Cristina Ștefan

CALISTRAT COSTIN, sensul lumii la 77 de ani

Pe 30 ianuarie, scriitorul băcăuan Calistrat Costin a împlinit 77 de ani și continuă să scrie publicând, pe lângă romane și traduceri și cele 17 volume de poezie, alte trei cărți de versuri: “Fericit cel care… “, Editura Ateneul Scriitorilor, 2017, “Ce-ar mai fi de spus…“, Editura Ateneul Scriitorilor, 2018 și “De unde altă lume!?“, Editura Ateneul Scriitorilor, 2019.

Versurile lui Calistrat Costin sunt lumea în care trăim și dacă ar fi să le separăm pe volume  am proceda greșit, rupând firul care le leagă de viața de zi cu zi, așa cum decurge ea cu “oameni răi, oameni buni,/ de toate soiurile-/ câinoasă lume“. Meditația și contemplarea existențialiste sunt bornele acestui scris înțelept, uneori sarcastic, alteori elegiac, dar mereu iute la minte. Pamflet, satiră, ironie, meditații cu iz nipon, în 17 silabe, cărți de buzunar, versurile venind cugetătoare și limpede așternute. De multe ori am comparat acest scris cu dantela rămasă în urmă a creionului ascuțit: este o decojire a lumii pînă la miez, micșorând-o, reducând-o la unitatea cuvântului: “Planeta pământ rătăcind/ printre ceruri/ trage să se stingă/ flăcările de altădată/ pâlpâie anevoie,/ noi, pești azvârliți pe uscat/ vom ajunge țărână/ (și asta e ceva!)“.

Spuneam despre volumele anterioare de versuri că filozofia existențialistă a poetului Calistrat Costin este autentică și originală într-o voce unică pe simezele literare ale generației sale. Privită drept și cu înțelepciune, prin lentilele costiniene, lumea noastră propagă sceptic nimicnicia omenirii, într-o aură a relativismului, a resemnării, lăsând, totuși, o undă de speranță a viitorului,  probabil absurdă și ea: “mai pâlpâie o nădejde/ în vatra lumii, se-așteaptă un nou creator/ pentru-o lume de alte taine“.

Oamenii, cu tarele lor, sunt imaginile vii ale poeziei lui Calistrat Costin –  oamenii ca lume, și lumea ca poezie actuală – un sistem propriu, decelat dinlăuntrul său, participativ și nu din turnul de fildeș poetic, pentru că C.C. propune o metafizică a realității. Azi, în era internetului, a marilor căderi, a acutizării conflictelor religioase, a migrațiilor popoarelor, a războaielor, a urii exacerbate între oameni, citim, în locul vindicativului istoric, cum vine liniștea, tăcerea, resemnarea, într-un contur din ce în ce mai evident: neantul.

Aforistic, bacovian în conotația “O, ţară tristă, plină de humor“, Calistrat Costin reia tema neantului ( a scris volumul “La un pahar de neant…“) cu o alură inovatoare sau chiar inedită. Spectator la înscenările vieții, detectându-i sensul, convinge prin panseuri logice, caligrafiind minimalist nonsensul, eroarea  creației divine chiar. “Ah, Demiurgos/ nu-și mai aude plânsu – și -/ se stinge viața“. Calistrat Costin și-a schimbat optica auctorială. Până la “De unde altă lume!?“ susțineam că vorbim despre “răsucirea metafizică înspre un colocvial de impact lecturabil, expresia unui umor sănătos strămoşesc, verbul de înţelepciune aforistică, fac citirea volumului o lecţie de optimism privitor la sensul vieţii, pe contrasensul luării în zeflemea a traiectoriei ei finibile.“

Acum,  Calistrat Costin a devenit sigur pe neant, nicio suspiciune nu-i tulbură încrederea în ‘osândă’. La cât mai multe cărți de învățătură, îi dorim, cu sănătate și bună inspirație! La mulți ani!

