Astă-seară în Cenaclul Octavian Voicu şi al USR Bacău , domnul haijin Octavian Mareş, a lecturat o suită de poezii, anunţând că şi-a depaşit statutul de haijin şi face poezie complexă. Mă mirasem că nu mi-a dat şi mie textele. Aşa se obişnuieşte la noi. Când le-am auzit, am avut un şoc. Sunt poeziile mele puţin schimbate.
Mai rău e că nu am reuşit să reacţionez, nu am vrut să-i stric seara pictorului nostru, Ştefan Remus Lucian, pe care l-am prezentat ca nou membru şi membru de onoare în Lira21.
Sunt tristă- Citiţi şi vedeţi ce dezavuez şi acuz. Ruşine, Octavian Mareş!
ELEGIA A NOUA- Cristina Ştefan- volum Călătorie pe un ciob de stea/2010
Calul alb, nărăvaş cal
Nu va fi îmblânzit
Nici în lanţuri!
În fiecare oră dezveleşte
Copita lui un izvor
Hipokrene.
În fiecare minut
Pe Muntele Helikon
Se naşte o muză
Şi Pegas o duce
Spre oameni.
Să cânte ei cuvinte.
Să moară ei cuvinte.
CALUL ALB- prezentat în cenaclul Octavian Voicu de către O. Mareş/ 6dec2010
Lanţurile nu îmblânzesc
nici un cal nărăvaş
vântul umblă în coamă
aşa cum vălureşte
iarba înrourată
călcată nevinovat
de copite potcovite
o muză se naşte
în mersul molcom
fără aripi de pegas
vălurind coama
calului alb
o frumuseţe
fără căpăstru.
ELEGIA A CINCEA- Cristina Ştefan- volum Călătorie pe un ciob de stea/2010
Bat clopote amurgul,
În cer se aud lumini,
O armonie îşi înalţă crugul
Peste câmpuri de roade
şi-n oameni.
Zarea-n culori, în suflet har
şi în minut de nemişcare
Evlavia coboară-n dar.
E desfătare!
Vecerniile străbat timpul
şi bat clopote-n amurg.
Aşteaptă!
Se preface în tine
un cântec de îngeri,
candele sfiite de rugă.
Lumini de candelă- prezentat în cenaclul Octavian Voicu de către O. Mareş/ 6dec2010
Din cer cade amurgul
peste câmpul de roade
în evlavia cîntecului
de seară al greierilor
Bat clopote amurgul
îngeri cîntând vecernia
în culorile ce estompează
orizontul roşu
Se preface amurgul
în lumini de candelă
ascunzând nemişcarea
umbrelor nopţii
Postat de:Cristina Ştefan | Categoria: EvenimenteLa data: 2010-12-06 20:57:31 | Numar de comentarii: 40 | Citit de:296 ori (in ultimele 7 zile)
din păcate tot mai des întâlnesc astfel de cazuri şi nu pot să nu mă întreb atunci pentru ce toată această zbatere?cu siguranţă toate au un rost dar care este acela?
nu pot decât să vă doresc putere şi tărie de a trece peste toate aceste încercări.
Tincuta, stiu ca ai fost revoltata inca din pauza cenaclului cand ti-am spus. Asa vom face, desi atat de jenant pentru varsta lui, pentru faptul ca a fost tratat cu respect in cenaclu. mai rau este ca dl Isachi, afland, vrea sa publice articolul in Plumb. oricum nu as vrea sa ne stricam sarbatoarea microrevelionului impreuna. multumesc mult de sustinere.:)
Eu nu sunt de acord cu iertarea. Fiecare trebuie să-şi asume faptele. La şedinţa următoare, trebuie spus direct, fără menajamente. Am fost plagiată fără ruşine pe agonia, de Patricia Lidia Cevei, care urma să scoată o carte pt copii la o editură din Iaşi. Ştiind că poeziile pt copii le-am scris cu sau în amintirea copilului meu, m-am simţit mizerabil.
Cristina, te înţeleg. Poezia Calul alb, preferata mea, e superbă.
Nu trebuie să taci. Vei suferi mai mult.
tincuţa
Cristina, aştept să-ţi aduni energia, risipită cu supărarea şi să-l faci pe ,,muşteriu”să se confrunte cu adevărul în public.În cazuri de acestea, eleganţa, nobleţea şi generozitatea nu te ajută prea mult dar nu e corect să fii tolerantă cu asemenea atitudine. Nu cred că e un inocent , căruia i-au plăcut atât de mult versurile tale încât nu conştientizează că şi le-a însuşit.
