a scrie în zilele noastre este un fel de a-ți pierde timpul nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook stereotipuri precum „bună ziua” sau platitudini un fel de filozofie ieftină despre nimic într-o gramatică aproximativă poezie albă la propriu cu poza personală aferentă care ar trebui să acopere lipsa de idei talentul oricum acesta nu contează prea mult
citește mai mult

dimineața îmi place să alerg singur uneori îmi iau și câinele un suflet curat și candid care nu se opune niciodată o face din toată inima cu dragoste așa cum noi oamenii nu izbutim nici măcar dimineața când alergăm când trebuie să ajungem la serviciu la supermarket unde se dau fierăstraie Husqvarna la ofertă întotdeauna avem ceva cu ceilalți care
citește mai mult

ca să-ți iubești patria trebuie mai întâi să ai o patrie nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă cu alte milioane de oameni într-un anumit loc o poți face la fel de bine oriunde în toate limbile Pământului nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu Grădina Maicii Domnului de exemplu Pământul e plin de asemenea
citește mai mult

firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul, ai zice că Măicuța Domnului e vie, că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul, în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie. privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie, ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă, nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca
citește mai mult

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului degeaba îmi mai aud inima în piept bătând ca un fluture sub mine este o baltă de sânge Eli, eli, lama sabactani strig și simt cum mi se prelinge sufletul din carne dar nu mă aude nimeni Doamne n-am fost niciodată atât
citește mai mult

există zile în viața mea când mă cutremur pe o scară Richter de la unu la zece (cel mai adesea spre opt!) atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții printre mormane de moloz și cadavre desprinse din gânduri cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle
citește mai mult

A deveni altfel spus a te ridica în picioare în același genom în aceeași sămânță eternă între cei 46 de cromozomi așezând o primă cărămidă a vieții (care nu se numără!) apoi încă una și încă una până când ajungi la ultima cea a Meșterului Manole și-a Anei (care poartă blestemul Creației!) milioane de femei se aud gemând tânguitor în
citește mai mult

Doamne strig în pustiu de ce mi-ai ascuns inima în spatele ochiului să nu-mi văd propria durere zbătându-se ca o cobră între colții mangustei ce frumos ar fi fost să fi avut inimile la vedere în culorile calde ale dragostei sau în cele reci ale urii să mergi pe stradă și să vezi inimile oamenilor strălucind în toate culorile curcubeului
citește mai mult

apoi a plecat pe nebăgate de seamă în vârful degetelor ca un spectator care iese dintr-o sală de cinematograf cu umerii aplecați bâjbâind prin întunericul dintre rânduri fără să spună nimic simțise că vorbele ei ricoșau de pereții liniștii mele și-i reveneau în urechi ca un ecou rătăcit îmi văzuse privirea înfiptă în albastru cerului și înțelese că nu mai
citește mai mult

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea m-am tot durut de când mă știu acum ascult cum mă învăluie nemărginirea și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu stăpân pe ochiul bolnav de întuneric eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul lăsându-mă în centru altui cerc concentric care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul fără dureri nu-mi pot
citește mai mult

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct, în care numai cercul preferă curba neascultătoare și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie (așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!) când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie își zic, exhaustiv, ca
citește mai mult

Nu mai aveam o lacrimă să plâng mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând simțind cum mă pândește de pe margini teama Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte, spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre, în geometrii din cele mai abstracte sau dispărând subit în găurile negre Pierduses traiectoria
citește mai mult

îmi reprezint femeia ca pe o absidă la edificiul vieții multigeometric, ce nu lipsește din nicio piramidă, din niciun templu sau lăcaș vremelnic și nu mă miră plusul lor de frumusețe, mă mulțumesc doar că sunt vii, că au precum un poliedru douăzeci de fețe și, mai ales, că n-au asimetrii e drept că geometria rămâne doar știință, când pui
citește mai mult

Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează și tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele într-un tipar care mă amețește și mă fascinează această formă magică se structurează-autonom ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit, trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom și revenind de unde a pornit
citește mai mult

Nu am nevoie de întreg Pământul, dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal, un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul, sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”, ( a sparge în fragmente!), redenumit fractal. În tot ce ne-nconjoară exist-o simetrie rece, un mister, o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută, de la cristalele de
citește mai mult

așa cum raza de lumină albă uneori (trecând din întâmplare printr-o prismă moartă), se sparge în o mie de culori, la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă. te recompui bizar mereu sub alte predicate, (nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!) și te încurci în geometrii din cele mai ciudate din care nu lipsește carnea și fiecare
citește mai mult

