SORIN MICUȚIU- FEREASTRA DESCHISĂ- al treilea volum de poezie

decembrie 21, 2018 în Cărți de Cristina Ștefan

Cristina Ștefan

Prefață

SORIN MICUȚIU –  Fereastra deschisă

Al treilea volum de poezie, “Fereastra deschisă“,  al hunedoreanului Sorin Micuțiu (este din Simeria, lângă Deva) ne aduce, după celelalte două volume “Vindecat de nevisare“ și “40“, o poezie filtrată, mai matură, în care transfigurarea pleacă din visul inițial pentru a deveni cale metafizică. Spuneam despre poet în volumul său de debut:

“Sorin şi-a şlefuit scrisul în timp, într-o construcţie onirică fină, polifonică şi cu un impact de uşor mister asupra cititorului,  de nedumerire, surpriza lecturii ducând la o înţelegere limpezită de mesajul poetului. El ne spune în cel mai simplu, dar determinant sens, că visul lui, contemplările lui, nu sunt dintr-o stare pasivă, au scop clar, acela că vizibilitatea, în tot spaţiul existenţei a credinţei în Dumnezeu, duce la vigorarea spiritului, dar şi la conştienţa de a fi. Şi iubirea…

Iubirea de oameni, de părinţi, a femeii dragi, sunt toate vindecări de suflet,  de eşecuri, de neîmpliniri. Meditaţia spre acest sentiment, într-o curată comunicare cu natura, este apanajul unui poet edenic, haric, aşa cum nu se dezminte Sorin, indiferent de tematica abordată în poezie. El rămâne între cele două axe, hotărât, liniştit, sigur pe înţelegerea sa, rămâne privitor spre stele între verticalitatea divinului şi orizontalitatea iubirii.“ (Prefața volumului Vindecat de nevisare, ArtBook, 2012)

După trei ani, realizează, tot la editura ArtBook, volumul “4o“, în care continuă o compoziție pe direcția onirică și de credință: “Înfăşurat în giulgiul visării”, poetul arhivează vise, reflexia semnifică imaculat şi cuminte, realitatea sa poetică venind şi din meditaţii mistice. De fapt, emoţia limbajului său liric este în codul creştin asumat, identificându-se cu el.( Prefața la volumul “40“)

Acum, la volumul de  o a treia treaptă poetică, Sorin Micuțiu menține linia reflexivă și o accentuează pe trei tematici: a timpului ireversibil, a sentimentului de dor, a libertății ca simțire harică. Este și prima parte a volumului în care conexează acești vectori lirici în cumințenia versului care-l caracterizează: “Ca un miel fără glas/ am învăţat să înfrunt necazul,/ că e mai bine de la mine să las/ şi să întorc mereu obrazul“(Poveste de viață – Autobiografică)

Sorin Micuțiu, introvertit, dar condus de mentalitatea creștină manifestă, își asumă misia de curățire a sinelui prin efect direct al versului, deschis, ceea ce induce prospețime, nostalgie, melancolie  și transfigurează poetul pe calea binelui și frumosului. Introspecția este leacul,  nostalgia copilăriei, dorul de ea fac spinii să înflorească “în lutul firii ascunși“ (Dor nebun de mine însumi) pentru că:             “mi-e dor să adorm în grădină/ cuibărit în căpiţa de fân/ să simt cum toarce ca o pisică/ în suflet copilăria.“

Timpul, reduta necucerită de muritori, apare în versuri într-o conotație resemnată, un dat autotelic, poetul vizualizându-l ca pe un prezent dăruit, viitorul nefiind trăit, așadar neexistând: “timpul nu mă susţine/ oare câte uşi voi mai închide/ de emoţie/ de frică/ nu voi şti niciodată“. Meditația mi-a amintit de Preafericitul Augustin (354-430) cu noema căruia se aseamănă viziunea poetului despre timp: “Timpul este o dimensiune a sufletului: trecutului îi corespunde memoria, prezentului îi corespunde atenția, iar viitorului îi corespunde așteptarea. Devenirea este interiorizată, regăsită numai prin analiza sufletului(conștiinței)“

“nu mai ridic anilor redute

taxez fiecare clipă neîndulcită

aşternută cu dibăcie pe geana amurgului

mă remontez fără aranjamente şi măşti (Şi lacrimile se evaporează)“

Și noțiunea de libertate are la Sorin Micuțiu înțelesul creștin, de libertatea de a alege în opțiunea de a propovădui binele și frumosul.

“Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău“, a spus Preotul Iustin Pârvu în lecțiile despre “Daruri duhovniceşti, Editura Conta, 2007, p. 70-71). Exemplară în acest sens este poezia Libertate, în care este inclus  (ca vers) și titlul volumului Fereastra deschisă: “Libertatea/ este uitare de sine/ de n-ar fi zăbrelele/
fereastra deschisă/ spre curtea interioară/ durerile din ziduri/ și moartea/topită-n podea/ evadez în tăcere/ pe aripile rugăciunii/ mă trezesc/  în dangăt de clopot“. Mare putere de sugestie are metafora ferestrei deschise spre interiorul omului, în timpul rugăciunii și Sorin Micuțiu realizează însăși învățătura  principală a creștinismului de înălțare spirituală prin rugăciune. Am ales împreună titlul Fereastra deschisă dată fiind simbolistica puternică a sintagmei. În religia creștină Fereastra este simbolul Fecioarei Maria iar deschiderea sa permite pătrunderea nestingherită a luminii, lumina ca purificare sufletească, ca intrare a luminii divine. De aceea, marile catedrale creștine au ferestre în vitralii prin care să pătrundă lumina sfântă a “Ierusalimului ceresc“, în fapt reprezentând spiritul divin…Volumul lui Sorin Micuțiu poate fi o fereastră spre lumina divină, spre un spirit curat, blând, omenos așa cum îl cunoaștem pe poet. El este cel care care se confesează în vers în note calde,  deschide cititorului o perspectivă sufletească pozitivă:

“Păstoraş la oi, copil fiind

le-am urmărit umbletul

alergând desculţ prin iarbă…

Şi-n ochii lor privind,

mi-am oglindit zâmbetul.

 

nici ceasul înapoi nu-l dau
mă rog doar ca orele
să îmblânzească tăcerea
dincolo de realitatea zilei
e Veșnicia și bucuria de a trăi“

Capitolul al doilea din volum,    Semințe de credință și Psalmi de suflet, cuprinde versuri religioase, în note melodioase. Metanoia este o temă favorită:

“Sunt/ vinovat de neveghere,/ de necuvânt,/ şi neiubire,/ vinovat de necântare,/ de nelumină şi nelucrare…“

Alternând poezia cu rimă, ritmată cu cea în vers alb, psalmii, rugăciunile, meditațiile, într-un ton echilibrat, Sorin Micuțiu marchează sentimentul iubirii de Dumnezeu ca trăire fundamentală, ca trăire superioară a omului, singura dătătoare de sens edenic existenței.

Iar eu sunt într-un alb curat îmbrăcat.

Iubesc, şi-mi pare că văd îngeri

Ce zâmbesc prin ochii celor ce mă privesc…

Sunt fericit că eşti lângă mine,

Că parfumul iubirii Tale m-a fermecat.“

În capitolul III, Poezii dedicate, găsim o diversitate stilistică, date fiind dedicațiile către diferiți oameni care i-au marcat poetului scrisul, gândirea auctorială, viața, dar și unor tragice evenimente cum a fost incendiul de la Colectiv…acum câțiva ani.

Poetului Traian Dorz, poetul reprezentativ al Asociaţiei misionare “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din care face parte Sorin, îi dedică versuri omagiale, considerându-l mentor și prieten de rugăciune:

Să ne zidim unul pe celălalt

în poezie, cântare, cuvânt…

La brațul tău să zbor înspre înalt

liturghisind același legământ.

