BROȘURA “AUD MATERIA PLÂNGÂND”, artbook, 2011

martie 17, 2016 în Cărți de Cristina Ștefan

5/5 (1)
Lansare:
concurs dedicat aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului George Bacovia
Selecţie şi concept: Cristina Ştefan
Grafica si tehnoredactare: Alexandra Ştefan şi Vlad TurbureaDescrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ŞTEFAN, CRISTINA
´´Aud materia plângând´´/ Cristina Ştefan.- Bacău: Art Book, 2011

Copyright 2011- Cristina Ştefan
© 2011- Art Book, pentru prezenta ediţie

Toate drepturile rezervate Editurii Art Book
Nicio parte a acestui volum nu poate fi copiată
fără acordul scris al Editurii Art Book.

Cristina Ştefan
´´Aud materia plângând´

Notă editorială

George Bacovia- aniversarea a 130 de ani de la naşterea Poetului

„Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu
E o jale de toamnă pe-acolo…”

Bacăul îşi aniversează Poetul! Oraşul în care s-a născut, l-a simbolizat ca proprie imagine poetică aşa după cum lirica sa expresionistă a fost o estetică unică, de surprindere unică, a târgului provincial de acum 100 de ani în atmosfera mohorâtă a străzilor pustii.
Şi poate părea straniu astăzi când urbea este luminoasă, clădirile sunt strălucitoare în culori vii, străzile sub răcoarea castanilor sunt largi şi curate, că îl regăsim aici, acasă, într-un anume aer respirabil numai localnicilor, poate pe strada lui, pe aleile ascunse din parc, în curtea liceului neschimbat peste veac.
Oricum poeţii îl recunosc simplu pentru că „pustiul şi târziul” toamnelor băcăuane nu s-au schimbat, spaţiul a luat forme moderne, arhitectura s-a înălţat, străzile nu mai au felinare ftizice şi au dispărut bodegile afumate cu obloanele lor grele deschise în stradă. Dar acel spirit unic, bacovianismul, continuă să se divulge în versuri:

„- Iubito, sînt eu la uşa-ngheţată.”

Atmosfera „Plumbului” s-a încuibat în oraş şi poate numai amurgurile autumnale o scot la iveală, autentică, în tinereţea ei de atunci, umbra poetului.

Poeţii scriu în oraşul în care „Clavirele plâng în pustiu” pe când „Adînc, prezentul, închide fereastra.”

Cenaclul literar artistic Lira21 a dedicat aniversării bacoviene un concurs de poezie a cărui jurizare a fost acceptată de poeţi cunoscuţi, membri de onoare ai cenaclului, profesori universitari, membri USR dar şi de către toţi membrii cenaclului care au dorit să evalueze textele prezentate în concurs:

Componenţa juriului:
 Victoria Milescu, scriitor, membru USR
 Ioana Geacăr- profesor lit. rom., scriitor, membru USR
 Tudor Cristea, profesor lb rom, scriitor şi critic literar, membru USR
 Revista Plumb, prin redactor şef, Ion Prăjişteanu, membru USR
 Cezarina Adamescu, scriitor, membru de onoare în Lira21, membru USR
 Vlad Turburea, scriitor, membru de onoare Lira21
 Silvia Bitere, scriitor, membru de onoare Lira21
 Elisabeta Iosif, jurnalist, scriitor, critic, preşedintele Ligii Scriitorilor Bucureşti
 Daniel D Marin, prof. lb rom, membru USR, consilier editor pe site RoLiteratura
 Virgil Titarenco, scriitor, director site literar Hermeneia
 Teodor Dume, scriitor, jurnalist, membru de onoare Lira21
 Ionuţ Caragea, scriitor, membru USR
 Luminiţa Cristina Petcu- poet, prof. conferenţiar, dr. geog.
Rezultatele concursului dedicat poetului George Bacovia:

JURIU:
LOC I POEZIA 32 – IOANA CĂTĂLINA ROŞCULEŢ- 102,55 puncte- Darul de smirnă
LOC II POEZIA 4 – ANA TUDORAN – 102,10 puncte- Sedimente
LOC III POEZIA 24- MIRELA BĂLAN – 100,90 puncte- Gustul uşor amărui al scrisului