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”, care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum ( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții), Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții pe care noi, profanii, le mai vedem și acum. abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură, (figură geometrică-ntâlnită cel
citește mai mult

5/5 (1) priveam aseară stelele lui David de pe cer, așa cum Creatorul în Geneză le dispuse, în câte șase colțuri de lumină și un hexagon, în fapt, mii de triunghiuri echilaterale suprapuse efemer, când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de con priveam spre Universul acesta fără glas care-mi părea încremenit într-o terifiantă apatie, redus la niște
citește mai mult

Mi-e tot mai frică să ies din casă și nici nu știu dacă mai merită… vechea butadă nu mai e de actualitate, e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă, acum te trezești că te înjură vreunul de mamă, din senin, mitocanul frustrat, (rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!) nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului decât prin
citește mai mult

Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări cu aripile frânte, crezusem că era o suferință ca toate altele, nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste sau din prea puțină, dimpotrivă, suferința te întărește, o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea că a pierdut cerul, când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea
citește mai mult

N-am văzut niciodată cerul mai cătrănit ca astăzi s-a răstit de dimineață la norii negri de ploaie și le-a spus să plângă mărunt peste Pământ cu multă economie de lacrimi nu se mai putea cu planetele și cu stelele astea, atârnate de el, într-o zi o să pună vântul să le scuture, apoi va stinge el însuși toate luminile și
citește mai mult

în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă, mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul cu o seară-nainte, Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs , Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul, Ursele, Pleiadele
citește mai mult

Într-o lume a femeilor ar fi imposibil să trăiești… singura formă de guvernare ar fi dictatura, prima lege aprobată într-un parlament al femeilor ar fi castrarea fizică a bărbaților (vinovați pentru cele trei milenii de patriarhism!), abrogarea egalității dintre sexe – care sunt inegale de la natură! – și decretarea supremației sexului slab cu riscul de a rămâne blocați pe
citește mai mult

Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre, de constelațiile Sistemului nostru Solar, de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului, denumite zodii, că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece, corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni, și că această planetă în
citește mai mult

– încotro? – nu știu! – cerșetorul de colo pe care-l văd, invariabil, de-o viață, scormonind zorii, își plimbă umbra slugarnică de cum răsare și apune Soarele, se hrănește cu resturi și măruntaie în putrefacție, însă merge hotărât înainte! – eu cred că se-nvârte într-un cerc! – dar nu renunță! – nu mai are la ce! – întotdeauna există ceva
citește mai mult

acrostíh sn :poezie în care literele inițiale ale fiecărui vers alcătuiesc un cuvânt (de obicei un nume de persoană) sau o propoziție. Gag, glumă, farsă, zi-i cum vrei Idila mea cu Gioco se-nfiripase-n vise Onoarea de-a fi permanent în preajma ei Cocea invidii printre aspiranți ca-n casa lui Ulise. Ocolul bravului aheu inițiat de zei Non-possumus-lui* de-a naviga în ape
citește mai mult

primul de sus în jos al doilea de jos în sus al treilea de sus în jos Ana privea cu ochii pierduți înainte, în larg Mima siguranță, dar înăuntru-i era un vulcan Imigranții se cățăraseră ca șobolanii pe punți și catarg Nan, zis și piticu`, lăsase cârma și se aruncase-n ocean. Sesterțiu plătit nu cuprindea și confortul postum Tst! strigară
citește mai mult

Visele mele? Un șir de imagini arzând la flacăra nevăzută a minții aliniate pe-aceeași sârmă de înaltă tesiune a gândului alb ca niște lebăde rătăcite printre urșii polari ai Nordului tot albi cu dinții încleștați în beregatele focilor milioane de luminițe clipesc precum stelele în cumpăna ochiului (înghețat într-o lacrimă!) în jurul meu doar întinderi de alb orbitor opac soția
citește mai mult

Voi fi de serviciu mâine ea însă va fi liberă mâncăm îngrămădiți între gânduri chelnerul pare să-și fi înghițit respirația cea de-a doua sticlă de vin emană un miros acru mă gândesc ce-o fi în capul ei: vă trebui să-i cumpere un cadou! o cutie de bomboane, de exemplu, o floare ceva care să nu bată la ochi fiindcă nu
citește mai mult

