VIOREL SAVIN – DRAMATURG, PROZATOR, POET, ESEIST, CRITIC LITERAR

Ce sunt 80 de ani aprilieni strânși în buchetul vieții de scriitor? Un minunat corolar de izbânzi și Viorel Savin, iubitul nostru coleg știe perfect cum să-l desfășoare, să-l îngrijească, să-l pună în lumină pentru iluminarea noastră.

Opera scriitorului Viorel Savin care va împlini în curând 8 decenii este amplă și în diverse genuri literare, iar recunoașterea sa  a scris multe premii și diplome de-a lungul anilor:

Premiul I al Casei Centrale a Creației, București, 1962, pentru schița „Sticla”.

Premiul I și Medalia de aur pentru scenariul, regia și scenografia spectacolului „Lecție de istorie”, (preluat de TVR), în 1974.

Diploma Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică (ATM) pentru piesa „Fratele meu mut”, 1978.

Premiul I și Medalia de aur pentru piesa „Ovidiu la Tomis” („Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”), București, 1979.

Premiul II pentru poezie, Festivalul-concurs de creație literară „Mihail Sadoveanu”, Piatra Neamț, 1981.

Premiul I și Medalia de aur pentru „Ginere de import”, București, 1985.

Premiul „Deșteptarea” pentru întreaga activitate teatrală, acordat de cotidianul „Deșteptarea”, Bacău, 1993.

Diploma Ministerului Culturii, Concursul Național de Dramaturgie „Camil Petrescu”, pentru piesa „Greșeala”, 1995.

Premiul „Bacovia” al revistei „Ateneu” pentru teatru, Bacău, 1997.

Nominalizat la Premiul USR – dramaturgie, pentru volumele „Greșeala” și „Funia sau Comédia supunerii”, în 1998.

Premiul „I. L. Caragiale”, al Uniunii Scriitorilor din România, pentru piesa de teatru „Bustul”, la Colocviile Naționale de Dramaturgie, Sinaia, 2003.

Premiul de dramaturgie al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, 2003, pentru volumul „Tragedii în fond”, Ed. Princeps Edit, Iași, 2002.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A, martie, 2004,

Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, 2006

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, pentru romanul „Gresia albastră – Arta înfrângerii de sine”, 2010.

Premiul și Diploma de excelență ale Consiliului Județean Bacău, 2011.

Premiul de Excelență „Liviu Rebreanu” pentru romanul „Impostorul. Arta înfrângerii de sine” (Asociația cult. DIALLOG),2011.

O viață și o operă împlinite s-ar putea spune, dacă autorul lor nu ar fi și azi la fel de activ literar, la fel  de perfecționist cu propriul scris, la fel de combativ în ce privește literatura contemporană.        Numai în ultimii trei ani a scris mai multe volume între care trei romane de succes:  „Nicu Enea”, „Grafica și pictura”, album, ed. Babel, 2017, 200 p.; „Viețile poetului – Publius Ovidius Naso în dramaturgia românească” (V. Alecsandri, N. Iorga, P. Miron, V. Savin). Ed. Vicovia, 2017, 450 p.; „Cinesunta – fata cu trecutul amputat”, (roman). Ed. Junimea, 2017, 314 p.;  „Implozia lui Melec Purtătorul de Nucă și de Nyvas în Cretinozauria”, Ed. Princeps multimedia, 2017, 354 p.; „Ca viermele în hrean”, Ed. Ateneul scriitorilor, 2018, 260 p.; „De-ale revoluției”, (teatru), Ed. Ateneul scriitorilor, 2020, 318 p.; „O zi din viața lui Teofil Avram”, (roman), Ed. Paralela 45, 2020 208 p.; „Adevărul despre moartea lui Mihai Solomon”, (roman), Ed. Junimea, 2020, 314 p.