VOT LIRA21:
LOCUL I- POEZIA 4- 16 PCT – ANA TUDORAN- Sedimente
LOCUL II-POEZIA 28-13PCT – OTTILIA ARDELEANU- Unui prieten
LOCUL III-POEZIA 2-12PCT – CARMEN TANIA GRIGORE- Un sezon cât o viaţă
LOCUL III-POEZIA 30-12 PCT – MARIA DOINA LEONTE- Amurgul deschide o fereastră înlăuntru

Broşura editată la Editura ArtBook Bacău consemnează acest eveniment aniversar,
Sub consilierea scriitorului Calistrat Costin, preşedintele filialei USR Bacău şi redactorului şef al revistei Plumb, Ion Prăjişteanu.

Premiul I

Darul de smirnă- Ioana Cătălina Roşculeţ

până la ziua ta sunt sute de nopţi
mai lungi decât sute de zile şi peste ziduri
literele nu stau să iasă rotunde, îmi tremură mâna
îţi scriu despre puiul de tigru ajuns la vremea înțărcatului
îl învăţ săritura prin cercul de foc. ce zici?
am găsit şi un circ unde nu se moare din prea mult curaj
acolo, cu răsuflarea zburdând înspre oameni se joacă pisiceşte
într-o zi mi-a adus în gură un iepure alb
nu era destulă linişte pentru strigătul de întâmpinare

ieri am gătit o prăjitură cu prune şi mirosea atât de bine,
încât puiul a refuzat prima bucată de om.
suge iritat din sânul meu stâng
de două ori mai mare decât celălalt. am cardiomegalie
ştii? un prieten a murit din asta
eu port doar un sutien push-up care îmi maschează defectul

Premiul II

Sedimente- Ana Tudoran

am invitat singurătatea firesc
pe cel mai confortabil fotoliu
s-a aşezat cu zâmbetul molipsitor
la o cafea ascultând
stropii de vară curgând inodor
peste colţul de timp ruginit
îngropat în nisip

fuma detaşată
azi nu voia cuvinte mari
rumegase sobrietatea îndeajuns
cât să-i ajungă pentru un secol
trecuse prin toate emoţiile
ca un ceasornic nemţesc
a învăţat în fine
că simpla ei prezenţa este un dar
obişnuieşte să spună deseori
eu nu mă plictisesc niciodată cu mine

gândul a ramas ancorat la umbra unei stânci
far luminând naufragiul din noi

Locul I – Lira21

Premiul III

Gustul uşor amărui al scrisului- Mirela Bălan

Paingul adună prada
din pânza ţesută fără loc de-ntâmplare,
îşi pregăteşte cina tainică
asemeni poetului –
lampagiu conştiincios,
aprinde fiecare felinar
din raza trăirilor de peste zi,
mijind în peliculă
pe fruntea-i ascuţită
de lumina înserării.

(Linişte crescândă în cercuri tot mai înguste,
feerică apă de sensuri absconse…)

În mijloc cuvântul
(o pauză lungă-n citire)

și tăcerile lui, fără vârstă,
îl poartă-ndărătnic în pântec.

Iar tu, cel care aştepţi,
nici nu ştii –
să râzi sau să plângi
de-această nenaştere,
de-acest refuz al memoriei.

Lecţie de economia sufletului- Andrei Velea

încerc să-mi vând mie însumi un poem,
dar nu ţine…

ştiu mult prea bine unde mi-au suflat în urechi zeii
şi unde am consemnat doar, ca un contabil
cu telescoape prăfuite în loc de ochelari,

unde am descoperit un mecanism veritabil, ingenios,
care se susţinea singur, cu toate bizareriile, revoluţiile
şi lucrurile anapoda pe care le propunea

şi unde m-am redus la a împleti noduri exotice din cuvinte

ştiu mult prea bine unde am făcut concesii,
unde am ezitat să mă arunc în prăpastie, cu foaia sternului
pe post de paraşută

şi unde am simulat un hău din adâncimea unui pahar

ştiu mult prea bine unde am zis că muşc gleznele realităţii
până la sânge
şi unde doar m-am murdărit cu suc de roşii pe buze…

