ROXANA MEDVEȚKI – Duminica de mâine

Spuneam acum 5 ani despre un roman al Roxanei Medvețki: „Succint spun doar un considerent desprins din lectura romanului: stilul acestui scris este unul autentic și este dat prin structurarea comparativă a narațiunii: nu este o simplă relatare a poveștilor și întâmplărilor copilăriei ci și o comparație ale reperelor valorice, prin  alternanța trecutului, a copilăriei, cu prezentul denaturat. Nu a murit doar “satul dintre vii” odată cu personajele sale, ci a murit și mitul satului nostru ca valoare…dacă veșnicia s-a născut la sat, azi a murit și ea, odată cu spiritul, moralitatea, tradiția învățate ancestral. Citiți acest roman! Nu-l veți lăsa din mână.” – Romanul „Încotro?”

Azi, Roxana Medvețki se află la un al patrulea volum, un nou roman intitulat Duminica de mâine – temnița nebunilor, cu acest titlu bine inspirit, editat de Rovimed, anul acesta.

Este un roman din categoria social-politică, actual, înrămând tipologii umane și „cazuri” ale lor, cu care ne întâlnim frecvent azi, le știm, le comentăm când apar la știri, sau ne lovesc viața, destinul, cariera.

Simion Secăteanu este un intelectual politizat, care a lăsat cariera profesională pentru a se înscrie în cavalcada partidelor politice, ajuns senator, bogat afacerist, dictator legislative și cu un orgoliu exacerbat de succesul său  pe culmile puterii și ale  avuției ilicite.

Arestat pentru fraudă financiară, dar fiind o „specie fără rădăcini, fără principii, fără nație”,  zilele petrecute în pușcărie îi potențează, de fapt, caracterul mârșav, pornirile mafiote, manipularea celor care l-ar putea ajuta „să scape” pe căi lăturalnice de acest calvar, pe care îl crede nemeritat.

Iată un portret realizat de R.M impecabil: pag.50- „Viața lui lăuntrică era măcinată de îndoieli, hăituită de răzbunări, de scenarii manipulatoare, era împovărată de intrigi în planuri reale sau imaginare, de bătălii „fratricide” cărora le dădea importanța unor fenomene cosmice. Era bântuit de spaime, uneori chiar de cutremure ale propriei conștiințe, de lupte cu el însuși.”

Creionarea acestui portret – este concepută profesionist, RM aplică aici teoria literară cu privire la personaje negative, chiar și portretul fizic este foarte bine nuanțat. Dar nu este doar o remarcă singulară, pentru că descrierea personajelor romanului implică ceva mai mult. Implică noutatea și adaptarea la cerințele literaturii de azi cu privire la tematică și modul de abordare a narațiunii realiste.

De câțiva ani încoace citim best-seller-uri sau vizionăm filme în care contemporaneitatea cântărește binele și răul altfel, ponderile balanței atârnă egal, iar răul are justificări mai puternice decât binele însuși. „Colecționarul” lui John Fowles a fost primul roman din care am înțeles că răul are propria poveste sentimentală care îi justifică criminalitatea celui rău, dar azi urmărim seriale întregi în care cei răi sunt absolviți de vină prin tertipuri avocățești, martori falși, denaturarea probelor sau chiar dispariția lor.(Avocatul din limuzină, Greenleaf,  Lucifer). Totul este posibil, totul se cumpără într-un sistem lipsit de determinarea binelui și a valorilor autentice. Cei răi pot fi îndrăgiți, înconjurați de compasiune și iertare, nepedepsiți…pentru că au avut motive temeinice să comită faptele. Exemplele sunt nenumărate.

Și Secăteanu are justificările lui. „Își dădu seama că pentru toți cei de acolo și el era tot un escroc numai că unui „veritabil”, „școlit” de „înaltă clasă”, iar pentru asta avea „respectul lor” însă nu-l ferea de batjocură. Dar batjocura, furia și ura oamenilor, cuvintele grele pe care le auzea zi de zi și la care devenise imun, făceau parte din viața lui dinafara gratiilor… Nu credea, însă, că-l vor urmări ca umbra și se vor insinua, odată cu el și între zidurile celulei.”

