VERONICA BALAJ  –  Nostalgia ca rezistență

Scriitoarea timișoreană, activă și prolifică în ale scrisului literar, are o activitate culturală de invidiat, atât după numărul de volume publicate, dar și ca jurnalist, realizator de emisiuni radio-tv, membră în multe academii din străinătate, tradusă în Canada, Spania, Chile și premiată de instituții culturale prestigioase: Premiul “Pro Cultura” acordat de Radio România, Timișoara (2018); Premiul de Excelență al USR, Filiala Timișoara (2000); Premiul Festivalului Internațional de Poezie Don Luigi di Liegro – Roma (2008); “Diploma di Merito” conferită de Accademia “Citta di Roma” (2008).

Romanul Rotirea neamurilor din 2023, la editura Victor Babeș, mi-a captat atenția, memoriile, nostalgiile, fiind despre universalitatea copilăriei și a prieteniilor, prin care generația noastră rămâne una romantică, sentimentală, umanistă. Romanul a fost lansat anul acesta sub egida editurii și a Filialei Timișoara a USR, cu o prezentare in laudatio a președintelui filialei Cornel Ungureanu și a altor personalități culturale timișorene.

Prezentat ca o „axiologie a rudeniei”, romanul tușează contagios lectorul prin epicul cald, emoționant, liric, fiind cuminte așezat în sentimentele bune și în trăirile unei copilării și adolescențe universale. Cel puțin, pentru mine, la lecturare, nimic nu a fost diferit față cu prietenia cea mai aleasă cu o fetiță evreică, Tina, care a plecat în anii ’70 în Israel și de care m-a legat cele mai frumoase sentimente de prietenie, așa cum era prietenia în vremea noastră. Berta și întâmplările, pe care le-a petrecut cu autoarea în tandem, sunt similare, coincidența făcându-mă să retrăiesc copilăria.

„Te revezi înapoi prin ani și tremuri de emoțiecând, de undeva, insinuant se iscă o chemare străvezie insistent acrășantă.de-a dreptul năbădăioasă. Ba-i grațioasă, precum o zi de sărbătoare, ba-i tulburătoare, dar, oricum ar fi, nu tepoți opune și de plecat trebuie să pleci spre acele chemări.”(pag 10)

Tematica romanului, cea a familiei, este desfășurată în oglindă, cu două axe alternative: neamurile, bunici, părinți, mătuși etc, și a doua față diaristică, prietenia cu Berta. Diferențierea se face prin font diferit (italic), dar și prin stilistică, una lirică (e multă poezie în relatarea amintirilor de rudenie) și cealaltă, realistă, cu toate prerogativele unui roman modern. Această alternanță realizează și dinamica romanului, pe acest spațiu familial stabil, lipsit de conflicte, conturându-se viața viitoarei scriitoare, universul familiei fiindu-i cosmosul de formare și muza de inspirații creatoare.

Sunt relatări lirice în portretele de familie. Ele ar putea constitui poezii în sine încadrate în roman, așadar poeta nu se dezminte, reușind o structură de mixaj între genuri literare diferite, fără a periclita densitatea și unitatea romanescă:

„Mama se uită oarecum galeșă din fotografia imprimată în marmură. Sau melancolică? Bunicul are o netăgăduită dârzenie în priviri. Pare a fi în fața unui batalion atacator, parcă spune hai trageți, să văd, mă doborâți?”(pag 27)

„Tușa Natalia, femeia străină, aflată aici la doi pași în fața mea, habar nu are că soarele cu toate văpăile sale s-a mutat brusc în interiorul meu. Și zvântură arșița asta în mine, iar tăcerea năruie munți de nisip fix în ochii mei.” (pag 59)

Sigur că datorăm acestei tematici capodopere: Forsyte Saga, Galsworthy, Frații Karamazov, Dostoievski, Balzac cu Comedia umană, la noi, Moromeții lui Preda, Neamul Șoimăreștilor a lui Sadoveanu și multe altele. Familia ca loc al identității este  laboratorul personalității și poate unul din pretextele literare cel mai de succes. Veronica Balaj nu se abate de această menire a scriitorului, aceea de a dărui piese din parcursul vieții sale, ca mesaj a însemnătății familiei în viață.

Ceea ce caracterizează scriitura autoarei ar fi imprevizibilitatea povestirilor; dacă începutul romanului este unul liniar, cu amintiri și pasaje familiale în care este imposibil să nu te regăsești, partea a doua a romanului conține povestiri filmice, demne de scenarii, viața Nadiei devenind parte din viața naratorului cu tragismul ei, cu rezolvările și perspectiva ei. Ce este meritoriu se află în utilizarea în pondere a dialogului ca formă de sugestie a portretizării acestor personaje. Iată un pasaj în care dialogul, ca, de altfel pe parcursul întregului roman, dezvăluie frumusețe sufletească, prietenie necondiționată, iubirea dintre oameni:

„Tăcerea ne leagă protectoare.

Facem cerc strângând-o în brațe toți trei. Suferința ei se zbate ca o pasăre în laț.

– Te înțelegem, draga de tine, iubirea, ei bine, da, de veacuri e neschimbată. Diriguie omul mult altfel decât rațiunea, spune Berta cu înțelepciune, dar asta nu o consolează pe Nadia, care poartă în priviri toată dezolarea din lume.

– Draga mea, acum ar fi bine să te odihnești, concluzionează Berta. Noaptea-i sfetnic bun. Vedem noi mâine cum stau lucrurile. Nu te lăsăm la cotitură, unde te-a împins Axe al tău. Hai, fă un efort, ai puțină răbdare, uite și Cătălina vrea să mai prindă câteva ore de somn!

Nadia-i istovită, nu neapărat convinsă că cel mai potrivit ar fi să plece la culcare. Se depărtează încet, cu pași de om bolnav.

O dezmierd în gând, știind că în clipa asta nu-i pot dărui nimic altceva.”

Romanul Rotirea neamurilor se citește lesne, ca o carte de vacanță, dar nostalgiile emise, amintirile cu rama universală a copilăriei, imprevizibilitatea narațiunii, stilistica performantă și personal autentică, fac toate un roman reușit. Îl recomand cu căldura lunii iulie, ca pe o umbră răcoroasă a verii.

Cristina Ștefan, iulie 2023