Încerc să urmăresc ce se întâmplă aici, dar sunt extrem de ocupată luna aceasta la servici. Nu intru în detalii.
Ada, îmi pare rău că trebuie să treci și prin încercarea asta. Tu știi cum scrii! și anume: seducător prin versul condensat cu pricepere, prin temele – dovezi elocvente ale erudiției admirabile. Nu te lăsa copleșită. E foarte important. Cine trebuie îți va recunoaște meritele fără ezitare, iar cine nu…asta e. Probabil nici nu merită atenția ta. Hai, te rog, încearcă să treci frumos peste acest episod care sunt convinsă că te-a făcut să simți gustul deznădejdii. Suntem cu toții alături de tine și te prețuim. Pe tine și scriitura ta!
mda, dar nu trebuie sa te indoiesti, pentru ca asta inseamna in ultima instanta ca te indoiesti de tine. si chiar nu-i cazul. invidiosu’ ala o sa isi primeasca rasplata pentru fapta lui. tu scrii foarte bine si, mai ales poemele din ultima perioada pe care le-am citit aici, sunt nu doar publicabile, dar pot constitui chiar un succes, lansate eventual in Bucuresti la un targ de carte, in prezenta noastra, a prietenilor tai 🙂
lasa un timp sa treaca si vei trece peste asta. lumea literara a fost si va fi mereu un loc al manifestarii frumosului, creativitatii, iubirii, dar si al reversului: orgolii, smecherii, invidie, plagiat.
sincer, eu te inteleg, pentru ca incerc sa ma pun in locul tau si cred ca as reactiona violent la o astfel de intamplare.
dar noi suntem alaturi de tine!
Marina, o chestie de gen, poate sa-l coste scrisul pe un autor mai sensibil. incep sa ma indoiesc, sa-mi piara curajul. eu nu am publicat ani de zile, si am sentimentul fugii acum. nu ca am fost furata, ci ca gestul lui a cuprins ura si invidie. asta inseamna plagiere, de fapt.
o fapta reprobabila. culmea e ca a avut tupeul sa le prezinte la cenaclu, unde sunteti colegi… preuspun ca va fi exclus din cenaclul vostru. mie mi se pare asta un lucru groaznic, sa furi munca altuia. una e sa faci, de exemplu, parodie, si alta e sa schimbi nitel frazarea unui poem si sa-l prezinti ca fiind al tau. dar, eu zic sa stai calma, astfel de lucruri s-au intamplat dintotdeauna si sigur se vor mai intampla. chestiune de caracter, deh!
Mirela, multumesc de incurajare!
Jeanette, nu are cum sa nu recunoasca. Elegiile mele, au fost citite in acest Cenaclu, in februarie. De atunci le-a si avut la el, prezentasem tuturor cate o placheta de versuri. Cred ca el nu a stiut ca eu le-am publicat si in volum. eh, va voi spune dupa sedinta din ianuarie ce se va intampla. multumesc de atentie si empatie.
Eu sunt convinsa ca te vei linisti si il vei confrunta pe individ c u g r a t i e cu infractiunea lui. Vei avea dreptate cu gratie. Asta este clar.
Dar, vorba lui Gabi, sa nu te astepti sa recunoasca.
Nu te mai mira de tupeu si de “prostirea lumii in fata”: toti cei cu trasaturi de personalitate antisociala, toti escrocii de toate calibrele prostesc lumea in fata cum respira, si cu cel mai senin chip cu putinta. Revezi secvente din “Lumina de gaz”, daca vrei.
da, nu vreau sa fac scandal, dar voi arata asta clar, pe hartie in sedinta viitoare a cenaclului. este si sfatul colegilor de cenaclu si al vostru dragi prieteni. va multumesc frumos.
Cred ca trebuie sa-i spui/sa-i scrii ceea ce crezi.
Nu e drept ca tu sa taci si el sa triumfe.
Nu te astepta sa recunoasca (asa se intampla de obicei!)…te vei simti eliberata daca vorbesti.
Mie asa mi se intampla …
Doamne, cit tupeu! un asemenea furt, mai ales ca sinteti colegi de cenaclu, si ca tu erai acolo, si totusi le-a citit in public! inimaginabil!
fiind publicate (ma rog, asta ca dovada palpabila, pentru ca nu stiu cine ar pune la indoiala cuvintul tau intr-o eventuala “confruntare”!), ai toate atuu-urile de partea ta. desi nu te vad (in nici un caz!:)) sarind la gitul cuiva, totusi…nici tacerea nu cred ca e o solutie.
incearca deocamdata sa te linistesti.
da, Maria, decizia ne apartine fiecaruia cum procedam.
ma iertati, chiar am o durere grozava de cap. nu ma mai luati in seama. dar am vrut sa vedeti cu ochii vostri. va multumesc din suflet. m-ati ajutat. seara frumoasa.