 

Macii-s în floare în lanul de orz

ne-așteaptă  Poetul: Traian Dorz!

O altă poezie dedicată “Psalmistului Golgotei, poetului creștin Traian Dorz, scrisă, de data aceasta, în vers alb, prozaic, denotă valoarea de simbol dată poetului Traian Dorz, care reprezintă pentru autor pavăza, ocrotirea, carapacea împotriva răului și dezbinărilor devoratoare de bune așteptări.

“Am ascuns seara aceea ca pe un suvenir în suflet,

de teama ochilor hrăniţi de nesaţul dezbinărilor

dacă nu ei, atunci cine

 ne-a devorat toate aşteptările?“(Poveste de Mizieş)

Poezia lui Sorin Micuțiu, în acest al treilea volum, marchează maturizarea exprimării sale lirice, contemplarea și visul urcând treapta meditației înțelepte, chiar dacă vârsta poetului este încă tânără, dar el are un atu din învățătura practicantă a religiei creștine…Ar fi nedrept ca poetul să fie încadrat la un singur gen liric literar, cel religios, pentru că Sorin Micuțiu scrie despre teme ample, meditative și cu mijloace poetice diverse. Drum frumos și poezie continuu lecturată de cititori!

Cristina Ștefan

 

LANSĂRI DE CARTE – 14 DEC. 2018 – 7 VOLUME LA SFÂRȘIT DE AN 2018

decembrie 21, 2018 în Revista de Cristina Ștefan

14 decembrie 2018 – LANSĂRI DE CARTE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ

December 6, 2018 in Evenimente by administrator

Biblioteca Județeană       Uniunea Scriitorilor     Vă invită la: 

Seară de poezie, proză, critică literară – LANSĂRI DE CARTE

Rodica  Dascălu- versuri VOLUMELE Dansul Vieții și Nervuri

Cristina Ștefan- romanul O călătorie la Salzburg

Ioan Neacșu- Primul an de “libertate“- eseu

Grigore Codrescu – Charlea Baudelaire- După 150 de ani-critică literară

Liviu Chiscop – axiologice, Bicentenar Vasile Alecsandri- critică literară

Invitați: Dumitru Brăneanu, Calistrat Costin,  Petre Isachi, Dan Perșa, scriitori, prieteni

 

Sala media a Bibliotecii Județene, 14 dec. 2018, orele 16.

7 VOLUME LA SFÂRȘIT DE AN 2018
După un an efervescent, cu multe cărți editate, cu schimbări și alegeri la Filiala USR, , cu dispariții de scriitori dragi și talentați, un an cu bune și rele în literatura băcăuană…Ne luăm rămas bun de la anul literar 2018, organizând o întâlnire la Biblioteca Județeană…Vă așteptăm cu poezie, proză și critică literară…noi, scriitorii băcăuani!

Momente de la lansare: au participat scriitori din Filiala USR Bacău: Calistrat Costin, Viorel Savin, Dan Perșa, George Calcan, Doru Ciucescu, invitați Cornel Galben, Oana Savin,  Ioan Enașoae, Mioara Băluță, Gheorghe Ungureanu, Constantin Jurebie, Violanda Bratu, Asociația Sofiroz. Televiziunea Tele1 Bacău a realizat un interviu pentru știrile locale cu Cristina Ștefan, organizatorul evenimentului. Au vorbit despre cărțile lansate Petre Isachi, George Calcan, Dan Perșa, Cristina Ștefan, autorii susținându-și volumele prezentate: Liviu Chiscop, Ioan Neacșu, Grigore Codrescu, Rodica Dascălu, Cristina Ștefan. Mara Paraschiv a prezentat cartea pentru copii “Sepia și elefantul”, editura Coresi, 2018.

Evenimentul din 14 dec. 2018 a fost un maraton de prezentare a cărților lansate. S-a vorbit despre fiecare volum, s-a concluzionat ( Petre Isachi) că ar trebui nu numai informare ci dezbatere pe fiecare volum în parte…Ne-am declarat mulțumiți de anul literar 2018 și am comunicat într-o atmosferă prietenească. Mulțumim Bibliotecii Județene pentru găzduire, Mulțumim Tele 1 Bacău pentru participare, mulțumim invitaților noștri care ne-au fost alături…Eveniment reușit! 