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre ale dimineții iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri de inimi printre frunzele Maiestăți sale regale Magnolia cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală și printre
citește mai mult

mi-ar trebui o lume în care să nu existe anotimpuri în care să nu îmbătrnim să nu fim copii niciodată să nu avem dușmani sau prieteni Soarele să strălucească numai în mijlocul cerului nopțile să fie doar nopți florile să trăiască veșnic să nu existe decât un singur drum cu sens unic mi-ar trebui o casă cu aripi de lebădă
citește mai mult

3/5 (1) întinși pe burtă tăcuți ascultăm cum crește iarba o pasăre planează de câteva ore deasupra noastră strivită de cer nefiresc arareori am mai văzut atâta tristețe disimulată-ntr-un zbor cireșul sub care ne-nsingurăm tot mai mult unul de altul își cerne nepăsător florile veștede peste noi un fluture alb cu dungi negre ți se-așează pe umăr Doamne cât de
citește mai mult

Uneori mă gândesc la tine ca și când n-ai fi tu mă-nsingurez în tristețea aceasta perversă neverosimil te suprapun peste chipul aproape împăcat al mamei la biserică cu mâinile încrucișate pe piept trecând la cele veșnice dar imaginea ta rămâne constant neschimbată ca desenul de pe aripile unui fluture cele două imagini nu se amestecă între ele nu-și pierd strălucirea
citește mai mult

Știu că sunt foarte singur am lumea turnată într-un inel de aur la degetul mic din naștere când am fost foarte singur cum sunt și acum n-am nicio treabă cu răsăritul Soarelui cu mișcarea de rotație a Pământului cu lucrurile acestea din jur care se întâmplă sau nu nici măcar cu Maria turnată și ea într-un inel de aur la
citește mai mult

Adeseori rămân cu un pas în urma timpului încercând să-mi apropii sufletul de inimă de-a lungul vieții s-au adunat o mulțime de pași nefăcuți o mulțime de dealuri neurcate și necoborâte nu știu dacă voi reuși vreodată să mai ajung timpul să mai ies din mijlocul acestui ciclon denumit viață în care mă simt zdrobit ca-ntr-un blender oricum n-are nicio
citește mai mult

3/5 (2) S-au îmbrăcat aseară cireșii în mantiile lor albe păreau niște cavaleri templieri porniți într-o cruciadă a florilor ce poate fi mai frumos decât un milion de cireși înfloriți spintecând întunericul în căutarea stihiilor rătăcitoare ale iernii din castelul de gheață al Timpului de unde arcașii nopții își trimiteau uneori săgețile lor de gheață în inimile mugurilor și atunci
citește mai mult

Nu există nicio diferență între voi și stele oricât de lungi ar fi distanțele care vă despart și voi și stelele apăreți numai noaptea fragmentați întunericul în felii subțiri de lumină vă despletiți părul în oglinda concavă a cerului tremurați în ochii languroși ai apelor străluciți în nopțile lungi și încărunțite de ger în toate nuanțele cunoscute de galben de
citește mai mult

”Eu, fiinţă vie, naturală, vie în viaţă, cu suflet, trup, carne, oase, nume propriu steusantis, om, privat. Îmi pun amprenta de la degetul mare de viu ale mâinilor stânga şi dreapta cu sângele meu de viu ca şi mărturie a ceea ce declar pe propria-mi răspundere.” Pământul acesta a fost lăsat moștenire primului om pe nume Adam după cum știi
citește mai mult

3/5 (1) tremur în inima-mi înmugurită acum la sfârșit de Marte îmi simt tot mai alunecoase cărările gândului zăpada îmi îngheață frunzele zilelor degetele dimineții cu care amestec cuvintele acestea încremenite ca niște sloiuri cum de-am putut fi atât de imprudent mă întreb să mă las ispitit de stihiile iernii de cântecul îngeresc al fulgilor de nea și să mă
citește mai mult

adevărul meu, adevărul tău, adevărul lor, toate sunt adevăruri absolute, demonstrabile… (matematic), le aflăm pe măsură ce le înțelegem, trăim cu ele, murim cu ele, nu îndrăznim să privim mai departe, să le confruntăm cu matematica Cosmosului care operează cu alt fel de adevăruri, spunem despre Universul acesta că este infinit ca întindere, ca sfârșit, uităm însă să spunem că
citește mai mult

pentru noi cei mai tineri cu aspirații la cer ar fi nevoie de un milion de iedere agățătoare de-un milion de mâini cățărătoare poate și de o fărâmă de absolut cât să ne acoperim sufletul la început sfinții apostoli erau oameni cățărați pe vrejuri însemna mult să te cațeri pe-un vrej să-ți faci casă de odihnă veșnică în cer din
citește mai mult