La polul opus, Ileana, Ilia cum i se spunea între cunoscuți, prima lui soție, este reflectarea binelui, a moralității, a modestiei și a înțelepciunii. Ea este cea care dă titlul romanului într-o scenă petrecută alături de cel închis într-o mizeră celulă:

• „Femeie, în ce lume trăiești? Vremurile s-au schimbat, iar tu gândești ca acum jumătate de veac.
• Și acum jumătate de veac, și peste altă jumătate de veac, și cât va fi viață pe planeta asta, valorile morale au fost și vor rămâne aceleași.”

Ileana reprezintă și concluziile narațiunii, a poveștii de viață a senatorului Secăteanu, în ultima parte a romanului Temnița nebunilor, ea având un discurs concluziv. Unde? Într-o biserică, stând de vorbă cu Dumnezeu, după moartea senatorului. Este un discurs impresionant, profund spiritual, un monolog adresat lui Dumnezeu, la cei 80 de ani de viață chinuită a unui om ireproșabil moralicește, care a adunat suferințe și lipsuri cât pentru nouă vieți, în rugăciune și smerenie. Acum este rândul ei să ceară socoteală lui Dumnezeu. „Te întrebam cine sunt eu, dar oare n-ar trebui să Te întreb cine ești Tu? N-ar trebui să Te întreb ce fel de iubire și de iertare ne dăruiești când pedepsele tale neînchipuit de aspre, și urgiile ce se abat asupra noastră, vin peste cel hain, dar mai ales peste cel blajin? Cu ce fel de dreptate ne socotești și care Ți-e măsura cu care ne cântărești faptele când flămândul e mai flămând, bolnavul și mai bolnav, iar bogatul din ce în ce mai îmbuibat și puternic? Unde Ți-e dreapta judecată? În cer? Ce convenabil și de neaflat! Dar aici de ce nu?”

Foarte bine sugerate și celelalte personaje, reprezentative tarelor omenești din zilele noastre: Păunița, tânăra soție a senatorului octogenar, prostituată, incultă, materialistă, avocatul Ivancea, noul oprtunist, vânător de funcții ministeriale, sub aripa ocrotitoare a puternicului senator, Andrei, fiul din prima căsătorie a senatorului, om fără căpătâi trăind parazit din banii tatălui bogat și pentru echilibru, vechiul prieten al senatorului, un om echilibrat și cu dreaptă judecată, David.

Romanul Roxanei Medvețki face parte din seria binevenită literaturii românești contemporane a confruntărilor etice și civice, a devenirilor și decăderilor morale întru înavuțire personală și distrugerea patrimoniului țării atât cel spiritual cât și cel material.

Nimic nou sub soare în evoluția omenirii, doar că scriitorii au datoria nescrisă de a devoala adevărul, dreptatea, fiind justițiari în scris. Atât de vechi sunt metehnele care ne fac vulnerabili, dar și vinovați de decadență și de denaturarea firii bune omenești încât, închei cu strigătul lui Cicero,( asasinat în anul 43 Î.Ch. de soldații lui Antoniu), care a scris  în celebra lucrare In Catilinam, sau Catilinara I:

„O, zei nemuritori! În ce țară ne aflăm? În ce oraș trăim? Ce fel de republică avem? Aici, senatori, aici, între noi în cea mai sfântă și cea mai importantă adunare de pe suprafața pământului, sunt unii oameni în stare să se gândească la uciderea noatră a tuturor, la pieirea acestui oraș și chiar a lumii întregi.”

Natura umană, veșnic trădătoare cu ea însăși, veșnic criminală cu semenii, veșnic ipocrită.

Roxana Medvețki, un prozator care relevă aceste tare cu talent!

Cristina Ștefan, 8 septembrie 2023