Aduc drept recunoștință a lecturii câteva gânduri scrise și publicate în diverse reviste și în volumele mele de „Jurnal de lectură” despre operele saviene care mi-au fost și lecții de scriere:

        Exilat în strigăt: Dramaturgul Viorel Savin (are un număr impresionant de piese de teatru scrise şi jucate) a scris o carte de versuri, fiind în etapa creaţiei depline şi din acumulările sale existenţiale, spune liric adevăruri, într-un strigăt auzit în singurătate. Strigătul din exil devine atributul metafizic al contemporaneităţii autorului şi printr-o relaţie de binom, poetul se exilează în lăcaşul acestui strigăt. Munch. Coperta volumului reproduce celebra pânză, Strigătul, o reprezentare a forţei tăcerii asumate, mocnită, profundă ca motivaţie şi efect. Strigătul lui Munch este puterea telurică de ermetizare a suferinţei. Nu se aude, dar vibrează universal, se simte apocaliptic, un apogeu mut al durerii. Viorel Savin găseşte această teribilă stare, scriind. Versul său ia forma sinestezică a revoltei, a urii, a lovirii şi chiar a uciderii de sentimente într-un parcurs scris diaristic. Destin şi ură. Cădere şi frică. Iertare şi iubirea aproapelui. Toate ca revers existenţial

       Romanul istoric Impostorul – Arta înfrângerii de sine al scriitorului Viorel Savin a fost tipărit la Editura Dacia XXI, în anul 2011, ca urmare a unei documentări ample a autorului în arhivele statului, documentare care, roman scris fiind, nu dezvăluie numele reale ale protagoniștilor, dar poate concura cu realitatea acelor ani, cu ideologia PCR de atunci și aplicarea ei pe oameni, pe proprietăți, pe destine și pe psihologii. Romanul are două capitole, jurnalul propriu-zis și o summa documentară formată din înscrisuri, fișe, extrase, explicații detaliate adnotărilor din capitolul I, de altfel, un epilog al romanului: I Jurnalul holographic; II Avatarurile manuscrisului. 151 Sub forma unui jurnal scris pe o scurtă perioadă de timp (4 mai-14 mai) din anul 1953, anul marilor colectivizări cu japca și cu victime, jurnalul intelectualului Eugen Boca și al familiei sale condensează fapte abominabile ale sistemului și ale oamenilor lucrători în securitatea statului și în administrația de atunci. Dealul Corbului este o localitate din județul Bacău în care atât proprietatea țăranilor cât și apartenența la o tipologie umană ancestrală au fost distruse, modificate, rupte din făgașul natural și stabil al istoriei, prin noua orânduire a naționalizării cu japca, model rusesc pentru sovromuri. Eugen Boca și soția sa, Aspazia, sunt învățători în satul Dealul Corbului și au un fiu Andrei, de 11 ani, pe care școala nu-l primește la învățătură sub ciudata motivație a apartenenței tatălui său, Eugen Boca, la războiul împotriva Rusiei. Plaja narațiunilor și a personajelor este largă, susținută de un dialog intens ca modalitate descriptivă a tipologiilor umane, romanul cumulând trecut, prezent și viitor în câteva familii de țărani implicate în colectivizarea forțată a acelui an, dar și în asimilarea noii ideologii aplicată sub amenințare și mergând până la arestări și asasinate.

       Implozia lui Melec este o carte unicat în literatura română de azi, prin structura sa de roman în versuri, reluând genuri vechi de scriere, uitate, dantești și glisându-le pe postmodernism ca motor de acțiune. Cititorii scriitorului Viorel Savin vor recunoaște istoria acestui volum ca o extragere de esențe din volumele Lamentația fructelor, Exilat în strigăt, Evanghelia eretică – Melec, purtătorul de nucă și Nyvas, fiind un personaj profetic, denumit în „dicționarul pentru dezlegarea unor înțelesuri”: „neînsoțit, unic, izolat, însumi, retras, solitar, stingher, pustiu, pripeag, rătăcit.” Dacă această definiție este autobiografism metafizic, vom afla împreună cu autorul și recenzorii acestei creații. Implozia lui Melec este un roman „insight”. Aici insight-ul lucrează la cunoașterea sinelui de scriitor, la elementele care îi compun înțelegerea de a fi scriitor. Rar. Dificil. Lectorul este pus în situații noi, bruște, imprevizibile, de analiză. Și dacă spunem că psihologia post revoluționară, din țara Cretinozauria, în orașul Faran (ce bine seamănă cu Bacăul!) are capabilitatea de a naște monștri înconjurători, spunem că destinul unui scriitor intelectual de azi îl conduce la implozia conștiinței sale, ca act suprem și sublim al înțelegerii sinelui auctorial și atunci întâlnirea cu Viorel Savin poate deveni ridicarea cortinei la scena literaturii complexe.