ştiu mult prea bine unde erau grele cuvintele,
ca nişte adevăruri supraponderale, fruste
şi unde erau uşoare ca formele unei adolescente primăvara…

clasat pe locul IV

Amurgul deschide o fereastră înlăuntru- Maria Doina Leonte

gândul amar
rozător perfid strecurat sub piele
se lăfăie dureros
undeva în partea dreaptă
inima îşi pierde raţiunea iubirii
într-o încăierare de idei
şi de orgolii

Îmi simt picioarele încălţate
cu bocancii altuia
iar mâinile fluturând eşarfe albe
din craterul de neputinţe

cu o ultimă zvâcnire
mă decojesc de măşti
până la simplitatea primului plâns
pe cărămida crudă
se rescrie acelaşi amurg

predestinată durerii
învăţ să cânt
privighetoare oarbă
în colivia de iertări fără număr

clasat pe locul V/ locul III pe Lira21

Un sezon cât o viață- Carmen Tania Grigore

străbat un munte de răbdare
pe versantul acesta defrișări de vorbe
pe celălalt plantații de cuvinte
departe
tot mai departe
clopote vestesc ora de vecernie

cu ploaia pe umeri sunt mai puternică
mă pot strecura mai fluid
spre miezul făgăduinței
ca un copil din flori
în căutarea semințelor

aud cum sfârâie în coaja copacilor
nodul de chihlimbar
și mă întreb
la ce bun înstrăinarea

la ce bun plânsul dintr-un ochi vegetal

clasat pe locul VI/ locul III pe Lira21

Unui prieten- Ottilia Ardeleanu

Dumnezeu te-a ales pe tine
să-mi arăţi calea printre cuvinte
când m-am rătăcit şi
nu înţelegeam ce trebuie să fac
unii au râs de îngerii mei bonţi
căzuţi într-o aripă
cu ochii scoşi
tălpile arse

te-ai aşezat în genunchi şi
le-ai uns picioarele

s-au scuturat în rime
împerecheate gânduri
pe degete

de-atunci multe pene am smuls
din mine

clasat pe locul VII/ locul II pe Lira21

Nefacerea zilei- Cristina Ştefan

de marţea trecută
am găsit o formulă nouă
pentru frig
o privesc
în toată noima ei
de femeie a gerului

o văd cum îşi muşcă
spuza îngheţată din carnea cuvintelor
cum mă vânează zbrehudă
prin lentile- trucate vitralii-
o recunosc gâlgâind
şmecherii de ispită
când îşi numeşte fiarele buimace
ikebane din lujerii iubirii

o privesc încă o săptămână
întru dovada că are gravitaţie
fără calcule
fără să-ncerc măcar
un puls, un minus,
o dimineaţă sau o cucuvea
încremenită la geam

voi cădea miercuri
în viclenia muşuroiului de oase
ea se logodeşte vorace de azi
poate e joi
cu tristul cub al singurătăţii

şi dacă pleci iar
azi pentru o zi nefăcută
îmi voi răspunde mirării
cu triumful lacrimii
de un foarte sus duminical
– nu, Doamne! n-o scriu!
ea nu-ţi va face un pâlc de copii!

clasat pe locul VIII

Timpul, calul sălbatic de nestăpânit- Claudia Minela Petre

Au rămas în urmă anii şi simt cum viaţa se scurge fără voia mea/ când nu mai eşti tânăr îţi doreşti să te evapori precum roua sorbită de soare dimineaţa

ajungi să cauţi prospeţimea în puieţii din jurul tău/ te doare tinereţea lor te simţi asemenea copacului peste care toate iernile şi-au adunat petele negre/ cioclii cu aripi croncănind sacadat ca o toacă plecarea

fiecare pom îşi găseşte sfârşitul în rădăcinile lui
râuri de suflet murind în tăcerea pământului

Clasat pe locul IX

Azi: Piesă de teatru presupus interactivă cu ritm impus
sau one man show – Mirela Orban

Scenograful din mine inventariază resturi
cu sinapsele obosite
sub greutatea revărsărilor tale.

La matineu rostogoleşti cascade
punând la pământ iarba pieptănată cu răbdătoare gânduri,
frămânţi desculţ lutul muiat în sângele macilor scuturaţi
până când ziua bălteşte-n mocirlă.
Stropii împroşcaţi nu fac alegeri,
privilegiaţii din primul rând rabdă cu stoicism
îmbrăcaţi la patru ace de indiferenţă.
Neovaţionat
încerci scenariul unui outsider prin lamentări infantile.