Acum am intrat pe site! Cristina, este inadmisibil! Omul acesta te-a plagiat fara rusine, incredibil! Eu te incurajez sa-l abordezi, trebuie demascat! E munca ta, rodul plamadit de tine !
Ada, revenirea nu e asa usoara. Nu poti sa crezi ca cineva isi poate asuma trairile si marturisirile care, de fapt, nu ii apartin.
Traiesti un sentiment straniu, cumplit!
Inteleg perfect.
Ada,uneori,prea multa bunatate,nu este buna,cu atat mai mult,ca versurile au aparut in volum!daca erau cateva poeme, scrise de curand,sunt convinsa ca le-ai fi facut cadou,de craciun domnului Mares,dar asa nu se poate,trebuie lamurita problema.
Ada, nu esti confuza!
Eu am trait cumplit starea ta. Intr-o zi , citesc pe o pagina literara creatii ale unui elev de la un liceu din oras. Mi-am spus: Doamne, nu se poate asa ceva!
Un elev, trecut la categoria,,debut liric”, imi copiase trei poezii. Nu schimbase nimic. Nu va mai spun ce comentarii. Eu lucram atunci la I.S.J.
Am chemat profesorul indrumator, i-am aratat volumele din care elevul copiase.stiti ce mi-a raspuns cand i-am spus ca e bine sa vina si copilul , sa stam de vorba cu el?
Ce vreti, Doamna, sa il traumatizam?Nu ma mai mira nimic din tot ce se intampla in aceasta lume!
Eu cred ca aceasta tema ar trebui dezbătuta tot în cadrul cenaclului,la prima ocazie,asa ar fi drept,mai ales dacă poemele au fost scrise pe calculator au data,care sa ateste,autenticitatea. Sa înțeleg ca dacă este în vârsta trebuie iertat?
Poate vine cu varianta caietelor de sub saltea,
nu știu cum sa prezentat cu poemele.
Nico, Gaby, de ce sunt eu confuza. Una e sa plagiezi pe net, esti descoperit, in fine, te poti ascunde,iti schimbi nik-ul, nu? dar aici era totul real. a facut-o in fata a 100 de oameni de cultura din bacau. cum naiba?
Ion Mares a luat poeziile tale, le-a “framantat” , le-a pus din nou in “tavi”…a pastrat ideile tale, imaginile sunt foarte apropiate…numai ca textele i-au iesit micsorate ca vibratie, ca mesaj…
Te-a folosit drept model dincolo de limite si bun simt…deci e p l a g i a t!
am sters any!:) sunt tare trista, pentru ca nu stiu cum sa fac. Tincuta stie si ea a zis ca nu e de iertat. dar e in varsta, of, insa atata tupeu, era sala plina, profesori, critici, USR_ul tot, si el la cateva scaune de mine. cum poti face asa ceva?
Ada te rog sa ștergi comentariile,mele, de gafa memorabila,Poate ca nu a fost buna tacerea,era cea mai buna ocazie mai ales ca era in cenaclu,domnul Remus cred ca ar fi inteles cu siguranta o asemenea suparare,nu trebuia pierdut momentul.
Da, e plagiat. Dacă ar fi fost un singur poem, se putea întîmpla o apropiere, poate o inspiraţie după ce a citit un text. Se vede însă că le-a prelucrat intenţionat, menţinîndu-le la o valoare poetică apropiată.
Ada stai un pic sa ma dumiresc,ca asa sunt eu repezita,eu am înțeles ca tu ai fost acuzata de plagiat, și asta m-a făcut sa sar ca arsa! Cunoscând integritatea morala, și grija pentru a proteja site-ul de plagiatori,acum vin de acasă și
m-am liniștit.Iertare Ada am comparat dar în sens invers.pasajul întreg nu l-am mai observat.ai dreptate.
nu sunt deacord cu Any. e chiar plagiat! cum puteţi să contestaţi asta?
doamne.. ce lume. să-mi facă mie cineva asta, eu aş muri!
Cristina, îmi pare rău, dar cred că o să rezolvaţi cumva asta… Şi plus la toate astea, pot să zic că domnul în cauză te invidiază şi te admiră, dacă a ales anume cele scrise de tine (chiar dacă nu prea îmbucurător…)
Comentarii recente