în lupta aceasta inegală cu timpul voi fi sigur strivit ca o muscă nu am decât o inimă de pierdut când vor călca peste mine picioarele grele ale morții îmi vor plesni oasele urletul de dinainte se va înfige în nori ca o suliță se va împrăștia în ploaie apoi se va întoarce în iarbă imaginați-vă miliarde de fire de
citește mai mult

e neplăcut să te trezeși într-o dimineață ca aceasta de sfârșit de Martie în alt pat lângă altă femeie pe care n-o cunoști să nu fii tu dar ea să-ți zică pe numele mic care nu-i al tău și să te simți ca o reproducere proastă un fals așa cum ți se pare și bancnota de o sută de lei
citește mai mult

pentru mine nu mai există demult numărul natural unu nici nu mi-am dat seama când am ajuns un zero virgulă cinci întru-un șir descrescător al numerelor zecimale matematic un om împărțit în două face exact jumătate de om la care se adaugă o virgulă din punct de vedere statistic jumătățile se rotunjesc ori se adună nu se înmulțesc niciodată nu
citește mai mult

iarna se zvârcolește-n convulsii pe drumul de țară zăpada pe dealuri se prelinge pe lângă garduri ca o femeie ușoară vântul își schimbă cureaua de ghimpi din biciu-i de gheață cu una mai acătării din frunze de orhidee cusută cu ață ai putea zice că a venit primăvara îmi șoptește de-alături iubita mea Lăcrămioara doar ceasul neîntors de pe masă
citește mai mult

să te uiți contrariat la propria-ți mână și să nu vezi nimic asemănător cu o mână să umbli dezorientat pe străzi fără să știi ce cauți să faci dragoste fără să simți dragoste să nu găsești sprijin nici într-o frunză galbenă să-ți revină în minte amintirile cele mai negre într-o ordine aproximativă fără nicio logică eliptic parcă aș coexista simultan
citește mai mult

de-o vreme nu fac decât să mă crucific să calc peste tăciunii încinși ai zilei să-mi blestem neîmpăcat ochii vinovați de răsăritul Soarelui de existența cerului (o iluzie optică confortabilă!) și iubirea… iubirea de oameni percepută ca o reacție nucleară între dorințe cu urmări apocaliptice pe care o mai găsim doar în stele ( Hiroșima pare o glumă! ) izotopul
citește mai mult

câteodată viața o ia razna o pisică negră îți taie calea ți se zbate ochiul stâng ( care anunță o primejdie! ) de unde o fi știind ochiul ce se va întâmpla înaintea minții ceva îmi șoptește că viitorul se află în noi că adesea trăim înaintea timpului cuantic Sfântul Augustin spunea despre lume că a fost făcută cu timp
citește mai mult

până la urmă nu este decât un cocktail dacă n-am să pot participa mă voi mulțumi cu o fotografie vor lipsi cele trei săruturi obișnuite pe față muu-muu-muu defilarea acelorași vieți mediocre și repetitive nelipsite de la asemenea evenimente mondene oameni care trec pe lângă tine fără să te observe parcă nici n-ai fi dă-o naibii de etichetă să mai
citește mai mult

aceeași brățară din aur îți atârnă de gleznă și azi în a zecea zi a lui Marte un cercel îți sclipește-n ureche ca o stea dintr-o galaxie îndepărtată desfaci în genunchi cutii cu vize extraterestre între două două orgasme nimic nou în Cosmos iubite aceleași clișee aceleași parfumuri Dior aceleași corsete aceleași jartiere déjà vu-uri ascunse în lucruri prea multe
citește mai mult

dintr-o masă amorfă se aleg zece capete reprezentative și se așează pe-un trup aceasta ar fi o antologie nu contează că vorbim despre capete diferite fractalii Dumnezeu iubește jocul de puzzle un fluture bate din aripi în Noua Guinee și stârnește o tornadă în Mexic ne-am obișnuit cu aceasta există un alogaritm matematic care ne ajută să fim antologici să
citește mai mult

