Tinca Tamaș – „în dulcele stil clasic”

Aflăm de la Editura Ateneul Scriitorilor Bacău, coordonată de Ion Prăjișteanu, directorul revistei Plumb, de apariția în literatura băcăuană a unei poete care are deja 10 cărți tipărite, în 3 ani, începând cu 2019, Tinca Tamaș.  Mi-au parvenit două dintre ele, ambele scoase în 2022: Ecouri nocturne, ed. Ateneul Scriitorilor, cu o prefață de Livia Ciupercă și Cântecul lebedei, Rovimed, prefață Doru Ciucescu.

Prima remarcă este că doamna Tamaș scrie în stil clasic, versuri în rimă împerecheată, sau încrucișată, lungi, folosind un limbaj adecvat, istoric și o tematică elegiacă, repetitivă, cu o sonoritate melodioasă, romanțioasă, în stilul romanțelor de altădată.

A doua remarcă ar fi un corn al abundenței, căci cele două volume primite însumează așa de multe poezii, peste 300 de titluri, ceea ce denotă o mare poftă de scris și  de publicat.

Atitudinea mea de cenaclist veteran nu mă lasă să mă entuziasmez la cantitatea acestor volume ci la lirismul exprimat, la mesaj, la calitatea prozodiei folosite, la stilistică;  cele două prefețe nu m-au convins – sau, poate, nici prefațatorii nu erau convinși-. Așadar, să purcedem la a găsi punctele tari ale scrisului din cele două volume. Spuneam că este un scris muzical, uneori naiv, simplu, iar scrisul în acest stil trebuie să sugereze armonie, ritm impecabil, sonorizare îngrijită, tonalitate specifică, prozodie fără deficiențe. Un Pastel alecsandrian reușit ( autoarea folosește aceste inversiuni, foarte des, în titluri sau în conținutul versurilor, în Sunet dulce mă îmbată, pag 13, vol. Cântecul lebedei:

„Boarea zorilor străbate negura târzie, / Ceru-albastru se deschide, nori se risipesc / Iau în brațe raze calde, stropi de apă vie,/ Din pământul adormit, gânduri se trezesc.”

Aceste compoziții liniare nu tulbură platitudinea, însă, uneori, orizontalitatea poate aduce un efect terapeutic, de liniștire, un sentiment de siguranță. Este mult onirism în versul doamnei Tamaș, de altfel, cuvintele vis, visare, visuri apar aproape în toate poeziile. La fel și cuvintele taină, tainic. Titlul Aleg să caut visul, pag 107, Cântecul lebedei, influență eminesciană:

„Privesc pe lungul apei, cu valuri în rotire,/ și-ncerc să adun chipul de suflet adorat/ să-i mângâi tâmpla albă și geana-n amurgire/ ce îmi îmbracă suflet cu amorul declarat.” Sigur că o revenire pe text și un pic de lucru ar fi realizat o strofă bine versificată, evitând repetiția „suflet” și nearticularea din versul 4 la același  cuvânt:

„Privesc pe lungul apei, cu valuri în rotire,/ și-ncerc să adun chipul de suflet adorat/ să-i mângâi tâmpla albă și geana-n amurgire/ ce îmi îmbracă-n gânduri amorul declarat.”

Tematica poeziilor din Cântecul lebedei ține de singurătate, tristețe, melancolie, frumusețea naturii ( predomină pastelul). Sunt stări lirice care fac din poezia doamnei Tamaș o geografie lăuntrică, izolată de realitatea imundă, un panaceu al reflexivității, al unei firi înclinate spre reverie. Titlul Trăirile din timp, pag165:

„Dur, ruginiul roade din clipe tăinuite,/ Vârtejul nopții triste se așterne peste vise,/ Zadarnic caut cântec prin slove dăruite,/ Trăirile din timp sunt astăzi compromise.”

Volumul Ecouri nocturne continuă periplul stărilor lirice, al confesiunilor eului liric ca o dorință repetabilă a autoedificării în raport cu lumea exterioară, o oglindă în care își privește, ascultă, înțelege sinele. Eșec, neîmplinire, epuizare, resemnare într-o compoziție mai profundă liric:

„Simt cum îmi fuge secunda către-amurgul chinovar/ Și îmi fură tandrețea clipelor de împlinire./ Vlăguită sunt de cântec iar descântul mi-e amar/ Îmi simt versul istovit, fad și fără strălucire.”- Aștept steaua– pag 83

Tinca Tamaș are, cert, chemare către poiesis, găsește metafore sugestive, are deja un limbaj personal deși influențat mult de Eminescu și Alecsandri, scrie din turnul dumneaei de fildeș și s-a decis să publice fără a cere păreri sau îndrumări. Nu cred că putem defini acest demers ca îndrăzneț, cred, mai degrabă, că este unul resemnat, de izolare, din cauza lumii literare de azi. Dar acum, dacă tot s-a decis să ceară opinii, pasul făcut îi deschide calea spre reușită, eu susțin dorința dumneaei de a scrie căci are prerogativele necesare. Îi spun că, poate, rima constrânge, rima forțează expresia lirică, o face superficială liric și chiar metafizic. Iubim poezia clasică, iubim melodicitatea, ritmul, ea este mama poeziei, de acolo vine tot ce am învățat. Însă, nimeni nu ne obligă la forme fixe, dacă avem mai mult, mai subtil, mai profund de exprimat. Și m-am convins citind pe pagina de Facebook câteva creații în vers alb ale doamnei Tinca Tamaș  și o recenzie a lui Dan Perșa la un volum de prozo-poeme, volumul Vis împlinit, 2020. Iată o exprimare liberă, realizând inefabilul, misterul, metafora, cu un mesaj optimist, bine creionat:

„descopăr ferestrele/ și las insomniile/ să se scalde/în cristalele de rouă,/ pentru reînvierea/ visului trecut prin lacrimi,/ plin de broboane/ și zvârcoliri,/ înecat în fumul lumânărilor aprinse/ce i-au vegheat gândurile,/frământările/ și au alungat temerile, neputința de a trece peste angoasele create de jocul iluziilor.”

Concluziv, Tinca Tamaș scrie poezie dar trebuie să lucreze versurile pentru că e păcat să nu realizeze forme și conținut estetic exprimate deplin. Cred că versul alb și  prozele lirice o înrămează optim, de accea o felicit și-i doresc împliniri literare.

Cristina Ștefan, 12 martie 2023