită în Austria, iubirea lor devenind mai puternică, mai înţeleaptă, mai senină. Cum am mai spus, „Călătorie la Salzburg” are mister (interesant este personajul imaginar Jan, filosoful, „cel mai liber visător de pe pământ”, o proiecţie a minţii Corinei, un alter-ego, de fapt, o altă faţă a complexei sale personalităţi), e bine scrisă, cu mobilitate narativă, cu imaginaţie (şi imagini, poeta Cristina Ştefan făcându-şi simţită prezenţa), lectura sa fiind una captivantă. 
Carmen MIHALACHE