Cristina Ștefan, 30 ianuarie 2019

 

MAI VECHI

Calistrat Costin- La un pahar de neant

N-aş fi bănuit (proaspăt scriitor fiind) că o invitaţie la care răspund c-un accept entuziast, mă poate costa…ei, nu chiar viaţa! dar un efort mental remarcabil, da! Asta mi s-a întâmplat cu invitaţia scriitorului Calistrat Costin la un pahar de neant. Am acceptat-o bucuroasă, cartea venind cu autograf şi fiind tipărită sub egida editurii Tipo Moldova în colecţia Opera Omnia, 2012. O carte antologică, un periplu prin toate volumele de poezii ale lui Calistrat Costin.
„ La un pahar de neant”! Ce poate fi rău, mi-am zis, se înţelege repede neantul ăsta devorant! Nu a fost aşa simplu!
Talentul de a râde în propria filozofie de viaţă bate tot, nu numai filmul, bate filozofia teoretizată însăşi. Ce alte învăţăminte mai bune decât de la experienţă:
„…bătrânii cei mai înţelepţi/ ţin taifas despre vremuri, poveşti- să le-asculte drumeţii, copiii, pe plite fierb rodii,/din aburi un Radu Frumos trece timpul.”
Ubicuă atmosfera de basm românesc şi poetul conjugă verbul „a povesti”, hâtru, şugubeţ, cu umor sănătos. Dar ce lecţie de moralitate!
„Când miezul este putred- e semn/ că n-a plouat la vreme/ ori că sămănătorul/ a fost/ orb/ ori că pământul n-a fost bun/ ori că sămânţa n-a fost de soi.”
Aflu în versurile costiniene experienţa unui spirit atent înconjurării şi oamenilor, volubil, fin observator dar concluziv determinat.
„Fascinaţia vieţii, fascinaţia morţii/ acestea/ ne dor mai mult/ decât viaţa/ şi moartea, pentru că uneori viaţa este foarte foarte puţin/ alteori moartea.”
Trimiterile filozofice sunt de la cele biblice (scrisori cu şarpe), la Kant, de la Faust (din spovedaniile doctorului Faust), la existenţialismul sceptic( Uite viaţa, nu e viaţa!, de la Pitagora şi Zenon din Eleea, la filozofia aplicată politic în Partidul Oamenilor Normali.
Densitate de raţionamente infailibile, postulate, aforisme, moravuri decelate, critica ironică a năravurilor omeneşti, toate se parcurg într-un ritm susţinut. Cred că tocmai citesc un curs de viaţă şi de morală, ultimul imperativ fiind: „Râdeţi acum, mâine va fi mai rău!”
Volumul se încheie cu o suită de miniaturi, esenţe fie lirice, fie panseuri în grimasă anecdotică.
Amintiri sacre
şi eu care voiam să-mi
ucid trecutul.

De n-ai fost însuţi
strivit de lemnul crucii
nu ştii ce-i crucea.

Dinspre morţii mei
au dat ierburi şi flori; ce
morţi frumoşi suntem!

Mi-amintesc că am citit undeva despre un curent literar numit costumbrism, o critică pitorească a moravurilor, dezvoltat în Spania pe linia Cervantes, Alemán, Quevedo. Oamenii şi întâmplările par a fi disecate şi de către Calistrat Costin, în această manieră iar volumul, în întregul lui, poate fi privit în comicul unei perioade istorice. La fel cu Caragiale al nostru.
Viziune, de fapt, tristă, a viciilor, a relelor sociale şi a tarelor umane vechi sau actuale.
Dar nimic mai savuros să putem încă râde, respectându-i intenţia satirică poetului Calistrat Costin. Neantul ne este aşa de aproape!

Cristina Ştefan, 14 dec 2012

 

 

 

Calistrat Costin – Pe contrasens,

Ed. Ateneul Scriitorilor, 2014

 

 

Cel mai bine îi stă unui scriitor, trecut de prima tinereţe, să filozofeze cu aplomb despre ironia sorţii. Calistrat Costin are această armă bine lustruită în ani mulţi de scris aplicat pe linia pamflet, satiră. Citind noul său volum, ”Pe contrasens”, Editura Ateneul Scriitorilor, 2014, (trebuie să ai ceva curaj ideatic să mergi pe contrasensul (auto)străzii de trai), iau drept itinerar această noţiune, mă implic în noemele nemuririi deşarte şi ale întrebărilor importante cu zâmbet subţire, puse în barbă. Mă implic, aşa, prieteneşte, ca la o cană cu vin şi una de problematici bilanţiere ale existenţialismului. Gândirea şi omul, libertatea şi acţiunea, măştile şi circul vieţii, sunt tot atâtea tematici bune de aforisme urzicătoare, în binecunoscutul ton ironic al lui C. Costin. Din „Gândirea – cenuşăreasa naturii! Ce ironie.” primul contrasens luat în calcul ar fi, firesc poetic, visul:

„Când nu mă voi mai trezi va fi                

un cu totul alt ceva

(va fi sau nu va fi-acesta-i

visarea…)”

De fapt, C. Costin merge pe contrasensul ştiutelor şi neştiutelor gândirii pentru că (am mai spus asta!) i se potriveşte de minune afirmaţia lui Ion Luca Caragiale: „eu nu scriu decât despre viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nici nu mă interesează”, iar contrasensul lui Calistrat Costin, generalizează caricaturizarea personajelor contemporane, ele devin o mulţime de actori jucându-şi rolurile la scena deschisă a realităţii:

„în dreptunghiul magic evoluează oameni

în carne şi oase

(puţin marionete dar merge…!)

aici seară de seară, se petrec toate cele

ca în realitate”

Despre filozofia de viaţă a lui Calistrat Costin, expusă în termeni caragialeşti am mai vorbit, dar în noul volum am realizat mai clar că această filozofie este axată pe o cunoaştere aprofundată a gânditorilor, a noemelor lor şi că scriitorul poet răspunde aplicabil la prezent la mai toate problemele mari ale ştiinţei înţelepciunii. Mi s-a părut acest nou volum definit pe inexorabilitatea timpului, pe fugit irreparabile tempus spre un definitiv numai bun de luat în derâdere pe contra-sensul deplângerii declinabile poetic.

„anii trec, tot trec, de la învechirea

timpului

ni se trag toate ponoasele!”

„Mâine nu se va şti, nu se va mai şti,

aproape nimic din viaţa noastră,

va rămâne doar moartea să mai însemne ceva,

ce să însemne?”

Anul trecut a apărut o carte la Editura Rovimed Publishers, scrisă de profesorul Grigore Codrescu, sub titlul ”Ironicul reflexiv – Calistrat Costin”, o carte care cuprinde atât datele biografice ale scriitorului, un interviu despre activitatea sa trecută şi prezentă, despre avatarurile preşedintelui de Filială USR Bacău, dar şi două capitole distincte de critică literară, de amplitudine istorică şi teoretică pentru statutele diferite ale lui Calistrat Costin de prozator, poet, critic. O carte de studiu pentru profilul literar şi uman de scriitor, o monografie completă.

Una din întrebările interviului sună frapant, o descoperire pentru mine:

-Cum aţi receptat informaţia că o mătuşă a dumneavoastră (după mamă) a fost soţia lui Nicolae Velisar, mic boier, fiu al Saftei Iuraşcu, soră cu Raluca Eminovici? Aşadar o înrudire apropiată de poetul naţional Eminescu. Răspunsul a venit spontan, plin de har, un răspuns memorabil:

-Mi-e cunoscută această ramură de arbore genealogic graţie doamnei Mariana Velisar Codrescu şi ţin să-i aduc sincera mea gratitudine pentru plasarea măruntei mele fiinţe pe o orbită ameţitoare… ce să zic? Dacă în plămada mea s-o fi strecurat vreo genă din strămoşia neamurilor de demult, nu-mi rămâne decât să constat şi să fiu în rând cu lumea bună!

La acest răspuns hâtru care ascunde proverbiala sa modestie, aş adăuga versurile poetului Calistrat Costin despre privirea “în cercul vostru strâmt”:

„în lumea largă aceeaşi strâmtoare

ca-n lumea mică

în lumea lui nicăieri

poate să fie altfel

 

m-afund în trecut

doar voi da de urma noastră,

n-a fost să fie…”

Răsucirea metafizică înspre un colocvial de impact lecturabil, expresia unui umor sănătos strămoşesc, verbul de înţelepciune aforistică, fac citirea volumului o lecţie de optimism privitor la sensul vieţii, pe contrasensul luării în zeflemea a traiectoriei ei finibile. Cine spunea că poeţii sunt dedaţi suferinţei şi tristeţii nu l-a citit pe Calistrat Costin, cel care şi în cele mai mari enigme ideatice găseşte piatra filozofală, râsul.