INVITAȚIE

decembrie 18, 2018 în Revista de Cristina Ștefan

Uniunea Scriitorilor din România  – Filiala Bacău              Invitație Dragi Colegi/ Colege confrați în ale scrisul, vă informăm și vă invităm ca în data de 27 decembrie 2018  să fiți alături de noi la o întâlnire de suflet, la o agapă frățească de sfârșit de an. Întâlnirea va avea loc la restaurantul ,,Parcul Trandafirilor”din municipiul
citește mai mult

cântec

decembrie 8, 2018 în Poezie de George Gitlan

3/5 (1) dacă aș fi un copac aș prinde rădăcini în inima ta, dar sunt doar o pasăre care nu știe decât să zboare, iar acesta, acesta este cântecul meu de libertate. Note –

Visul lui Ptolemeu Filadelful de Aurel Conțu

decembrie 7, 2018 în Poezie de Aurel Contu

Althea nu-i tulbura diminețile cu strigăte umbla numai în vârful degetelor nu se strecura în pat lângă dânsul când era obosit sau adormea cu fața la perete când îl simțea încordat fără chef de nimic nu-l cicălea niciodată la cap cu întrebări nelalocul lor ”unde-ai fost… de ce ai urme de ruj pe guler… de ce miroși a parfum de
citește mai mult

Recurențe de Aurel Conțu

decembrie 5, 2018 în Poezie de Aurel Contu

a scrie în zilele noastre este un fel de a-ți pierde timpul nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook stereotipuri precum „bună ziua” sau platitudini un fel de filozofie ieftină despre nimic într-o gramatică aproximativă poezie albă la propriu cu poza personală aferentă care ar trebui să acopere lipsa de idei talentul oricum acesta nu contează prea mult
citește mai mult

7 VOLUME LA SFÂRȘIT DE AN 2018

decembrie 4, 2018 în Evenimente, Revista de Cristina Ștefan

7 VOLUME LA SFÂRȘIT DE AN 2018 După un an efervescent, cu multe cărți editate, cu schimbări și alegeri la Filiala USR, , cu dispariții de scriitori dragi și talentați, un an cu bune și rele în literatura băcăuană…Ne luăm rămas bun de la anul literar 2018, organizând o întâlnire la Biblioteca Județeană…Vă așteptăm cu poezie, proză și critică literară…noi,
citește mai mult

Cauză și efect de Aurel Conțu

decembrie 4, 2018 în Poezie de Aurel Contu

dimineața îmi place să alerg singur uneori îmi iau și câinele un suflet curat și candid care nu se opune niciodată o face din toată inima cu dragoste așa cum noi oamenii nu izbutim nici măcar dimineața când alergăm când trebuie să ajungem la serviciu la supermarket unde se dau fierăstraie Husqvarna la ofertă întotdeauna avem ceva cu ceilalți care
citește mai mult

Tristeți de Aurel Conțu

decembrie 2, 2018 în Poezie de Aurel Contu

la fiecare început de Decembrie sunt trist se adună toate tristețele de peste an unele peste altele într-un loc fragil al tristeții undeva în preajma inimii până îmi înăbușă sufletul și parcă mă simt tot mai greu cu fiecare tristețe presată între filele acestei cărți a vieții fixată în bolduri pe aceeași bucată de polistiren expandat ca în copilărie când
citește mai mult

1 Decembrie de Aurel Conțu

decembrie 1, 2018 în Poezie de Aurel Contu

ca să-ți iubești patria trebuie mai întâi să ai o patrie nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă cu alte milioane de oameni într-un anumit loc o poți face la fel de bine oriunde în toate limbile Pământului nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu Grădina Maicii Domnului de exemplu Pământul e plin de asemenea
citește mai mult

ChatClick here to chat!+