Fulgerător, răstorni decorul pe dos.
Rămasă fără replică
înclin balanţa cu yang-ul la supraplin.
Scursura cenuşie prelinsă pe peretele nordic
îmbibă norii ajunşi caldarâm.
Victorios, regizor şi actor
cu hăţuri ancorate-n patru vânturi
mă ţintuieşti cu privire de plumb
şi râzi ca de o farsă bună

fără să ştii
mâine o să joci cu sala goală.

clasat pe locul X

Alte poezii în concurs

Caii cailor mei- Ana Tudoran

caii tropoteau pe malul albiei secate
mirajul unui ochi de apa îi gonea nebun
cu coama sură fluturând în vânt
peste câmp de sânziene
prin popasuri pârjolite
trec
copitele obosite
visând albia curată
din fluviu larg și răcoros
alinând arșița pielii într-un amurg
așezat peste coline îmbelșugate

imaginea fetei morgana îi cauta în somn la dinţi
legați de gardul târgului părăginit
cândva faimos şi elegant
mirosind a liliac

pe drum
se zguduie înghițiți de praf
confraţii îmbarcaţi în camioane

S-au terminat cuvintele- Andrei Velea

s-au terminat cuvintele
n-au mai rămas decât gesturile
s-au tocit braţele
n-a mai rămas decât imaginaţia
sterilă

mină de aur stoarsă
precum sânul mamei
până la praf
de către nou-născut

totuşi am scris aşa de mult că-n timpul ăsta
chopin
s-a deshidratat fugărindu-şi pe treptele poemului
pianul

Ea nu vine singură niciodată- Mihaela Nicoleta Aionesei

se zvârcoleşte muşcă pământul
la câţiva kilometri distanţă
măsoară jumătatea de câmp
cu un ochi atârnat în copită

adie o toamnă mucezită dinspre ea
umbre şi scâncet colb de oase sparte

prin vechiul templu
bântuie tăcerea cu un corb pe umăr
din când în când se opreşte
şi ciuguleşte
coaja unui miez secat de primăvară

pe riduri crescute în taină
răzbate un fir de iederă spre lună
a mai rămas un pătrar
să-mi numere bobii
crescuţi de-o iarnă vitregă în orbite

aşa că-ţi spun
păşeşte încet neroado
să nu-ţi sperii fiicele
care încet
şi blând
cosesc

Ora de lângă ploaie- Cristina Ştefan

pe cadran
un punct alb
mai vii?
pavajul de granit cuprins de muşchi verde
alunecă o umbră spre portiţa
din fier forjat
e-un clopot de alamă sus pe gard
şi-n înserare reflectă
felinarele străzii
vânt rece
plouă adânc
din pământ plouă
grădina părăsită musteşte
arome de liliac sălbăticit
se-aude începutul sufletului
şi sarea cerului
m-aşază în umbră la loc
mai stai!
nu mă sinchisesc
de venirea ta repetată
înalt şi blond de poveste
tu bărbatul cel mai frumos din lume
poate împăratul muştelor sau Alehandro
care citea romane de dragoste
nu-mi mai pasă
de staţionarea ta interzisă
eu sunt parcele de timp
clar împărţite
una orară de ascultător cuminte
şi una minutară
de arcuş răzvrătit
cântă-mi!
sunt deşteaptă şi calmă
şi clopotul vechi de pe gard
prelungeşte o trăire de tine
ca o moarte spartă-n confeti

Orice poveste are un final- Adriana Butoi

pe seară
ipocrizia îşi arată pletele
vorbeşte cu nonşalanţă despre minciuni şi îngeri
pregăteşte în linişte aşternuturi colorate
pentru o altă victimă
eutanasiază iubiri
ca un hingher înfometat
postează amintiri cusute în singurătate
îi e frică de fiecare umbră sau adevăr
rânjeşte cu emoticoanele în buzunar
arificiu de calcul
(cam atât ştie)

