SORIN MICUȚIU: Încep acest an cu o datorie ( e drept în particular am mulțumit tuturor celor implicați ) public însă mai puțin.
Din motive ce nu au ţinut de voinţa mea, public aceste gânduri cu câteva zile mai târziu faţă de cum s-ar fi cuvenit, dar nu pot să las timpul să treacă fără să spun ceea ce aș fi dorit să spun încă de anul trecut,
După cum deja ați aflat, Moș Crăciun, anul trecut mi-a făcut un cadou minunat, o nouă carte.
Ajutoarele minunate ale moșului au fost:

– Cristina Ştefan, o adevărată șlefuitoare de scriitori, născută în orașul lui Bacovia, Vicepreședinte în Filiala Bacău a Uniunii scriitorulor din România, Fondator al Cenaclului interactiv online Lira21, www.cenaclu.lira21.ro, cu peste 23 de cărți personale la care se adaugă foarte multe antologii ( în vreo 4 mă regăsesc și eu ) dar și articole recenzii, publicate online, şi reviste.
Nu am cuvinte pentru a mulțumi omului care m-a primit acum 11 ani, în casa ei de suflet ”Cenaclul literar Lira 21”. Cristina Ştefan, pentru timpul, atenția și gândurile dedicate volumului ” DUPĂ CURCUBEU – haiku “, dar și gândurilor dedicate și celorlalte 3 cărți, mulţumesc, mulțumesc încă o dată, plin de recunoştinţă.

– Liviu Andone, nu ne cunoaștem, dar mi-ar face o deosebită plăcere să ne întâlnim și să-ți străng mână cu o aleasă prețuire pentru redactarea acestui volum și în mod special pentru o copertă așa de minunată. Citisem undeva că : ”o imagine face cât o mie de cuvinte, dar în cazul unei coperte poate face cât toate cuvintele pe care le conține cartea” și țin să-i dau dreptate celui care a spus așa. Liviu, mulțumesc, mulțumesc!

– Alina Astaluș, pentru că ai știut să descoperi atât de frumos mesajul cărții și pentru cele câteva ilustrații care însoțesc flash-urile din volum, recunoștință și mulțumire. Știam din cărțile mamei tale, Luminita Zaharia, că ai un dar minunat!,

– Editura Art Book, are deja un nume cu greutate în rândul instituţiilor de profil și mulți scriitori și în special mulți tineri debutanți au prins aripi prin această editură. Este o onoare pentru mine să fac parte dintre autorii de carte publicaţi de această editură datorită căreia după cum veţi vedea mai jos, am trăit momente emoționante.

Noul volum ArtBook – Sorin Micuțiu – DUPĂ CURCUBEU – haiku

Sorin Micuțiu se află la al patrulea volum de versuri, după „Vindecat de nevisare“, 2012, „40“, 2016, „Fereastra deschisă“, 2018, toate la Editura ArtBook. De data aceasta, blândul și liricul autor ne încântă cu micropoeme, sub forma celor 17 silabe nipone, celebre, în formă de haiku, dar scrise într-un autentic stil românesc. Noi, în Cenaclul Lira21 am lansat ideea de ro-haiku, încă de acum 10 ani, mizând pe lirismul românilor dintotdeauna. În cenaclu, au fost ore și ore de muncă, de conversații, de argumente și contra argumente, de ce nu era clară o metaforă, sau de ce poate pica ea în rizibil, analizând textul cu fiecare poet în parte, debutant sau consacrat. Una din dezbaterile cele mai detaliate a fost propunerea mea de nou concept în scrierea haiku-ului. Propuneam și am și scris mult, noi, liriștii, în anul respectiv, un haiku adaptat la cultura românească, intitulat chiar așa: RO-HAIKU. Argumentam atunci și susțin și acum, peste ani, că în cultura noastră literară o scriere în stil nipon original va fi imposibilă. De ce? Avem culturi foarte diferite, românii și japonezii, pornite de pe fundamente, religii, credințe, moduri meditative diferite, ori a intra în mintea, tradiția, modul de gândire a unui poet japonez, a unui japonez milenar cult și transmițător de cultură, este imposibil. Și mai spuneam că, în concepția mea, nici nu este de dorit. Este minunat ca fiecare cultură să-și păstreze originalitatea și fundamentul, să menținem baza culturii noastre, făcând trimitere la Trilogia culturii a lui Blaga. Sigur că au fost argumente pro și contra. Ideea mi-a fost plagiată, la ora actuală fiind o întreagă industrie a haijinilor în stil românesc numită ro-ku.

Sorin Micuțiu dezvoltă acest stil și acum, în acest volum, exersând metafora, verbul, în același timp cu kigo-ul japonez, cu celelalte norme stricte de scriere ale acestui gen, dar masat în tradițiile românești de credință, obiceiuri și spiritualitate. Dedicat exclusiv naturii, într-o ipostază idilică și onirică ( visul la Sorin Micuțiu este un fundament al lirismului său) volumul deține chei de interpretare poetică diverse.
Pe cărările satului natal (și inspirația este de-a gata în zona de unde provine poetul, o localitate din județul Hunedoara, un tărâm inițiatic, plin de istorie, tradiție, cu un relief magic) deslușim crâmpeie de viață ancestrală, într-o lumină curată, ruptă de timp, de trecerea vremii: „cătun troienit –/în papucii fetiței/ primele povești“, cu tablouri semnificative traiului dintotdeauna,„ în curtea casei/ copacul și securea –/muguri în palme“.