în insula mea uitată de lume descopăr apăsarea supărătoare a lucrurilor dictatura lor oriunde aș întoarce privirea mă-ntâmpină un lucru o piatră un arbore un munte cărari neumblate de nimeni mult verde și simt că devin la rându-mi un lucru ceva fără inimă plutind în apele sulfuroase ale timpului abia dacă mai reușesc să mă-mprăștii dincolo de mine în gânduri
citește mai mult

auuu! auuu! auuu! strigau pietrele de care îmi juleam gleznele auuu! auuu! auuu! strigau merii cu spinările îndoite de vânt auu! auuu! auuu! strigau bufnițele cu ochi închiși în lumina tăioasă a dimineții auuu! auuu! auuu! strigau câinii loviți cu pietre pițigoii atinși de fulgere înăbușind auuu! auuu! auuu-ul! meu rușinat stânjenit țipați voi murmuram abia perceptibil eu îmi mai
citește mai mult

Impactul cu viața te-aruncă-napoi (faimoasa ecuație a lui Einstein E=mc² pare o glumă!) reculul acesta este ca o ieșire bizară din timp fizica bătrânului Kepler devine metafizică nu se mai potrivește cu nimic sufletul se sustrage oricărei mecanici corpul se amestecă inexorabil cu sufletul reculul nu e nici mișcare nici repaus a treia dimensiune nu există iar a nu fi
citește mai mult

Învolburări în fiecare dimineață ne trezim speriați învăluiți de o neliniște viscerală metafizică ne uităm îndelung în oglindă și ne-ntrebăm dacă mai suntem noi dacă nu ne-au invadat atlanții strămoșii ancestrali primitivii migratorii pitiți în noi cu toate instinctele lor caprofage care sunt și ale noastre și care răbufnesc adesea în noi estompând milenii de civilizație de umanitate dezvăluindu-ne adevărata
citește mai mult

în fiecare femeie se ascunde o cârtiță o mică doamnă Bovary subversivă un fel de văduvă neagră antropofagă o Naegleria fowleri care-ți mănâncă creierul pe ascuns îți săpa tuneluri prin inimă te înconjoară cu o dragoste sinistră în timp ce te devorează metodic dinăuntru celulei despre originea cuantică sau extraterestră a femeii n-avem nici azi știri de ultimă oră nu
citește mai mult

nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să omor timpul sunt un ucigaș în serie umblu prin cotloanele întunecoase ale prezentului prin toate anticariatele existenței și nu mă regăsesc niciunde ieri tăcuseră toate ceasurile mâncătoare de timp de afară se auzeau tramvaiele morții oprind în penultima stație a vieții avioanele cu reacție zgomotele familiare ale timpului care-mi demolau fără
citește mai mult

5/5 (1) de azi-dimineață am sentimentul stupid că nu mai încap în mine propriu meu corp mă strânge mă respinge nu-mi mai găsesc locul în spatele ochiului lângă inimă nicăieri sunt un organ inutil precum apendicele amigdala colecistul (o rămășiță a cozii!) uterul (necesar o dată în viață!) timusul splina sfârcurile la bărbați măseaua de minte care nu mai folosesc
citește mai mult

5/5 (2) chiar dacă ne-am despărți de umbre și-am rămâne doar oameni în grote privitori neutri platonici nu s-ar schimba nimic jumătate din lucruri sunt umbre Dumnezeu este și el o umbră viața noastră la fel n-am ieșit încă din peșteri să descifrăm cine stă de partea opusă a umbrei fiindcă nicio umbră nu-i singură în spatele nostru arde un
citește mai mult

îmi conduc viața ca pe un vehicul bag mereu în viteză la ieșirea din curbe scot din viteză înaintea curbelor (viața-i un drum cu multe curbe periculoase!) trebuie să schimbi întruna vitezele să frânezi să-ți arunci un ochi în oglinda retrovizoare altu-n parbriz mereu rămân lucruri în urmă înainte apar mereu alte lucruri totu-i fluid și dinamic nu se schimbă
citește mai mult