în optimismul ei creşte întunericul

Albă-ca-zăpada s-a-ntors- Jeanette Carp

albă-ca-zăpada n-a murit
albă-ca-zăpada a-nvăţat
cum să-şi îndrepte spinarea
cum să nu se mai oprească din cântat
din sirtaki
din lambadă
din râs
din tuşit
cum să privească omu-n ochi până-i şi vede culoarea irisului
pe care i-a ghicit-o fără greş
cum să nu se mai radă-n cap ca sinead o’ connor şi demi moore
( a-nţeles că se găseşte în alt context
şi-n altă situaţie de comunicare decât cele două anglofone
precum şi că ea în principiu nu-şi foloseşte lucrativ imaginea )
a-nvăţat cum să nu mai provoace accidentele
acelea care-i făceau vânătă faţa albă
şi mai sângerie gura roşie ca sângele
albă-ca-zăpada
apucă acum hotărât oglinda
şi tu taci

aveţi fiecare
nevoie de curaj

La birtu’ lu’ Stan- Iuliana Linte

viu dâ la mormântarea lu’jan
ăl dă-şi vându cinci copii la streini
mă-ntâlnii cu ina da’ nu vorbii cu ea
că era cu văduva
împărţeau prosoapele şi-aruncau banii
crinii din biserică luminau
parcă erau obrajii inii mele
înfloreau salcâmii şi m-aştepta
noapte dă noapte m-aştepta
da’ nu m-au vrut părinţii dă ginere
că-s dăsculţ şi n-am petec dă pământ
nu-l jeli nimeni pă jan
vă spusei copiii pân streini
săracu’ jan vru şi el pământ
acu’ l-are pă piept
mama ei dă viaţă