       O zi din viața lui Teofil Avram: Cu un demers narativ dificil ne surprinde acum scriitorul Viorel Savin în romanul recent tipărit la Editura Paralela 45. Dificil, pentru că în povestirea întâmplărilor unei singure zi, vom afla cine a fost Teofil Avram, cine este el și cine va fi, ca pronostic karmic. O zi din viața cuiva poate coordona întregul viitor al unui om, dar poate foarte bine să ilustreze perfect trecutul său… Timpul nu există, este doar o iluzie și de la Einstein încoace, oamenii de știință ne demonstrează  iluzoria trecere a vremii (Julian Barbour spunea că “timpul, în ansamblu, există în “felii” de spaţiu. Trecutul nostru este o altă lume sau o altă configuraţie posibilă a Universului. Este un alt “acum”. Nu avem altă dovadă a trecutului, afirma Barbour, decât memoria noastră. Iar viitorul este doar în măsura în care gândim la el. Clipa nu este timp, timpul este în clipă.”)… Romanul este în alura scrierilor anterioare ( romanele Impostorul, Ca viermele în hrean) ivind multe întâmplări adevărate din realitate, fie ea a obsedantului deceniu, fie contemporană  nouă. Teofil Avram și celalte personaje sunt oameni ai zilelor noastre, activând, muncind, creând în sisteme diferite, în sisteme judiciare diferite, dar divizându-se în aceleași două categorii: intelectuali și activiști. Delimitarea este de cele mai multe ori subiectiv percepută, istoria literară demonstrând atâta diversitate în portretizarea unor personaje. Întâlnirea celor două componente, alternanța pozitiv-negativ în chiar comportamentul unui singur personaj mențin tensiunea romanescă. Viorel Savin adaugă spre o lecturare dinamică meditații artistice, lirice uneori, un spirit critic, un dialog demn de dramaturgul consacrat. Bătrânul artist, rămas demn și cinstit, se luptă cu sistemele corupte, dar situându-se în afara ideologizării.

Viorel Savin este un scriitor tânăr, modernist și postmodernist, este un prieten al scriitorimii, indiferent de vârstă fiind unul din cei mai activi cenacliști și fiindu-ne mentor la Serile literare, la concursuri, la evenimentele noastre și festivaluri, nedezmințându-și nici petru un moment inițiativa creării Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor Bacău (1993) și fiind primul ei președinte. Pe lângă titlurile de Cetățean de onoare al orașului Slănic Moldova și al județului Bacău, VIOREL SAVIN este și un SCRIITOR DE ONOARE! Îi suntem recunoscători și onorați de prietenia domniei sale! Închei cu un citat din recenzia mea la volumul Exilat în strigăt:

„Viorel Savin exprimă liric de data aceasta propriul personaj dramatic, un strigăt, şi procesarea însingurării, autoexilului – deşi printre oameni fiind-, îl reinventează ca scriitor:

„exilat

 în strigăt voi călători

 atâta timp

 cât vor mai fi

 oameni buni

conducători de durere” (Strigăt 10)”

Vă dorim putere și scris sănătos în continuare, domnule Viorel Savin, bucurii și realizări în toate proiectele dumneavoatră și să vă păstrați tinerețea mereu! La mulți ani!

Cristina Ștefan, ianuarie 2021 pentru 4 aprilie 2021