Mareea de la malul gândului mi-au rămas de la tine doar un șir de sunete moi ca niște vișine putrede nu mi te amintesc altfel decât ca o formă nedefinită ca pe un robot de bucătărie frământând aluatul pufos al cuvintelor în găocile ochilor mei împietriți nu-ți era prea clar ce era cu Spinoza ( lipsiseși de la cursul acesta!
citește mai mult

nu știu de ce cred că ziua de azi se va încheia prost că fiecare zi de acum înainte va fi un dezastru nici n-am apucat să dau binețe femeii care-mi împrăștie noaptea și care mi strecoară în pat zorile am ochii goi uscați de lumină parcă aș fi pe pilot automat în mijlocul unui trafic antigravitațional mi-am lipit pe
citește mai mult

Depersonalizare m-am trezit încă o dată din moarte din somn noaptea e ca un fel de Golgotă la capătul zilei murim în fiecare noapte câte puțin ne tragem sufletele ostenite lângă inimi o zi întodeauna e prea mult chiar și pentru un suflet nu ne mai ajunge timpul pentru câte avem de făcut nu mai avem răgaz să fim tandri
citește mai mult

într-o zi te redescoperi în aceeași zvâcnire irațională… de pleoapă restrâns dramatic în timp comprimat redus la un cadru pe o peliculă fotosensibilă cu milioane de cadre un negativ care se autodevelopează în cea mai obscură cameră a minții a Eului despre care nu știu mare lucru dar care răbufnește adesea de unde nu te-aștepți din cel mai crunt întuneric
citește mai mult

toți suntem vinovați aprioric mai întâi în fața lui Dumnezeu fiindcă ne-am născut din fructul păcatului apoi în fața Codruței Kovesi Înaltei Curți nimic nu-i mai condamnabil decât faptul de-a fi toți mințim despre trecerea noastră prin viață dăm șpagă constituim grupuri infracționale cârtim ne batem copii nevestele cumpărăm experiență influență plagiem procreăm suntem indezirabili hoți încă neprinși… până la
citește mai mult

5/5 (1) Parcă a fost ieri debaraua noastră s-a umplut de tablouri înrămate a devenit un mic Louvre întodeauna ne-a plăcut să ne înrămăm amintirile să le pictăm pe câte-o bucată de pânză apoi să le expunem ca pe niște tablouri într-o expoziție a sufletului una câte una să ne fie mai ușor de ajuns în minte amintirile stau ca
citește mai mult

De departe aud târşându-şi bocancii Conştiinţa de sine: – Bună ziua, iubitule, îmi şopteşte din mine. Nu-i răspund, dar o simt cum mi se-mprăştie-n sânge vicleană cum îşi împleteşte picioarele după spatele meu ca o curtezană sau cum plânge. – Nici nu ştii, iubitule, de câte ori am vrut să te ucid! Nu-i răspund, dar privesc de pe margini cum
citește mai mult

rătăcesc cumva oblic nu mai există atracţie maşinile plutesc grave deasupra șoselelor copacii se-apleacă-ntr-o parte păpuşarii fac tumbe se încurcă în sfori clovnii se-neacă-n „alcooluri” toate sticlele-s strâmbe spargem seminţe-n dinţii înegriți de carii omorând timpul mâncăm cu mâna stângă ne aruncăm oasele însângerate spre nori ploaia cade aiurea pe-alături cineva din umbră se-amuză grotesc amestecul limbilor pare o glumă
citește mai mult

Începuse să plouă cu broaşte râioase dinspre apus ajunseseră broaştele până la genunchii femeilor ba în unele cazuri chiar şi mai sus     Ploua torenţial cu şerpi, cu şopârle şi câini ajunseseră lighioanele până la şoldurile femeilor ba în unele cazuri chiar şi dincolo de sâni     era o vreme hârşită cum nu mai fusese de la  potop
citește mai mult

“…Pe Jean Fréron de un picior Un șarpe l-a mușcat ușor… Ce socotiți că s-a-ntâmplat? Tot șarpele-a crăpat!… ”   Voltaire   Mă puteţi arde pe rug, fiindcă nu am nevoie de corp, dă-l dracului! Mă puteţi înjura de mamă, fiindcă e moartă demult – nu mai sunt lacrimi… Mă puteţi umili cu viaţa, fiindcă nu m-a întrebat nimeni la
citește mai mult

m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea spintecată de triluri şi bâzâit de albină când am deschis robinetul din baie şi a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i un şuvoi de lumină   m-am spălat pe faţă cu scursura aceea lăptoasă care curgea în chiuvetă era rece de-mi lăcrimau ochii şi se lipea cu asprime de pleoape ca praful de cretă     femeia
citește mai mult