Vârsta prescrisă – Aurel Avram Stănescu

Când n-au trecut toţi anii peste noi
am reîntâlnit-o… era frumoasă, frumoasă
departe de vârsta marilor pasiuni
nu era perfectă însă eram cuplul ideal
ea divorţată, eu însurat sau invers… nu mai ţin minte
avea o literă-n plus, un cerc, un însemn
care mă cuprindea şi mă arunca înşelător spre ea.
După despărţire câteva legături o aruncaseră în alta
dar când ne-am văzut am ştiut!
Ne întâlneam, ne ascundeam, mă proteja
cunoştea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărţire
mergeam adesea pe la ea, mă chema şi-o căutam
să respirăm împreună acelaşi orizont
însă mai mult de o îmbrăţişare nu ne permiteam
eram siguri că nu ne mai puteam opri.
În anotimpul florilor căzute şi înflorite, temperaturile o luaseră razna
şi vara mă înăbuşea prin căldura ei, cu problemele mele
şi dilemele noastre. Într-o seară cu lună mare, clară
uluitor de luminoasă şi nefiresc de pustie, m-a încercat ispititor
a zăvorât uşa de trei ori, la fiecare mişcare zgomotul încuietorii
creştea şi ea se întrista, a pus lanţul la uşă
zornăia zgomotos, parcă şi-l atârnase de gât
era cocârjată din cauza mea, o apăsau pasiunile mele
nehotărârile mele, remuşcările mele dar s-a îndreptat mândră
apropiindu-se devenea tot mai înaltă deşi era mai scundă decât mine
până m-a acoperit cu-n văl de romantism ceţos
ne-am aşezat pe-un scaun, pe singurul scaun din lume
şi am început să ne-adâncim privirile în noi
era cald, zăpuşeală, târziu, tăcerea căzuse peste noi
eram aproape goi, răsuflările noastre haotice ca nişte flăcări
îşi completau perfect ardoarea, în liniştea senină şi-n ţipetele nopţii
luna scânteia prin cameră, fierbeam răscolit, nu mai aveam glas
ochii săi verzi se-încleştau în mine, sufletele se-nfiorau
trosneau la fiecare zvâcnitură, nu mai auzeam decât
gâfâielile noastre dezordonate, căzute peste amândoi,
fremătam, ne volatilizasem, bluziţa ei galbenă
cu un desen de Picasso abstract dispăruse
sânii săi minunaţi mă mângâiau dansând în aşteptare
se-nghesuiau între noi, mă fixau în afara graniţelor nemărginirii
mă-ncercuiseră în văzduh, clipoceau peste ape, tremurau
becurile de 100 de waţi străluceau ca nişte sori
era deja unu sau două noaptea simţeam cum timpul s-a blocat
pot spune către infinit deodată, i s-a făcut frică vedea în ochii mei
eram în stare să merg până la capăt cu toate riscurile
joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început
cu o trădare neînchipuită, preţul era prea mare
i-am auzit vaietul întretăiat de un suspin scârţâind:
Acum poţi să pleci mi-ajunge! Mi-am potolit foamea şi setea de tine
acum poţi să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un mileniu, o viaţă
pleacă repede şi nu privi în urma ta nu o să vezi pe nimeni
sunt cu tine întotdeauna şi aşa voi rămâne!
Ne-a venit rău, am plâns amândoi, am gemut…
m-a sărutat veselă la despărţire şi m-a expediat
eu, să spun drept nu eram vesel!
Planuri, iluzii, proiecte eşecuri?
Dar ea perfecta, nu-şi închipuia să nu mă vadă
m-a căutat şi din nou m-a găsit când scormoneam la rândul meu
pe poteci singuratice din parcuri
unde paşii noştri se pierdeau în zări, pe mări, sub oceane
şi nu-mi păsa că iubirile mele apocrife şi sentimentele mele pestriţe
vărsau lacrimi vinovate însă noapte ca aceea
când luna se încăpăţâna să lumineze dragostea noastră limitrofă
nu s-a mai repetat… profilul ei acum avea ceva bizar
dispăruse atracţia, ne-am revăzut de multe ori
şi-atât de bine ne simţeam împreună departe de orice frământări
ca două flori ce nu se pot amesteca însă pe furiş se privesc, se preţuiesc…
Era într-o vineri când aşteptam şi ea plutea bucuroasă spre mine
trei bărbaţi o aşteptau în aglomeraţie unul era alesul
a plecat cu ei, a trecut pe lângă mine având capul în jos
luni mi-a sunat mobilul avea vocea moale, gâtuită
parcă-şi cerea iertare: Eşti om nu sunt gelos
de mult mi-a dispărut acest simţământ urât.
i-am spus imediat cum ne-am revăzut:
trebuie să te recăsătoreşti să mă uiţi şi să te uit!
Era atât de fericită, vroia să-mi şoptească:
Hai acasă, în odăile noastre cu lună vino în patul meu
la sânii mei mi-e dor de tine, mi-e dor de noi !
Toată era o chemare, dorea să înflorească cu mine
de data asta eu m-am ferit din calea ei deşi atâta o visam.
După aceea a trebuit să divorţez sau să mă-nsor
nu mai ţin minte dar ştiu sigur că nu s-a măritat
şi-a plâns mult când am murit acum
nu are curaj să vină la mine-n mormânt
nu poate să-şi justifice prezenţa
însă îmi place să visez cum mă proiectează
cu ochii săi verzi-albăstrii.
Iluzii ! Proiecte? Vise! Idilă! iubire indecisă…

Delir- Adriana Butoi

alung ploaia
de ea îmi juleam gândurile
vise ticsite de singurătăţi
nu mai diger luna absurdă
cântecul ei mucegăit mă revoltă
luceafărul ăsta inorog atipic
preface într-o epavă
dimineaţa arămie născută în mine
totuşi sunt destul de nebună să cred
pe o linie dreaptă
sufletul tău îşi desenează apocalipsa

Timp de cernere- Sorin Micuţiu

prins în hățișuri de gânduri
niciodată nu ajunge
banii sau arta
nu îl mulțumesc
e greu și ușor
două povârnișuri
în umbra Crucii
scrumul rodește
veșnicia și clipa

potirul zilei
ascunde pelin în dulceață
uneori e invers

așteptarea topește în aer
sfioase îmbrățișări
buzele uscate
sorb în ascuns
fiecare picătură
niciun murmur
doar o rugă
tainic se-ngână
cu luna

Spirit hedonic- Claudia Minela Petre

Sunt femeia ta
de când destinul a decis să-mi câştigi orele şi anii
aşa cum câştigi la poker în zile norocoase pot după pot

sunt femeia ta
când facem dragoste ca doi surferi prelungindu-şi plăcerea până la sfârşit când muntele se sparge de ţărm ca un balon uriaş de confetti.

