MIHAI MERTICARU – poezie
aprilie 1, 2020 în Revista de Cristina Ștefan
SONETUL ZĂDĂRNICIEI
Când pleacă cineva drag pe drumul lung,
Tristeţea, facem jumătăţi egale
Ca s-o topim în înalte furnale,
Acele din suflet nu ne mai ajung.
Se tolănește moartea se pe sofale,
Bine ghiftuită, râgâie prelung,
Foalele i se umflă şi se împung,
Multiplele-i feţe totuşi i-s pale.
Sărmana holdă tăiată de coase
Astăzi e verde, mâine se usucă
Şi-a mare zădărnicie miroase.
Cum să eviţi zonele mlăştinoase
Când ești pe ape doar coajă de nucă
Şi legea supremă-i dorul de ducă ?
SONETUL DORULUI
Când, sufletul, ţi-l pârjoleşte dorul
Şi nu-i de-ajuns oceanul să stingi focul,
Şi nicăierea nu-ţi mai găseşti locul,
Înveţi să mori cu încetinitorul.
Începi să crezi că ţi-a sosit sorocul
Şi laşi să te cutreiere fiorul
Cum se lasă tăiat, de plug, ogorul.
Să vezi de mai trăieşti, consulţi ghiocul.
Hotare, pustiul din tine n-are,
Vulcanul nu-şi mai stăpâneşte lava,
Se face cascadă duruitoare.
În pieptul tău se zbenguie otrava,
Abia se zbate inima-ți, firava,
Şi te topeşti uşor ca neaua-n soare.
SONETUL UNUI DESTIN DE POET
Din lacrimă, te-ai născut, şi mirare
În fermecat cuib de privighetoare,
Dintr-un luminiş scăldat în soare ,
Săpându-ți prin stâncă aspra cărare.
Durerea lumii pe tine te doare,
Setea-ți potolești cu ape lunare,
Ție-s hărăzite cele amare,
Legitim fiu al mai multor popoare.
Aplauzi judecăţile rotunde
În miezul cărora mintea-ţi pătrunde.
Prin viaţă te străduieşti să treci discret,
Îţi place să trăieşti acolo unde
Eşti împărat, dar duci viaţă de ascet
Și dai toată-mpărăția pe-un sonet.
SONETUL RENAŞTERII NATURII
Trezitu-s-au popoare vegetale,
Sămânţa și brazda încing de nuntă,
Cu timpul, clorofila se înfruntă,
Toate-s pe măsura voinţei tale.
Evadează şi lumea cea măruntă
De prin subsoluri, grote şi canale
Şi pornesc în alaiuri triumfale
Să tachineze iarna cea căruntă.
Începe în livezi muguriada
Şi în zăvoi, sezonul de concerte.
Iar geme de orătănii ograda,
Florile se oferă cu grămada,
Iar primăvara cu dovezi certe
Plouă peste patrie cu oferte.
SONETUL CEAHLĂULUI
Ceahlăul e zeul nostru tutelar,
Olimpul scăldat în miresme de tei,
Izvorul strălimpede din care bei,
Depline puteri să prinzi la centenar.
Tineri și sobri, cei brazi-arhierei,
Manieraţi, cu aer protocolar,
În coruri, cântă un fascinant tropar,
Nu poţi să nu-mparţi bucuria cu ei.
Zvelte căprioare, căpriori în rut,
Stejari și fagi, mesteceni, arţari şi ulmi,
De cremene, ziduri, păduroase culmi
Se văd din depărtare, chiar de la Prut.
Cetate durată din dor şi durut,
Mirabilă și dulce ca un sărut.
Comentarii recente