CALISTRAT COSTIN, sensul lumii la 77 de ani

Pe 30 ianuarie, scriitorul băcăuan Calistrat Costin a împlinit 77 de ani și continuă să scrie publicând, pe lângă romane și traduceri și cele 17 volume de poezie, alte trei cărți de versuri: “Fericit cel care… “, Editura Ateneul Scriitorilor, 2017, “Ce-ar mai fi de spus…“, Editura Ateneul Scriitorilor, 2018 și “De unde altă lume!?“, Editura Ateneul Scriitorilor, 2019.

Versurile lui Calistrat Costin sunt lumea în care trăim și dacă ar fi să le separăm pe volume  am proceda greșit, rupând firul care le leagă de viața de zi cu zi, așa cum decurge ea cu “oameni răi, oameni buni,/ de toate soiurile-/ câinoasă lume“. Meditația și contemplarea existențialiste sunt bornele acestui scris înțelept, uneori sarcastic, alteori elegiac, dar mereu iute la minte. Pamflet, satiră, ironie, meditații cu iz nipon, în 17 silabe, cărți de buzunar, versurile venind cugetătoare și limpede așternute. De multe ori am comparat acest scris cu dantela rămasă în urmă a creionului ascuțit: este o decojire a lumii pînă la miez, micșorând-o, reducând-o la unitatea cuvântului: “Planeta pământ rătăcind/ printre ceruri/ trage să se stingă/ flăcările de altădată/ pâlpâie anevoie,/ noi, pești azvârliți pe uscat/ vom ajunge țărână/ (și asta e ceva!)“.

Spuneam despre volumele anterioare de versuri că filozofia existențialistă a poetului Calistrat Costin este autentică și originală într-o voce unică pe simezele literare ale generației sale. Privită drept și cu înțelepciune, prin lentilele costiniene, lumea noastră propagă sceptic nimicnicia omenirii, într-o aură a relativismului, a resemnării, lăsând, totuși, o undă de speranță a viitorului,  probabil absurdă și ea: “mai pâlpâie o nădejde/ în vatra lumii, se-așteaptă un nou creator/ pentru-o lume de alte taine“.

Oamenii, cu tarele lor, sunt imaginile vii ale poeziei lui Calistrat Costin –  oamenii ca lume, și lumea ca poezie actuală – un sistem propriu, decelat dinlăuntrul său, participativ și nu din turnul de fildeș poetic, pentru că C.C. propune o metafizică a realității. Azi, în era internetului, a marilor căderi, a acutizării conflictelor religioase, a migrațiilor popoarelor, a războaielor, a urii exacerbate între oameni, citim, în locul vindicativului istoric, cum vine liniștea, tăcerea, resemnarea, într-un contur din ce în ce mai evident: neantul.

Aforistic, bacovian în conotația “O, ţară tristă, plină de humor“, Calistrat Costin reia tema neantului ( a scris volumul “La un pahar de neant…“) cu o alură inovatoare sau chiar inedită. Spectator la înscenările vieții, detectându-i sensul, convinge prin panseuri logice, caligrafiind minimalist nonsensul, eroarea  creației divine chiar. “Ah, Demiurgos/ nu-și mai aude plânsu – și -/ se stinge viața“. Calistrat Costin și-a schimbat optica auctorială. Până la “De unde altă lume!?“ susțineam că vorbim despre “răsucirea metafizică înspre un colocvial de impact lecturabil, expresia unui umor sănătos strămoşesc, verbul de înţelepciune aforistică, fac citirea volumului o lecţie de optimism privitor la sensul vieţii, pe contrasensul luării în zeflemea a traiectoriei ei finibile.“

Acum,  Calistrat Costin a devenit sigur pe neant, nicio suspiciune nu-i tulbură încrederea în ‘osândă’. La cât mai multe cărți de învățătură, îi dorim, cu sănătate și bună inspirație! La mulți ani!

Cristina Ștefan, 30 ianuarie 2019