priveşte-mi pântecul rotund eşti o parte din mine renaşte iubindu-ne pe amândoi ia-mi sânul şi înfruptă-te din el

sunt femeia ta chiar şi atunci când taci când tragi fum după fum când privirea ţi-e zbor de vultur peste munţi şi păduri
mă dor frământările tale mă sfâşie ca o haită de pirania

vorbeşte-mi
împarte cu mine sentinţa
lasă-mă să fiu femeia ta şi dincolo de iarnă
să ne topim împreună zăpezile din urmă

sunt femeia ta
bărbate
mamă soră iubită
mereu lângă tine în vis
în treziri matinale cu miros de cafea

şi dincolo de porţile cerului
sunt

Torpoare- Ottilia Ardeleanu

pervers
aurul din soare se topeşte

acuarelă scăpată din mână
lumea

curge
poezie fierbinte pe limba poetului

dintr-o melodie sar stropi
repezi

nu pot stinge
iubirea

Soldatul de piatră- Victor Ciobanu

Soldatul de piatră
străbate aerul vertical, de jos în sus,
cocoţat pe un soclu de piatră,
fixat pe un covor de piatră,
întins pe pământul
al cărui punct de sprijin este Nimicul.

Soldatul de piatră
nu a putut fi niciodată mângâiat.
El a fost doar şlefuit
de ochii bunicilor noştrii,
de ochii părinţilor noştrii,
de ochii noştri,
de ochii lor,
de ochii voştri.

Soldatul de piatră
nu are sentimente,
are în schimb o privire rece
cu care scrutează moartea fiecărei viitoare secunde
chiar înainte ca aceasta să se fi născut.

Soldatul de piatră
nu are nevoie de saluturi,
el însuşi salutând trecerea timpului
salutându-i pe bunicii noştri,
salutându-i pe părinţii noştri,
salutându-ne pe noi,
salutându-i pe ei,
salutându-vă pe voi…
…salutând:

– SĂ TRĂIŢI!

Uşile! Uşile! – Andrei Măjeri

furia laptelui a pus patimi nepereche
în pântecul ei mustos
îşi pictează într-un ciob dimineaţa cu galben
pielea ghinionistă şi râde la vederea
unei femei pe care nu o mai cunoaşte
ascunde toate durerile în cocul rotund şi ţeapăn

acum câteva frunze acum câteva urlete
în burtă i-a crescut un ghimpe cu picioare
El Fugitivo i se zicea printre blocuri

ascult din patul său prea înalt
o melodie stupidă a Irinei Loghin
“doar o mamă poate ştii
ce e dorul de copii măi…”

râd cu mătuşa mea grasă şi lăudăroasă
despre copilul pe care îl mai ştie din fotografii
vorbeşte despre el cu gura mare slobodă
nu-i iartă iernile fără pom de Crăciun
nici primăverile fără flori la Ziua Mamei
pentru femeia asta lacrimile
n-au ştiut să stea lipite de gene
i s-au agăţat buzele mari de sufletul meu ca un scaiete

verdele dă bine doar în cerurile ploioase de iulie
sau pe pieptul cu sâni de alăptat copiii răi
mi-a spus că gurile frumoase nu pot să aibă duşmani
şi-am crezut-o pe cuvânt

e dintre acele femei monument naţional
caută tot timpul colţul la masa rotundă
şi adevărul fiecăruia chiar la cei care nu-l au
descoperă în mine un copil curios
sub picioarele de lemn ale mamelor părăsite

în vremuri pe care mi le-a povestit
o dată pe an la un sfânt oarecare
scotea copilul rotund pe geam
peste ani Michael Jackson făcea la fel

e cât o primadonnă cu pământ sub unghii
am supt la ţâţa ei vreo 14 veri şi 6 ierni
neplictisit de doliul unor sâni
pe care i-am botezat Luiza şi Sorina
de la ea aflasem că toate
trebuiau să poarte un nume

numai pământul crud al toamnei
ştie câte ace ascunde cocul ei

Ce rost are să vorbim despre taţi ?- Andrei Măjeri

doar Big Fish este un film
cu adevărat bun care să roadă
coarda sensibilă dintre copii şi taţii lor
poeziile sunt interzise pentru ei
de Crăciun primesc războaie
concedieri sau concedii amânate