„am descoperit

secretul lui Dumnezeu.

preferam să nu!”

Calistrat Costin, „un redutabil pamfletar” (Vlad Sorianu), cu „…imaginaţie, ironie, inocenţă prefăcută, abilitate prozodică”(Eugen Simion), de lecturat ca leac în veac!

Îi dorim mulţi ani de condei inspirat şi fericit!

 

22 ianuarie 2014

 

 

 

Calistrat Costin – soluții la ‘neant’

 

 

Intru timidă în birou: USR, Filiala Bacău. Îl găsesc mereu jovial, pus pe glume, pe complimente mai mult sau mai puțin ironice, pe când mă ia la întrebări:

-Ce faci? Ai terminat volumul x? tot cu Lira aia a ta? Ia mai scrie și pentru tine! Apoi se lamentează că nu vreau cafea și fursecuri și-mi mai spune despre vreun scriitor, îl citează hâtru.

Da, este un mare poet, un mare scriitor și turnul său de fildeș se numește Președenția Filialei USR Bacău. De spiritul său mă leagă aceeași reticență la laude, o anume modestie în a se promova pe sine, o anume atitudine de a nu ieși în fața plutonului de scriitori băcăuani, dar de a promova reale valori literare.

Vorbesc despre Calistrat COSTIN și l-am numit un Caragiale al vremurilor actuale, încă de acum câțiva ani. Azi am recitit unul dintre volumele din consistenta sa operă, l-am citit cu patos, așa cum citești opera unui autor căruia i-ai ierta orice, omul pentru care neregula devine autenticitate și adevăr de talent, așa cum trebuie să ne înțelegem sclipirile literare ca trepte superioare de minte și de viață. Nu exagerez! Umorul transpus în cuvinte, fie ele în poezie sau în proză, ține de strălucirea minții! Cartea este Distracție de fiare, Editura Universitas XXI.

Laurențiu Ulici a încadrat scriitorul așa: „Inteligență de tip speculativ, spirit ironic(…) apariție relativ frapantă în contextul poeziei contemporane, un amestec bizar de poezie umoristică, notații pătrunzătoare despre viciile lumii moderne,(…).”

Scrisul lui Calistrat Costin nu e numai atât!

Nu e doar un stil autentic și singular, nu e doar parodie și umor de rang înalt, scrisul lui Calistrat Costin vine dintr-o sită deasă a erudiției prin care o cerne pe bătrâna Sophie, în milenara sa viață de profesor al existenței umane, ba, mai mult, al existenței divine.

După milenii de conviețuire cu omenirea, filozofia nu mai are veleități de teoretizare exactă a existenței, înțelepții au gândit și au scris  despre marile teme ale cugetării într-o mie de genuri, uneori literare, alteori științifice, dar Dumnezeu, Omul, Libertatea, Liberul arbitru, Sensul vieții, nu și-au găsit definițiile decât într-o mare relativitate de interpretare. Și această diversitate lasă loc vast altor interpretări, fiecare om având propria filozofie de viață. Că poeții sunt, prin natura lor, și filozofi, vine dintr-o asemănare a domeniilor; nici poezia nici filozofia nu sunt imperative, ele nu impun ci propun, ele nu fixează ci interpretează.

În cartea Distracție de fiare, Editura Universitas XXI, am găsit la Calistrat Costin multe răspunsuri la întrebări de filozofie, și dacă s-a spus că iubirea de înțelepciune este vindecătoare spiritului prin înțelegere, atunci înrămarea acestei iubiri cu umor poate fi o soluție la scepticism, nihilism, poate chiar la erorile filozofiei.

Imaginând un dialog, or fi sofisme?

-Omul, aristotelicul zoon politikon, a trecut prin propria-i măreție la Blaise Pascal, iar Sfântul Augustin susținea că, în general, Dumnezeu este binevoitor cu umanitatea, rugându-se: noverim me, noverim te (lasă-mă să mă cunosc, lasă-mă să te cunosc). Ce a devenit Dumnezeu? Ce a devenit umanitatea?