4/5 (1) A trăi înseamnă să introduci un ștecker în priză astăzi am fost programat să scriu o poezie de dragoste n-am mai scris până acum poezii de dragoste mașinile nu cunosc sentimentul acesta cuvântul suflet nu ne spune nimic pare o contradicție în termeni dicționarele nu fac decât să ne sporească confuzia legea a doua a lui Kirchhoff ne
citește mai mult

sufletul meu e ca un bazar insolit un loc zgomotos enigmatic pe fiecare tarabă scot la vânzare câte un vis beau ceai şi mă târgui mai las din preţ pentru cei care cumpără mulţi vin doar să-ntrebe să-ţi răscolească amintirile geambaşi insolenţi chilipirgii plătesc cu cardul ca să nu lase bacşiş unii cumpără la grămadă online (îți iau și sufletul!)
citește mai mult

Dumnezeu a murit ultimul breaking news sună lugbru ca un clopot dogit am rămas singuri analiştii îşi dau cu părerea „pe surse” concret nu se ştie nimic nu s-au facut declaraţii de presă celeste Papa se-adresează mulţimii c-un Urbi et Orbi invocând  pe Isus circulă zvonuri că Raiul s-a-nchis    că Iadul primeşte subvenţii                            că ISIS anunţă jihadul în cer
citește mai mult

lumina gâlgâia din Soare ca dintr-o rană deschisă umblam pe străzi ca miopii ultima stea se-nfundase în cer ca-ntr-o clisă iar viaţa scruta înainte orizontul cu ochii   cadavrul răspândea-n capela aceea un aer solemn părea că strânge viaţa cu dinţii treceam prin faţa-i cu chipuri de lemn şi făceam câte-o cruce pe ruinile minţii   afară lumina zilei se-mbrăcase-n
citește mai mult

5/5 (1)  câteodată Soarele nostru plânge ai putea crede că stropii de ploaie sunt lacrimi nu poți să nu te întrebi de ce ar plânge Soarele sau Dumnezeu nu poți de asemeni să găsești răspunsuri la întrebarea aceasta aici pe planeta Pământ singur loc în care trăiesc oameni în  Cosmos există și alte forme de viață care însă n-au inimi
citește mai mult

locuiesc între patru ziduri înaintea ferestrei se află un zid la colțul străzii altul lumea e plină de ziduri până la cer și chiar mai departe toată viața am escaladat o grămadă de ziduri crezând că așa e făcută lumea de la o vreme ți se pare firesc nu mai stai să despici firul în patru indiferența ta de exemplu
citește mai mult

scurm zăpada rece din mine cu amândouă mâinile și te caut înfrigurat printre frunzele galbene ale amintirii n-a mai rămas loc neumblat în jungla aceasta a sufletului toate frunzele însă sunt la fel de galbene și posomorâte mi-ar trebui încă o viață să ating fiecare frunză în parte cu vârful degetelor care te-ar recunoaște există o memorie miraculoasă a atingerii
citește mai mult

dimineața de azi îmi aburește fereastra cu vedere spre Soare îmi reduce lumea la o aglomerare de lucruri fără contur la o pictură naivă în tempera din care culorile se scurg se îmbrățișează frivol unele cu altele este o combinație ireală de alb și roșu ostilă ochiului conturul corpului tău se pierde în cromatica mistică a cearșafului care-ți acoperă lipsa
citește mai mult

uneori îmi reprezint lumea aceasta ca pe o eprubetă imensă din sticlă deasupra unei flăcări viața ca pe o substanță organică vâscoasă și dezagreabilă care trece prin toate stările de agregare ale materiei și se întoarce în materie faptul de a exista (așa cum ne place să credem fără să fim!) ca pe o glumă proastă a minții moartea denumită
citește mai mult

arborele meu genealogic n-are nici început nici sfârșit primul strămoș a murit la naștere eu ultimul nu am urmași izvoarele nescrise ale vremii vorbesc despre un străbun după tată descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri mâncătoare de creiere pe crengile arborelui meu descopăr de fiecare dată câte o păsăre Colibri vânturând timpul dar nu-mi găsesc numele în nicio cronică în nicio
citește mai mult