Flash-uri din viața la țară, exprimând armonios starea de poveste, sunt săvârșite în atmosfera satului românesc parcă nealterat de modernismul de azi, rămas intangibil în memoria oamenilor, Sorin Micuțiu fiind un fin observator al acestor simboluri. Nimic nu este expus la întâmplare ci alege tablourile cele mai clare în simbolistica satului: „soare arzător –/ soba veche de pământ/ umbră pisicii“, tablourile vivace, aducând mișcare, activitate în expresii restrânse: „umbra biciului/ în oglinda fântânii –/ calul speriat“. Calul, acest mare prieten al țăranului, al omului în general, a fost reprezentat încă din picturile rupestre, constituindu-se ca un tovarăș nobil și inteligent umanității în războaie, la muncile câmpului, sau apare în cele mai vechi basme ca animal profetic, magic, cu glas omenesc…reprezentarea sa în literatură este ubicuă și de mare forță de sugestie. Sorin Micuțiu îi rezervă un loc special, cel liric, cel al durerii și spaimei în același timp, un poem care străvede psihicul calului, care deși puternic, atunci când se sperie devine timid și fricos…Sensibilitatea acestui poem trece granița meditației, îl face vivace și empiric deodată.

Tablourile despre anotimpuri sunt prilejuri de contemplare, mici exerciții de diagnosticare a trecerii timpului și în acest periplu nu lipsește ocazionalitatea, blițul poetului acționând instantaneu:„ altar de vară -/ sub mesteacănul cărunt/ doar umbra tace“, „iepure flămând/ pierdut în albul iernii –/ogar la pândă“.

În pondere, micropoemele din acest volum sunt idilice, relevând satul, natura, fotografiind flăcăii și fetele, pădurile de stejari și mesteceni, de brazi, obiceiuri zonale, cetașii, horele, dar și de credință, despre probejenia, crucea lui Andrei, Noaptea de Crăciun…Cu toate astea sunt și priviri asupra urbei care aduc transfocatorul poetic să surprindă imagini stradale: „trecători grăbiți -/ pe trotuar o bancnotă/ fără valoare“, ori, „soare și ploaie –/ pe asfaltul fierbinte/ un curcubeu mic“, ori „doi oameni în parc /- doar vâscul este verde/ în pomul brumat“.

Un micropoem aparte: „Solomonarul/ risipitor de furtuni –/caută apă“, un haiku metafizic, cu aer mitologic, dat fiind simbolul apei. Arhetipal, solomonarul este acel vrăjitor despre care se crede că știe să citească în stele, să prevestească mersul vremii, care poate dezlănțui sau curma unele fenomene ale naturii (furtună, ploaie, grindină etc.) Aici, cel care ar avea puterea de a aduce apa, ba chiar potopul, caută apă… Este o viziune a deșertăciunii în care trăim, a neputinței de a aduce în lume, nici chiar de către cei puternici, a necesarului vital, în speță, simbolizat prin apă. Excelent ales acest sens al apei care este interpretat milenar ca fiind oximoronic, o dată ca fertilizare, ca hrană,
vindecătoare, însuflețitoare (apa vie) și a doua oară, ca înec, potop distrugător, decadență, putând fi scufundătoare. Cele două talere ale omenirii, bine și rău, într-o luptă permanentă, par a fi în viziunea poetului o căutare în zadar cu toată știința căpătată milenar de către omenire. Pe de altă parte, dacă cei care dețin această forță încă mai caută izvoarele binelui, nu suntem totuși lipsiți de speranță. Apa este cea care purifică, cum bine se știe, apa de botez spală toate păcatele. Îi mai căutăm încă puterea sa binefăcătoare. Este un haiku plin de semnificații cu posibilități de interpretare nenumărate. Am impresia că solomonarul aici prinde contur dacic, este cel din mitologia românească, nu uit că poetul este de pe meleaguri cu puternic istoric dacic, natal fiindu-i tărâmul magic al cetăților dacice, cu toate legendele dar și urmele strămoșilor noștri. Se spune că „Solomonar – se traduce ca fiind moştenitorul înţelepciunii. Despre solomonari se spune că sunt urmaşii preoţilor daci cu numele de Ktistai sau Kapnobatai, adică călători ai norilor. Solomonari ajungeau copii care se năşteau cu “căiţă” (placentă) pe cap sau cel de-al şaptelea fiu de-al unui al şaptelea fiu. Doar unul din 7 copii era ales pentru a fi solomonar, restul fiind trimişi înapoi la casele lor. Alesul era dus la şcoala de pe celălalt tărâm unde- până la împlinirea a 20 de ani- era introdus în tainele magiei. După iniţiere, solomonarul devenea protectorul drumurilor de munte, stăpân al văzduhului si a tuturor fenomenelor meteorologice. Solomonarul umbla prin sate, îmbrăcat precum un cerşetor. testând mila oamenilor, iar dacă nu era ajutat, abătea grindina asupra grădinilor lor. În schimb, dacă ţăranii erau omenoşi şi îi săreau în ajutor, primeau vreme bună“. ( site Culturatorul)

Foarte reușit haiku metafizic. Cu atât mai merituos tabloului general al acestui volum.

Citindu-l, te înfiori de frumusețea satului transilvan, de păstrarea valorilor sale, de veșnicia blagiană regăsită pretutindeni în jur, în cele mai mici, părelnic mici, decoruri, în oameni bătrâni, în întâmplări. Da, așa se scrie ro-haiku performant. Este o viziune a frumosului românesc, redată și existențialist și estetic de poet.

Cristina Ștefan