 

-Calistrat Costin:

„Ai crezut că bestia umană se poate-mblânzi

cum ai dresa un câine;

mai crezi și-acum când asculți

“aria veșniciei”

cântată zglobiu de mortul din tine

ros de viermele-ndoielii;

ursiți definitiv a relua “Povestea” din

același punct mereu, te bucuri cuminte de

rolul încredințat la naștere

de dispecerul celest;”( De dragul tău, Doamne!)

 

-Dar lumea? Se prăbușește? Viața lumii merită să fie trăită așa cum este azi? Albert Camus a scris capodopere ale absurdului (Străinul, Ciuma, Caligula, Mitul lui Sisif) și raționamentul ar fi prin readucerea unui mit, Sisif, ca reprezentare a absurdului, dar important este să realizezi acest absurd, să-l disprețuiești, să-l transformi, să-l respingi. Poate a fost provocat de Kant, în sistematizata critică a rațiunii pure?

 

-C. Costin:

“Adie-n eter un „vânt de mare farsă”-

veche, încâlcită, mohorâtă poveste;

“dați-mi un dram de țărână și voi crea o

altă lume”-

asta s-o crezi tu, bătrâne Immanuel Kant;

dar ca dorință și deșartă visare

poeticească

    de filozof cu geniu

merge

( a voi să fii tu un nou Dumnezeu

 e un lăudabil viciu omenesc

  aproape nepedepsit!);”

(La poarta neantului)

 

-Omenesc, prea omenesc, Nietzsche, dar nici el cu superlativele sale filozofice, supraomul, dincolo de bine și rău, eterna reîntoarcere a identicului, nu a descoperit o soluție fundamentală a existenței noastre finibile. Nihilismul ar fi soluția? Nonsensul existenței pare a fi o soluție comodă. Să fim rezultatul războiului Fiarei cu Dumnezeu? Să fim armistițiul în lucru dintre bine și rău?

 

– C. Costin:

“Sânt om și toate cele ce sânt omenești

n-au cum să-mi fie străine”-

și-ntru această „neputință” de a nu fi decât

om, prea om,

tare ar trebui să ne cerem iertare

unii altora

pentru toate legile noastre, în numele legii

     nefericitului nostru CREATOR…”

(Omenește, prea omenește)

 

-Filozofia pune ordine în lucrurile lumii. Temele filozofiei s-au amplificat cu secolele, au atins apogeul interpretând celelalte științe, matematica, fizica, economia, etc…

Sunt trei poezii cu titlul „A pune ordine în lucruri”. Există o ordine calistrată a lucrurilor gândite în secolul XXI?

 

-Calistrat Costin:

„Să dai la o parte zgura, gunoiul, de pe gâtlejul

îmbătrânitului neant( totuși fără vârstă);

dar în care anume „parte” să arunci ordurile

acestea evident, esențiale?!

De bună seamă veți spune, în același nesățios

„gâtlej” (unde altundeva?!)”

(A pune ordine în lucruri 2)

„Așadar: să înveți, elev conștiincios, să faci

ordine în tine, în păcătoasele tale gânduri,

în sufletul tău de neguri și miasme, și abia

apoi să speri să renaști din propriul tău cadavru

odihnindu-se nepăsător între câteva scânduri!” (A pune ordine în lucruri 3)

În aceste spații și timpuri necunoscute încă oamenilor, am putea crede într-o soluție calistrată, aceea a curățeniei proprii, aceea a purificării permanente a sinelui și dacă umorul, autoironia, care căpăcesc orice orgoliu, orice infatuare dar și scepticismul, deprimarea, sunt și ar fi un sens al vieții, atunci piatra filozofală ar consta în a fi resemnați cu segmențialitatea existenței noastre. Cu cât mai buni și în bine pe Pământ, cu atât mai cu sens. Calistrat Costin ne învață și înțelepciunea sa are gust de sărbătoare a gândirii:

 

„ ,Omul’, împăcat definitiv cu sine, cu învingătorii,

inclusiv cu Bunul Dumnezeu,

apreciază că cine consideră că umanitatea

(această lume sufocată de bube, otrăvuri, crime

dar nelipsită de fantezie și farmece!)

s-ar fi cuvenit orânduită într-alt chip

se înșeală amarnic…”

 

Subscriu, domnule Calistrat Costin!

La mulți ani!

 

(decembrie 2015)

Cristina Ștefan, USR