 într-o lume tăcută a obiectelor a cuvintelor a florilor Maria întruchipează excepția ieșirea lucrului din abstract din imobilismul acela dramatic al formei denumită lebădă uneori după aspectul aerodinamic al corpului și aripi Maria este o formă mișcătoare pe roți la fel de însuflețită ca o femeie oamenii de știință au descoperit forme de viață în piatră Eeistein în cuantica gândului
citește mai mult

 incizia ochiului tău e asemeni diamantului din mâna bătrânului tăietor de geamuri necruțătoare lasă în sticlă o dâră albă ca un țipăt speriat de pasăre dacă ai apăsa pe capete m-aș desface în două precum un sâmbure în două jumătăți imperfecte și inegale cu sufletul înspăimântat într-o parte cu mintea răvășită fâlfâind din aripi în partea cealaltă și n-aș mai
citește mai mult

vecinul de la parter n-a mai ieșit astăzi să dea zăpada din fața blocului lăsând dimineața sufocată printre troiene madame Bovary nu-și mai plimbă dogul german pe sub salcâmii înfloriți în mijlocul iernii îmi lipsește hârșiitul lopeții de lemn în omăt cântatul cocoșilor al șaselea simț imi impută tăcerea nefirescă a câinelui imprecațiile neconvingătoare ale femeii sirena stridentă a ultimului
citește mai mult

chipul ei blajin îmi vine în minte din negurile inefabile ale copilăriei și acum mi-o reprezint ca pe-o sfântă de pe icoană în mintea mea de copil credeam că sfinții erau și ei un fel de bunici împietriți în dragoste fără să înțeleg cum bunica îmi umpluse camera cu icoane și candele să mă ferească de Duhul cel rău dar
citește mai mult

Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă indiferent și să nu-ți  ocolești rușinat sufletul dacă am bănui câtă durere se ascunde în moartea unui pui de vrabie am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă un semn că ne pasă vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple și n-avem
citește mai mult

gândul de a te strâge în brațe mă sperie ești atât de firavă încât te-aș putea strivi între două degete ca pe o cupă de șampanie te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi dacă s-ar întâmpla să ploaie acum m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se înăuntru unui strop de cleștar șuvoiul de sânge
citește mai mult

mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă în zori nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele uneori te trezești confuz în mijlocul nopții dintr-un vis urât cu păianjeni aprinzi lumina te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute ca nu cumva să nu le tulburi monotonia printre uși uitate deschise spre baie observ în oglindă că
citește mai mult

ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră a unei securi de luptă pe care se așează un fluture sfidând toate principiile fizicii legea gravitației a cauzei și efectului și a unei umbre fără identitate care mă acoperă insinuându-se între mine și restul Universului încă nu înțeleg ce caut
citește mai mult

dacă n-ai fi fost tu ar fi fost altcineva nu-ți fă iluzii în blocul acesta cu zece etaje și mansardă ( de unde am să mă arunc în cap într-o zi!) trăiesc zeci de femei singure, cele mai multe sunt vii clipesc din ochi ca păpușile Barbie, au fețe și expresii asemănătoare, deschid foarte repede ușile când suni „bonjour, mademoiselle,
citește mai mult

i-am zis Cris de cum am văzut-o aș fi putut să-i spun altfel dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint ca o respirație dumnezeiască de înger simțeam otrava dulce a dragostei invadându-mi liniștea dimineții cu milioane de fluturi eram doar eu și Soarele unul mai îndrăgostit decât celălalt tocmai ne dezbrăcasem de straiele îndoliate ale nopții așteptând să te
citește mai mult

ieșea de undeva din mlaștina nopții odată cu apariția cavaleriei strălucitoare  a zorilor de fiecare dată venea din altă direcție și se așeza la același colț de stradă lângă același câine flămând și bolnav care nu mai avea putere să latre „Miluiți un biet poet cerșetor cu un strop de lumină!” se tânguia el în numele său și al câinelui
citește mai mult

n-am niciun chef să mă întorc acasă nici nu mai știu dacă este casa mea de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele sufletului vin tot mai rar nu m-am risipit niciodată în atâta albastru de cer printre atâtea păsări nocturne și pereți translucizi penetrați doar de liniște într-atât încât să mă pierd de mine însumi s-a întâmplat acum mereu
citește mai mult

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi, despărţiţi, amândoi, suntem unul, – o suprafaţă întinsă şi netedă – matematica n-are nici o treabă cu noi, o inimă şi cu o inimă fac o lebădă… braţele noastre sunt o ramură care arde, trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi, ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde apoi împărţim fericirea la doi. unul şi cu
citește mai mult