MIHAI MERTICARU – poezie

aprilie 1, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

 

                           MIHAI MERTICARU

  SONETUL ZĂDĂRNICIEI

 Când pleacă cineva drag pe drumul lung,

Tristeţea, facem jumătăţi egale

Ca s-o topim în înalte furnale,

Acele din suflet nu ne mai ajung.

 

Se tolănește moartea se pe sofale,

Bine ghiftuită, râgâie prelung,

Foalele i se umflă şi se împung,

Multiplele-i feţe totuşi i-s pale.

 

Sărmana holdă tăiată de coase

Astăzi e verde, mâine se usucă

Şi-a mare zădărnicie miroase.

 

Cum să eviţi zonele mlăştinoase

Când ești pe ape doar coajă de nucă

Şi legea supremă-i dorul de ducă ?

 

SONETUL DORULUI

Când, sufletul, ţi-l pârjoleşte dorul

Şi nu-i de-ajuns oceanul să stingi focul,

Şi nicăierea nu-ţi mai găseşti locul,

Înveţi să mori cu încetinitorul.

 

Începi să crezi că ţi-a sosit sorocul

Şi laşi să te cutreiere fiorul

Cum se lasă tăiat, de plug, ogorul.

Să vezi de mai trăieşti, consulţi ghiocul.

 

Hotare, pustiul din tine n-are,

Vulcanul nu-şi mai stăpâneşte lava,

Se face cascadă duruitoare.

 

În pieptul tău se zbenguie otrava,

Abia se zbate inima-ți, firava,

Şi te topeşti uşor ca neaua-n soare.

 

SONETUL UNUI DESTIN DE POET

Din lacrimă, te-ai născut, şi mirare

În fermecat cuib de privighetoare,

Dintr-un luminiş scăldat în soare ,

Săpându-ți prin stâncă aspra cărare.

 

Durerea lumii pe tine te doare,

Setea-ți potolești cu ape lunare,

Ție-s hărăzite cele amare,

Legitim fiu al mai multor popoare.

 

Aplauzi judecăţile rotunde

În miezul cărora mintea-ţi pătrunde.

Prin viaţă te străduieşti să treci discret,

 

Îţi place să trăieşti acolo unde

Eşti împărat, dar duci viaţă de ascet

Și dai toată-mpărăția pe-un sonet.

 

SONETUL RENAŞTERII NATURII

Trezitu-s-au popoare vegetale,

Sămânţa și brazda încing de nuntă,

Cu timpul, clorofila se înfruntă,

Toate-s pe măsura voinţei tale.

 

Evadează şi lumea cea măruntă

De prin subsoluri, grote şi canale

Şi pornesc în alaiuri triumfale

Să tachineze iarna cea căruntă.

 

Începe în livezi muguriada

Şi în zăvoi, sezonul de concerte.

Iar geme de orătănii ograda,

 

Florile se oferă cu grămada,

Iar primăvara cu dovezi certe

Plouă peste patrie cu oferte.

 

SONETUL CEAHLĂULUI

 

Ceahlăul e zeul nostru tutelar,

Olimpul scăldat în miresme de tei,

Izvorul strălimpede din care bei,

Depline puteri să prinzi la centenar.

 

Tineri și sobri, cei brazi-arhierei,

Manieraţi, cu aer protocolar,

În coruri, cântă un fascinant tropar,

Nu poţi să nu-mparţi bucuria cu ei.

 

Zvelte căprioare,  căpriori în rut,

Stejari și fagi, mesteceni, arţari şi ulmi,

De cremene, ziduri, păduroase culmi

 

Se văd din depărtare, chiar de la Prut.

Cetate durată din dor şi durut,

Mirabilă și dulce ca un sărut.

 

 

 

Note