la început se împărţea lutul suflării
din vasele fericiri şi nefericirii
taţii au rămas mai la urmă la coadă
abia s-a mai făcut de nişte omuleţi
Olarul a muncit cu mâinile sale
frumoase reci şi lungi
ca Ioan Botezătorul lui Da Vinci
în prima dimineaţă cu rouă între degete

când s-au plămădit gloriile cântecelor
Lutierul a ţinut pentru el
corzile cele mai bune
aşa se înţelege de ce există
viori şi neviori

când sub cer se pierdeau la zaruri
aerul şi fraierul
taţilor noştri li s-a pus de-o parte
vântul fremătător

de atunci îi taie la Paşte
ca pe oile căpiate

Nu vreau să-mi pierd trupul acestei morţi
(despre desăvârşirea iubirii sau doza vitală de poezie)- Mirela Bălan

Am coborât în inimă pentru prima dată
să-i pătrund bătaia stingherită
de baierele morţii.

Doar acolo sunt eu cu adevărat
şi respir încetişor,fluier naiv
într-o simfonie de gesturi neîntâmplătoare
pe drumul deschis dintr-un măr…

Împrejur oastea firelor de iarbă
urzind melodii familiare
şi Dumnezeu –
îmi suflă-n ceafă ca-ntr-o iesle.

Tic-tac-ul ritmic mă aclimatizează
la variaţiile de intensitate ale secundei,
anotimp al obişnuinţei de-a nu mă obişnui
în realitatea clepsidrei întoarsă o singură dată,
iubirea devine bizar de simplă –
sufletul îşi joacă hora de înger,
pe când fluturi şi păsări colonizează trupul,
depănuşat pentru radiografia zilnică, iată
moartea îl ţine în braţe şi-l dezmiardă…

Eu zbor în vers alb peste lume,
prezenţă-nşelătoare
în abisul gânditor
al celui ce mânuieşte clepsidre…

Amnezie autoindusă – Mirela Orban

o mare de coloane ridică secundele
rătăcesc printre capitelii
sculptate-n plafonul ultimului gând
laitmotivul păstrează linia tăcerii

credeam că paşii au
impregnaţie personală fosforescentă şi
fiecare îi vede pe-ai lui îi simte măcar
dar valul a măturat umbrele atingerea mirosul fetiş
a rupt firul legat de-ncheietură
lăsând locul imaculat de străin

smulsă de undeva
şi aruncată aici nu caut
aştept să mă ajungă dimineaţa
primului cuvânt

Destin neînţeles- Maria Doina Leonte

În colţul prăfuit de somnolenţe
un pian dezacordat
dă semne grave de singurătate
pe portativul timpului
agăţ doimi de clipe
şi pauze întregi cât să înghit în sec
de pofta unei promenade
printre frunze mustind a ploi

presez pe tâmple ultima filă
cu poeme din locuinţe lacustre
mai torn din cafea pe amarul
unui cub de zahăr
poate aşa voi înţelege
de ce m-a născut toamna
sub nucul putred

Analize obligatorii- Gabriela Beldie

la abator se sortează cântece
sub ploaie
de vocale însângerate

prin cuşti funerare
suflete osândite pulsează dublu click
pe viaţă
apoi copy/paste cu disperare
până ies sacadat
clone aproape perfecte

nu-mi recunosc
dimineţile
deşi uneori
frânturi de cântec tranşat
se evidenţiază în cantităţi irelevante
la analizele obligatorii

Postat de:Cristina Ştefan | Categoria: Evenimente La data: 2011-09-19 21:13:33 | Numar de comentarii: 28 | Citit de:190 ori (in ultimele 7 zile)
Da-i nota:
Stele acordate
Luminița Zaharia Sterge stele acordate
any tudoran Sterge stele acordate
Adriana Butoi Sterge stele acordate
Maria(na) Doina Leonte Sterge stele acordate
Gîbu Ana Maria Sterge stele acordate
Carmen Tania Grigore Sterge stele acordate
mirela orban Sterge stele acordate
Mihaela Aionesei Sterge stele acordate
Ioana Mihaela Fraiu Sterge stele acordate
Linte Iuliana Sterge stele acordate
stella grama Sterge stele acordate
Ottilia Ardeleanu Sterge stele acordate

Note