august 2, 2017 în Poezie
diminețile mi s-au șlefuit cumva singure sau poate vara asta atipică a inventat pentru mine un fel de copilărie primordială în care am devenit un Alice androgin în propria curte a minunilor oglindite chiar dacă zidurile minții mi-au crescut imoral până în nori fiecare respirație arde în mine artificii nirvanice luminând cerul gurii acolo unde „Aum” amplificat de suflet mă
citește mai mult
iulie 21, 2017 în Poezie
5/5 (1) poţi să-mi dizolvi existenţialo matinal şi atât de precoce claustrofobia cu ştrampii tăi prea lycra să rămână credibili întregi în ascensorul acesta nebun dinspre moarte spre viaţă în care m-ai azvârlit placat aproape disperată din dragoste să mă faci eseu antologic chiar în buturile şi sub nasul rivalei de la parter devenită brusc spectatoare cu degetul înţepenit pe
citește mai mult
iulie 16, 2017 în Poezie
şi ochi cameleonici iubitule mi-ai spus în după amiaza big-bangului meu râzând lipită de cel mai înalt nuc din univers eu n-am înţeles ce voiai să-mi spui şi nici nu puteam să privesc prea adânc în mine când sânii tăi tremurau seminuzi iar rafael îți picta umerii pe irișii mei neuronii mi se amestecaseră hilar cu spermatozoizii supravieţuitori epidemiei mondiale
citește mai mult
iulie 10, 2017 în Poezie
de tine noaptea târziu mă leg cu cearceafuri cioplite din lună în lună tremurul minţii mi-a lăsat în insolvenţă virală inima în locul ei un copac înflorit mi-a crescut mult îţi mai place să îl urci să-l cobori să te joci în el de-a nemuritorii dar mai ales cum te privesc eu din josul meu în susul tău voi tăcea
citește mai mult
iulie 7, 2017 în Poezie
nimeni nu mai vorbește cu nucul din curte mamaie nici măcar tata frunzele îi sunt palide umbra zgârcită iar de tristețe n-a mai făcut nicio nucă pe leagănul din fața lui acolo unde îți odihneai gândurile și bătrânețile de unde răscoleai toate cerurile și răsfoiai biblia vine mereu un porumbel se așează cuminte pe scârțâitul lemnului și moțăie la fel
citește mai mult
iunie 29, 2017 în Poezie
5/5 (1) de nenumărate ori pentru că iluzia acestei vieți nu are noimă sunt mult mai viu atunci când visez în lumile de acolo există o logică mă simt împăcat cel mai greu mi se pare a ști cine pe cine visează eu cel fără noimă pe cel împăcat sau invers? e dificil de răspuns când ți se pare că
citește mai mult
iunie 23, 2017 în Poezie
în alb pe noptiera de la capătul visurilor tale am să-i pun pecetea Ochiului meu trezit un infim con de brad roșu să nu te condamni în vreun fel nici să nu mă judeci e un act unilateral o constatare de fapt ci nu o acuzație să o scrii cu orice cuvânt vei dori cu oricâte toate cuvintele dor eu
citește mai mult
mai 18, 2017 în Poezie
4/5 (3) şi-ţi voi fi îmi voi fi nu-ţi închide pleoapa uitării peste neputinţele mele încă vii chiar dacă ai obosit să mă vezi chinuindu-mă să urc bolovanul şi câtă risipă aduc cerului balansând luminează-mi Ochiule ruga de-atâta noapte în mine nu mai zăresc vârful muntelui nici nu mai ştiu dacă urc sau cobor lumea toată îmi pare de-a-ndoaselea stelele
citește mai mult
mai 17, 2017 în Poezie
3/5 (1) tu m-ai închis în gândul tău și-ai pus zăbrele, una câte una… “din dragoste, să nu îți faci vreun rău”, iar eu am acceptat, cumva, minciuna. “cât te iubesc, o dragul meu”, repeți mereu, ca mantră, dar pui un lacăt și mai greu în mintea ta, la poartă… eu te privesc și nu-nțeleg de ce ți-e frică de
citește mai mult
mai 16, 2017 în Poezie
3/5 (1) te risipeşti haotic fărâmă divină prin hotarele minţii cine eşti ce alegi să fii azi în visul cui îţi petreci eternitatea? sămânţă de muştar te prefaci şi muţi munţii munte eşti iarbă albastră alergată de mustangi în preerie fluture pictat de dali vultur şarpele primordial la sânul evei îţi asculţi tăcerea mantră OM OM ţipi şi de naşti
citește mai mult
mai 11, 2017 în Poezie
4/5 (2) dar cât de mare să fi fost uterul domnului să îmi nască mie atâtea gemene? *** mintea e un balaur m-a încuiat în rutina nimicului îmi aruncă gânduri ciosvârte să mă îngraș pentru tăiere postesc mi-e dor de mine *** aștept ora trezirii aștept nu am nevoie de timp să știu când a sosit vremea nici de clepsidre
citește mai mult
mai 7, 2017 în Poezie
3/5 (3) mai bătrâni decât timpul și-n primele lor lacrimi deplâng înțelepciunea pierdută a eternității oamenii-copii se nasc morți pentru că din moarte ei vin dumnezei de dorul iubirii oamenii- copii mereu mor și mereu se nasc oamenii-copii sunt doar o iluzie abracadabrantă în care ne-ascundem scheletul sufletului Note –
mai 5, 2017 în Poezie
4/5 (3) ai tu? în parc striga o fetiţă la un bunic adormit nu am nu am de unde să am eu comori nepământene copilă? uite tata mi-a luat un nichita din cer unul mic pentru buzunarul inimii şi toate cuvintele s-au făcut necuvinte bunicule şi armăsarii au trecut un pod nebun între vrabia de piatră şi vrabia de carne
citește mai mult
Comentarii recente